Eveniment

Oamenii de afaceri: Cercetarea se putea face si in libertate

30.05.2005, 19:22 18

Reprezentanti ai mediului de business cred ca masura retinerii lui Patriciu fara dovezi suficiente poate afecta siguranta si credibilitatea afacerilor.

"Aceasta actiune m-a surprins. In momentul in care un om de afaceri nu prezinta pericol public, este o problema daca il arestezi ca pe ultimul golan. Patriciu a platit foarte multi bani la bugetul de stat, iar el a salvat Petromidia care putea fi acum fier vechi asa cum este Calarasiul", a spus Radu Timis, presedintele si actionarul majoritar al producatorului de mezeluri Cris-Tim.

Timis crede ca Patriciu a demonstrat ca poate duce o firma romaneasca la un nivel de multinationala. "Autoritatile pot sa ii calculeze penalitatile si tot ce trebuie sa plateasca de acum incolo sa plateasca, asa cum s-a intamplat si in alte state europene. Trebuie vazute si lucrurile bune. Mediul de afaceri romanesc are nevoie de siguranta", a mai spus directorul Cris-Tim.

Si Vasile Leu, presedintele si unul dintre actionarii Argus Constanta, crede ca Patriciu trebuia cercetat in libertate. "Nu e omul care sa fuga din tara. Puteau sa ii dea interdictie de a parasi Bucurestiul sau Romania. El a facut ceva in Romania fata de multe intreprinderi care s-au inchis. Rompetrol aduce foarte multi bani la bugetul de stat si a ridicat judetul Constanta din punctul de vedere al cifrei de afaceri. Sigur ca si Justitia trebuie sa-si faca datoria", a mai completat Leu.

Razvan Petrovici, director general al grupului de firme GFS, cu afaceri de 74 de milioane de euro anul trecut, vede situatia in ansamblu.

"Exista lacune foarte mari, atat din punct de vedere legislativ, cat si procedural. Masura arestarii preventive este aplicata cu prea mare larghete. Cred ca din punct de vedere procedural trebuie sa se schimbe neaparat ceva", apreciaza Petrovici. El sustine ca mediul de afaceri trebuie "sa stranga randurile vis-ˆ-vis de astfel de masuri. Este inadmisibil ceea ce s-a intamplat si cu atat mai reprobabil cu cat i s-a intamplat unui presedinte de companie", completeaza oficialul GFS.

Gheorghe Iaciu, presedintele si actionarul majoritar al Global Spirits, producatorul marcilor de vodca Goldessa si Dakk si a ginului Wembley, spune ca "nu merita sa i se intample asa ceva lui Patriciu".

"Nu cunosc detaliile pentru care s-a ajuns la o asemenea masura pentru ca nu au fost facute publice. Dar ce pot spune este ca el a preluat o afacere pe care a dus-o in cativa ani la o cifra de afaceri de 1,3 miliarde de euro, aproape de Petrom".

Iaciu afirma ca este important ce a creat Patriciu la Petromidia. "Pe ansamblu, Patriciu a avut o prestatie foarte buna pentru Romania si pentru mediul ei economic. Procedura de arestare e nepotrivita, dar lucrurile vor fi mai limpezi dupa ce se va comunica pentru ce a fost acest scandal. Daca Patriciu a facut niste greseli, poate fi judecat in libertate. S-a exagerat foarte mult. Nu cred ca el va fugi pentru a lasa in urma o afacere de sute de milioane de euro", a mai spui Iaciu.

Raul Ciurtin, presedintele si actionarul majoritar al Albalact Alba Iulia, producatorul marcii de lapte Fulga, este mai rezervat, dar este si el de parere ca mediul de afaceri are nevoie de stabilitate.

"E foarte greu de spus cum se petrec lucrurile in Romania in sensul stabilitatii. Rompetrol este o afacere sanatosa si in dezvoltare. Oricum mi se pare o chestie urata. Chiar cand exista probleme, lucrurile se pot intampla altfel".

Fostul presedinte al PNL, avocatul Valeriu Stoica, spune ca retinerea lui Dinu Patriciu este discutabila si nu crede ca se impunea intr-o asemenea situatie.

"Patriciu s-a prezentat la Parchet ori de cate ori a fost solicitat si nici nu exist indicii ca ar fi dorit sa distruga probe sau sa paraseasca tara, astfel incat retinerea sa sa fie justificata". Guy Burrow, directorul general al companiei Central Europe Consulting Romania si fost presedinte al Camerei de Comert Britanico-Romana, afirma ca cercetarea omului de afaceri se putea face si in libertate, daca acesta declara pe proprie raspundere ca nu va pleca din tara pana la elucidarea cazului.

"Toata lumea vrea sa vada cazuri de coruptie care sa fie urmarite pana la capat, dar se pare ca, de aceasta data, justitia a exagerat", a declarat el agentiei Mediafax.

Secretarul General al Asociatiei Oamenilor de Afaceri din Romania (AOAR), Cristian Parvan, a declarat ca este surprinzator modul in care procedeaza autoritatile atunci cand examineaza anumite cazuri in care sunt implicati oamenii de afaceri.

"Retinerea lui Patriciu nu este justificata, atat timp cat justitia nu s-a pronuntat asupra vinovatiei lui. Acest caz nu cred ca se incadreaza in acele situatii in care se justifica retinerea acuzatului pentru ca prezinta un pericol social", a spus Parvan.

El a adaugat ca AOAR nu contesta actiunile justitiei, dar judecata se face pe baza de dovezi si probe. zf@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO