Eveniment

Personalul Distrigaz Sud s-ar putea injumatati

30.08.2004, 00:00 13

Personalul Distrigaz Sud, cea mai mare distributie de gaze de pe piata romaneasca, ar putea fi redus dupa privatizare cu pana la 50% in urmatorii 7-10 ani, inclusiv prin externalizarea unor activitati si concomitent cu majorarea salariilor pentru cei ramasi, potrivit Mediafax.
O asemenea decizie nu a fost luata inca in aceasta privinta, ci numai luata in discutie de catre reprezentantii companiei franceze Gaz de France si sindicalistii distributiei de gaze. Gaz de France a fost selectata pentru negocieri privind preluarea a 51% din actiunile Distrigaz Sud, tranzactia urmand sa fie parafata in aceasta toamna, in timp ce la Distrigaz Nord a fost aleasa firma germana Ruhrgas.
Presedintele Federatiei Sindicatelor Gaz-Romania, Eugen Luha, a declarat, ieri, la Mamaia, ca sindicatele din distributia gazelor au avut pana acum trei intalniri cu partea franceza (doua inainte de privatizare, iar una dupa ce Gaz de France a fost selectata), discutiile avand un caracter pur informal, "de tatonare".
Intilnirile au au avut loc la initiativa investitorilor, care au vrut sa afle, potrivit lui Luha, cum este privita de catre angajati aceasta achizitie si ce relatie ar urma sa aiba ei cu noul patron.
Ministerul Economiei si Comertului, proprietar inca la Distrigaz Sud, va negocia cu compania franceza termenii transferului de proprietate al societatii, care acum numara peste 10.800 de angajati.
"Francezii ne-au spus ca vor respecta contractul colectiv de munca si ca vor gasi mijloace sa faca o afacere profitabila, nu neaparat prin reduceri de personal. Nu au exclus insa posibilitatea reducerii personalului cu pana la 50%, in varianta externalizarii", a mai spus Eugen Luha.
Federatia Gaz-Romania va cere respectarea contractului colectiv de munca, incheiat la Distrigaz pe o durata de cinci ani, mentinerea personalului si "salarii la nivelul celor din companie", in conditiile in care angajatii Distrigaz csstiga acum un venit "ca intr-o companie romana de stat aflata sub monitorizarea Guvernului", dupa cum sustine liderul sindical. La ora actuala, salariul mediu brut in domeniu este de zece milioane de lei.
In Ungaria, unde Gaz de France a cumparat doua din cele sase companii de distributie, privatizarea a fost urmata de trei reduceri succesive de personal (in total 30%) in interval de doi ani, timp in care salariile celor ramasi au crescut.
Potrivit lui Luha, ar trebui luate in discutie si alte aspecte sociale ale privatizarii, printre care situatia retelei de gaze din mediul rural. Aici oamenii folosesc inca in majoritate butelii, iar populatia este saraca, astfel ca investitiile pentru extinderea retelei s-ar amortiza cu greu, sustine liderul sindical. Acesta a adaugat ca statul va acorda subventii consumatorilor si dupa privatizare, dar acest lucru va fi posibil doar daca sistemul de furnizare a acestor ajutoare va fi modificat. Salariatii Distrigaz vor putea cumpara pana la 10% din actiunile respectivelor societati.
adrian.mirsanu@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO