• Leu / EUR4.9405
  • Leu / GBP5.6264
  • Leu / USD4.5913
Eveniment

Subiectul zilei: Fostul selecţioner Victor Piţurcă a fost reţinut de DNA, într-un dosar legat de vânzarea de măşti în perioada pandemiei

Subiectul zilei: Fostul selecţioner Victor Piţurcă a fost reţinut de DNA, într-un dosar legat de vânzarea de măşti în perioada pandemiei

Autor: Daniel Contescu

30.01.2023, 14:22 1145

Fostul selecţioner Victor Piţurcă a fost reţinut luni de DNA, într-un dosar al achiziţionării de măşti pentru Ministerul Apărării Naţionale (MApN).

Conform unor surse din rândul anchetatorilor, în discuţie ar fi un contract încheiat de MApN cu firma Helios Dentserv, care a presupus distribuirea a 100.000 de măşti FFP3 în unităţile sanitare ale Ministerului, au revenit firmei PAV Green Energy, al cărei unic asociat este Alexandru Victor Piţurcă (38 de ani), fost fotbalist şi fiul antrenorului Victor Piţurcă. (MApN).

În prealabil, Victor Piţurcă s-a aflat la sediul DNA, unde a fost audiat.

A fost reţinut şi şeful Romarm, Gabriel Ţuţu.

Ambii urmează să fie prezentaţi instanţei cu propunere de arestare preventivă.

UPDATE 2: În discuţie ar fi un contract încheiat de MApN cu o firmă, care a presupus distribuirea a 100.000 de măşti FFP3 în unităţile sanitare ale Ministerului, care au revenit unei societăţi al cărei unic asociat este Alexandru Victor Piţurcă (38 de ani), fost fotbalist şi fiul antrenorului Victor Piţurcă.

Piţurcă senior, fără contract de mai multă vreme, era influent în cadrul Clubului Sportiv Steaua, clubul Armatei, unde l-a promovat antrenor pe un fost elev de-ai săi, Daniel Opriţa.

În trecut, Piţurcă a fost condamnat în Dosarul Valiza, după ce a fost prins că a minţit pentru Gigi Becali. În 2013, el a luat un an cu suspendare în acest dosar.

Mare pasionat de poker, fostul tehnician a avut probleme cu legea şi în perioada comunismului, pe când era fotbalist la FC Olt, cu jocurile de noroc (în special barbut).

Reprezentanţii DNA au precizat pentru MEDIAFAX că vor emite un comunicat de presă pe acest subiect.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - astăzi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9405
Diferență: 0,3045
Ieri: 4.9255
Azi: 4.5913
Diferență: 0,0196
Ieri: 4.5904
Azi: 5.6264
Diferență: 0,4481
Ieri: 5.6013
Azi: 5.0084
Diferență: 0,407
Ieri: 4.9881