Eveniment

Producatorii si retailerii amana discutia privind pretul de achizitie

16.06.2008, 18:43 20

Producatorii si retailerii au ajuns la un acord asupra majoritatii prevederilor Ghidului de Bune Practici, cum ar fi cele legate de taxe, care nu vor mai fi obligatorii, iar cel mai important punct al negocierilor, definirea pretului de achizitie, va fi dezbatut pe 24 iunie. "In proportie de 99% ne-am inteles asupra Ghidului. Noi am cedat la doua-trei prevederi si am adus unele schimbari. De exemplu, la taxe a fost adaugata o fraza din care reiese ca acestea nu sunt nici obligatorii, nici impuse, iar daca un producator nu le accepta nu insemna ca retailerul va inceta relatia comerciala cu el. Au fost adaugate si puncte noi, printre care includerea discountului in lista de pret si negocierea cuantumului discountului", a declarat saptamana trecuta presedintele Romalimenta, Sorin Minea, la finalul intalnirii dintre retaileri si producatori, de la Ministerul Agriculturii. Cel mai important punct al negocierii insa, definirea pretului de achizitie, va fi discutat pe 24 iunie. "Neacceptarea definirii pretului de achizitie duce la blocarea negocierii", a spus Minea. Definirea acestui pret de achizitie inseamna ca un produs care are, de exemplu, un pret de lista de 10 lei va ajunge la preturi diferentiate in fiecare lant de magazine, in functie de taxele impuse de retailerul respectiv. Astfel, retailerii ar intra in competitie si ar fi interesati sa scada costurile si implicit taxele, pentru a avea pretul cel mai bun.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO