Eveniment

Numărul tranzacţiilor imobiliare a crescut uşor în primele două luni, la aproape 50.000

18.04.2011, 23:27 33

Numărul tranzacţiilor imobiliare a totalizat în primele douăluni aproape 50.000, în uşoară creştere faţă de perioada similară aanului trecut, potrivit datelor Uniunii Naţionale a NotarilorPublici (UNNPR). În luna ianuarie au fost încheiate 23.560 detranzacţii imobiliare, în timp ce în februarie s-a înregistrat ocreştere la 26.400 de operaţiuni, reiese din datele UNNPR transmisela solicitarea MEDIAFAX. Dintre cele 50.000 de tranzacţii, peste20% au fost realizate prin credit. În ianuarie 2010 au fostîncheiate 21.471 tranzacţii, iar în februarie 25.877 de contracte,respectiv un total de 47.348. Pe de altă parte, faţă de sfârşitulanului trecut, se remarcă o scădere a numărului de tranzacţii atâtîn ianuarie, cât şi în februarie, în condiţiile în care îndecembrie au fost încheiate peste 31.000 de achiziţii.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO