Eveniment

Teraplast a revenit pe profit în primul semestru, iar vânzările au crescut cu 6%

Teraplast a revenit pe profit în primul semestru, iar...

Autor: Adrian Cojocar

14.08.2013, 21:59 107

Producătorul de profiluri din PVC Teraplast Bistriţa (TRP) a raporat în primul semestru din acest an o cifră de afaceri mai mare cu 5,9%, de 104,4 mil. lei (23,7 mil. euro). Evoluţia afacerilor a ajutat compania să revină pe profit, cu un câştig net de 570.000 de lei, după pierderi de 3,6 mil. lei în perioada similară a anului trecut. „Evoluţia companiei în primele şase luni ale anului 2013 este bună, însă vom continua să fim prudenţi şi să avem un control riguros al costurilor, în condiţiile în care semnalele din piaţă, venite pe diverse canale, nu sunt foarte încurajatoare. Noi vom continua să activăm în acord cu politicile şi cu strategia de până acum“, spune Traian Simion, care a preluat funcţia de director general al companiei în luna ianuarie din acest an. El l-a înlocuit pe Ştefan Bucătaru. La creşterea vânzărilor din acest an au contribuit în special cele adresate segmentului de instalaţii. Compania mizează în continuare mai ales pe creşterea volumelor la export.

Acest articol a apărut în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 15.08.2013.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO