Eveniment

Profesorii cer macar un 6

08.11.2005, 20:21 13

Profesorii universitari si preuniversitari din toata tara au declansat ieri cea mai ampla greva generala din istoria postdecembrista a invatamantului romanesc, concomitent cu nominalizarea prefectului de Cluj Mihail Hardau pentru functia de ministru al educatiei. Protestatarii sunt nemultumiti de bugetul alocat educatiei pentru anul viitor, care, in ciuda unei suplimentari de 1.800 mld. lei vechi (49,1 mil. euro), va ramane cu mult sub pragul de 6% din PIB solicitat de cadrele didactice. Pentru a ajunge la acest prag, educatia ar trebui sa mai primeasca in plus aproape un miliard de euro fata de suma alocata. Cadrele didactice mai vor salarii duble de la 1 ianuarie 2007, prin elaborarea, discutarea si promulgarea Legii salarizarii din invatamant. Sindicalistii cer, de asemenea, acordarea premiului lunar de 2%, precum si a altor premii cuvenite conform legii si contractelor colective de munca. Mentinerea titularizarii in invatamant, acordarea de tichete de masa si a unui fond pentru carte de specialitate si acces la internet sunt alte cereri ale cadrelor didactice. Dupa ce intalnirea cu reprezentantii sindicatelor de la sfarsitul saptamanii trecute a ramasa fara rezultat, premierul Calin Popescu-Tariceanu a trimis acestora o noua invitatie la negociere, cele doua parti urmand sa se intalneasca astazi. Criza din invatamant a fost declansata in urma cu aproape o luna de insusi ministrul educatiei, Mircea Miclea, care a preferat sa renunte la fotoliul ministerial decat sa accepte inca un an de saracie si lipsuri in invatamant. Eucatia trebuie sa obtina minimum 5% din PIB, in conditiile in care media europeana este de 5,22%. Desi pentru 2006 s-a obtinut o crestere substantiala pentru cercetare, bugetul pentru invatamant nu a depasit nivelul anului anterior, fiind chiar mai redus.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO