Eveniment

România se decide abia după ce se decide NATO

Autor: Iulian Anghel

21.03.2011, 23:49 22

Poziţia României în cazul războiului din Libia va fi exprimatăabia după ce NATO va lua o decizie asupra modului în care vainterveni, au susţinut oficialii români, după o tăcere mai lungă de24 de ore de la prima intervenţie şi la aproape trei zile de ladecizia Consiliului de Securitate al ONU de a autoriza atacul.

Mi­nis­trul de externe Teodor Baconschi a reiterat ieri înParla­ment ceea ce preşedintele Traian Băsescu afirmase duminicăsea­ră: Consiliul Suprem de Apă­rare a Ţării (CSAT) va lua ode­cizie privind contribuţia efectivă la război "după ce se vaîncheia pro­cesul de planificare politică şi de generare a forţeila nivel NATO şi al UE".
NATO a decis să nu se im­plice ca instituţie, deocamdată, deşimulte dintre ţârile care participă la război fac parte dinorganizaţie.
România are o opţiune, dar ea nu este publică deocamdată, asusţinut duminică preşedintele Băsescu. Lipsa unei opţiuni clare afost fie detestată, fie aprobată în mediul politic, însăintervenţia şefului statului a adus câteva clarificări, anume: nuse pune problema ca România să nu susţină rezoluţia ONU, cât însădespre o participare România nu are forţă şi capacitate de a o facela acest moment.
Este de remarcat că rezoluţia ONU nu se referă la eliminarea luiGadhafi şi nici la recu­noaş­terea unei alte forţe legitime înLibia. Aşadar, România recunoaşte efortul pentru instaurarea uneizone de interdicţie aeriană pentru armata lui Gadhafi (cere ca elsă plece), dar nu şi legitimitatea opoziţiei care luptă îm­po­trivalui. Este, de altfel, şi poziţia Statelor Unite, spre deosebire deFranţa care a recunoscut opoziţia libiană.
"Fără niciun fel de echivoc, exprimăm necesitatea ca Gadhafi şiclica sa să părăsească puterea. Şi-au pierdut orice fel delegiti­mi­tate în momentul în care au început să atace şi să ucidăpopu­laţia civilă care-şi exprimase re­ven­dicările cât se poate defireşti", a afirmat ministrul de ex­terne în faţa Comisiei depolitică externă a Camerei Deputaţilor.
"Deşi România nu are capacitatea în momentul de faţă, fiindbinecunoscută contribuţia noastră la efortul de război din teatruldin Afganistan, îmi doresc ca această contribuţie umanitară sau dealtă natură să poată fi calibrată, evaluată", a adăugat el.
Nu este întrevăzută, aşadar, o reuniune a CSAT înainte de o deciziefinală a NATO. Dacă şeful statului a susţinut duminică la postulpublic de televiziune că "nu avem de ce să ne pro­nun­ţăm în cazulLibiei acum", alte voci susţin con­trariul. Potrivit preşedinteluiComisiei de apărare din Senat fostul ministru de externe TeodorMeleşcanu (PNL), obligativitatea unei poziţii clare este impusăchiar de adoptarea rezoluţiei ONU împotriva Libiei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO