Eveniment

Statoil si Aker Kvaerner fac schimb de directori

09.03.2004, 00:00 11



Grupul norvegian Aker Kvaerner, activ in sectorul energetic si in cel al constructiilor mecanice, a anuntat, ieri, ca directorul sau executiv si cel al grupului de petrol si gaze Statoil vor face schimb de functii, transmite Reuters. Helge Lund, directorul Aker Kvaerner, va prelua conducerea Statoil in data de 15 august, in timp ce Inge Hansen, care asigura interimatul in fruntea grupului petrolier, va deveni directorul executiv al noului grup Aker Kvaerner care va rezulta dintr-un program de restructurare. Statoil era condus de un director executiv interimar de la demisia din septembrie a lui Olav Fjell, dupa deschiderea unei anchete privind platile efectuate de grup unui cabinet de consultanta in cadrul relatiilor sale cu Iranul. Compania petroliera, care a abandonat luna trecuta discutiile cu concurentul norvegian Norsk Hydro in vederea unei fuziuni, a precizat ca vicepresedintele executiv Erling Oeverland va asigura interimatul la conducerea Statoil pana la intrarea oficiala in functie a lui Helge Lund. La randul sau, Inge Hansen va conduce un nou grup Aker Kvaerner, care va rezulta din scindarea in trei a grupului actual, operata in urma unei importante restructurari prevazute pentru trimestrul al doilea. Mediafax

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO