Eveniment

Piata produselor de ingrijire a locuintei avanseaza cel mai rapid din Est, cu 12% anual

26.04.2007, 19:06 22

Piata produselor de ingrijire a locuintei din Romania va inregistra cel mai mare ritm de crestere din Europa de Est in urmatorii cinci ani, de circa 12% anual, ca urmare a cresterii nivelului de salarizare si a scaderii ratei somajului, potrivit unui studiu al companiei de cercetare a pietei Euromonitor International.
In medie, piata est-europeana de produse de ingrijire a locuintei va avea o rata anuala de crestere de circa 4% ca si valoare, previzioneaza Euromonitor, mentionand Rusia, Ucraina si Polonia ca piete a caror majorare va depasi aceasta rata. Pe langa acestea, "Romania este o piata puternic subdezvoltata in acest sens, in care consumul este concentrat pe produsele de baza, si prin urmare are un potential de crestere foarte mare", mentioneaza studiul.
Printre segmentele care vor cunoaste cea mai dinamica evolutie in perioada analizata (2007-2011) pe plan local se numara produsele de ingrijire a rufelor, cele de ingrijire a suprafetelor si produsele de curatire a aerului. In acelasi timp, reorientarea consumatorilor spre produse mai scumpe va accentua cresterea in valoare a pietei.
In categoria produselor de ingrijire a locuintei intra detergentii, inalbitorii si emolientii pentru rufe, detergentii pentru vase, insecticidele, produsele de ingrijire a mobilei sau pardoselii, sau cele de purificare a aerului, precum si produsele de ingrjire a toaletei si a obiectelor de faianta.
Cea mai mare parte a pietei locale de produse de ingrijire a locuintei este dominata de multinationale ca Procter& Gamble, Unilever sau Henkel, in timp ce companiile locale ca Interstar Chim sau Uzinele Sodice Govora se adreseaza consumatorilor cu un nivel de venituri mai redus.
Potrivit estimarilor principalilor jucatori, piata locala a detergentilor, cea mai mare ca pondere in categoria produselor de ingrijire a locuintei, se ridica la 120 mil euro. La nivel regional, piata ajunge la 561 mil. euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO