Exporturile României s-au dublat în ultimul deceniu ca valoare, de la 22 miliarde de euro în 2005 la un total estimat de 53 miliarde de euro în 2014, iar ponderea mijloacelor de transport în exporturi a crescut de la 25% la 42%, însă puterea României în lume la exporturi a trecut de la produse industriale la materii prime agricole.
Astfel, în 2012, de când sunt ultimele date disponibile, primele cinci produse la care România avea cea mai bună cotă de piaţă la nivel internaţional în total exporturi erau „oi şi capre vii“, cu 19% din exporturile mondiale, „fir de mătase“, cu 17%, „seminţe de floarea-soarelui“, cu 12% din exporturile mondiale, „fir de aluminiu“ şi „schimbătoare ionice“, cu câte 5%.
Deci doar două din cele cinci produse sunt industriale, iar gradul de prelucrare al lor este redus.
În schimb, în 2002, România avea 8% din piaţa mondială a exporturilor de componente pentru material rulant, 8% la „părţi de încălţăminte“, 6% la „sticlă“ şi 5% la „cânepă“.
În 2002, patru din cinci produse erau industriale, în 2012 doar două. Este o performanţă să treci de la lider la exporturi de material rulant la cele de capre vii?
Totuşi, exporturile României au avut un ritm susţinut de creştere în ultimul deceniu, iar în anii de criză 2010-2013 chiar au reuşit să fie motorul întregii economii. O explicaţie este că economia românească a devenit în ultimii 10 ani supradependentă de exporturile Renault de la Piteşti, Ford/Craiova şi ale furnizorilor de componente auto amplasaţi mai ales în Transilvania.
Şi iată că deşi se apreciază că România a devenit un nume în lume la producţia auto ca urmare a celor două investiţii, iată că această piaţă este atât de aglomerată încât România nu atinge nici măcar 1% din exporturile mondiale de maşini, piaţă unde Japonia, Coreea de Sud sau Germania sunt la niveluri imposibil de atins în următoarele decenii.
Astfel, la material rulant România a pierdut cotă de piaţă în lume până la circa 1% astăzi, iar la sticlă nici nu mai contăm în lume!
Mulţi analişti se întreabă: la ce este România bună în lume în acest moment şi pe ce trebuie să focusăm ca să contăm în lume. Răspunsul este: unde avem cele mai mari cote de piaţă la nivel mondial. Şi ce ne arată datele: că suntem puternici în lume la „oi şi capre vii“, la „fir de mătase“ şi „seminţe de floarea-soarelui“.
Am crescut la exporturile de automobile şi componente, dar ce facem cu producţia de sticlă, de vagoane, de locomotive, de utilaj petrolier, de îngrăşăminte, de PVC sau de hârtie?
Expoturile României au avut o dinamică bună per total în aceşti ultimi zece ani, dar iată că atunci când ne comparăm cu exporturile altor ţări din lume nu mai suntem aşa de buni, ci chiar alergăm mai încet la multe sectoare.
Este pe un drum bun o economie care pierde cote de piaţă mondială la material rulant/încălţăminte/sticlă şi câştigă la oi şi capre vii/seminţe de floarea-soarelui? Probabil că se vor găsi destui să susţină că da, dar nu-i ascultaţi.
