Eveniment

Surpriză Proiectul pentru eliminarea pensiilor speciale pentru parlamentari a ajuns pe masa comisiilor

Surpriză Proiectul pentru eliminarea pensiilor speciale...

Autor: Gabriel Pecheanu

20.06.2023, 14:44 355

Propunerea legislativă care prevede eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor, iniţiată de liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis, va fi dezbătută joi în Comisia permanentă comună privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, au decis marţi membrii Birourilor Permanente Reunite.

Comisia permanentă a Camerei Deputaţilor şi Senatului privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, organizarea şi funcţionarea şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului a făcut cerere către BPR să lucreze joi, 22 iunie.

„Pe ordinea de zi a şedinţei de află dezbaterea în fond, în procedură de urgenţă, a propunerii legislative pentru abrogarea Capitolului XI din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, ,pentru care Birourile permanente au stabilit termenul de depunere a raportului joi, 22 iunie”, se arată în solicitare.

Liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis, a depus pe 6 iunie, în Parlament, o iniţiativă legislativă care prevede eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor.

„Este un gest normal să îţi elimini propriile privilegii ca să ai autoritatea morală să discuţi despre veniturile altor categorii care trebuie să aibă aceeaşi soartă. Din motive ştiute doar de cei care au făcut PNRR-ul, pensiile speciale ale parlamentarilor erau ocolite de reforma pensiilor speciale, însă toată societatea aşteaptă acest lucru din partea politicienilor. Am avut discuţii cu mulţi dintre colegi, dar mai ales cu oamenii care ne-au dat votul, iar concluzia e simplă: nu mai e timp de scuze sau acuze. Este timpul pentru vot! Eliminarea pensiilor deputaţilor şi senatorilor este o prioritate”, anunţa Alfred Simonis pe Facebook.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO