Eveniment

Proiectul de buget pe 2005 prevede un nivel al PIB de 62 mld. euro

20.09.2004, 00:00 13



Proiectul bugetului de stat pentru anul 2005 prevede un nivel al produsului intern brut de aproximativ 62 miliarde euro, cu circa sapte miliarde de euro mai mult fata de nivelul estimat pentru acest an, a declarat, sambata, ministrul Finantelor Publice, Mihai Tanasescu, pe un post national de televiziune.



Produsul Intern Brut al Romaniei a atins, dupa primele sase luni, un nivel de 907.871,1 miliarde de lei, echivalentul a 22,3 miliarde de euro, la cursul mediu pentru primul semestru. Pentru acest an a fost estimat un produs intern brut de 55 de miliarde de euro.



Ministrul Finantelor a estimat, totodata, ca produsul intern brut al Romaniei va ajunge la sfarsitul anului 2008 la un nivel de 80 de miliarde euro.



In privinta salariului mediu brut pe economie, in proiectul bugetului de stat pe 2005 se estimeaza ca acesta va depasi noua milioane de lei pana la sfarsitul anului viitor.



Salariul mediu brut pe economie se cifreaza in prezent la circa 8,2 milioane de lei, iar pentru sfarsitul anului este preconizat ca acesta sa ajunga la un nivel de 8,5 - 8,6 milioane de lei.



Ministrul Finantelor a mai afirmat ca a prezentat, saptamana trecuta, oficialilor Comisiei Europene de la Bruxelles o prognoza a bugetului Romaniei pentru perioada 2005-2008.



"In perioada 2005-2008, politica fiscala va fi in continuare una prudenta, pe un trend de crestere economica de peste 5%, iar veniturile vor creste ca pondere in PIB, ajungand spre 35-36%", a spus Tanasescu.



Proiectia bugetara pentru perioada 2005-2008 se bazeaza pe continuarea procesului de reducere a fiscalitatii si a ratei inflatiei.



Tanasescu a afirmat recent ca este increzator in posibilitatea atingerii tintei de inflatie unitara la sfarsitul acestui an, in contextul reducerii continue a deficitului bugetar. Acesta a fost micsorat la ultima ajustare a Bugetului din august la 1,64% din PIB, sub tinta convenita cu Fondul Monetar International de 2,1% din PIB, in ciuda expansiunii cheltuielilor bugetare. Ministrul a avansat chiar posibilitatea unei noi modificari, in aceasta toamna, pe fondul cresterii incasarillor bugetare din TVA, accize si din impozitele platite de companii. Pe de alta parte, oficialii Bancii Nationale considera ca nu vor mai exista pusee inflationiste pana la sfarsitul anului, dupa rabufnirea din iulie. Pentru anul viitor, Banca Nationala are o tinta de inflatie de 6%, iar in 2004 aceasta ar trebui sa ajunga la 4%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO