Eveniment

Toate unităţile de învăţământ din judeţul Vrancea rămân închise şi vineri

Autor: Mediafax

16.02.2012, 18:32 38

Toate unităţile de învăţământ din judeţul Vrancea rămân închise şi vineri, în timp ce în judeţul Buzău şi în alte 16 judeţe cursurile vor fi suspendate numai în anumite şcoli şi grădiniţe, informează Ministerul Educaţiei Cercetării Tineretului şi Sportului.

Potrivit datelor transmise la ora 16.00, de inspectoratele şcolare judeţene şi centralizate de către Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, activitatea unităţilor de învăţământ se va desfăşura normal, vineri, în 24 de judeţe. În schimb, în judeţul Vrancea se menţine decizia Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă de suspendare integrală a cursurilor, în timp ce în judeţul Buzău vor fi închise mai mult de 100 unităţi de învăţământ, iar 16 inspectorate şcolare judeţene au raportat maximum 40 de unităţi de învăţământ închise.

În total, la nivel naţional, sunt închise 859 de unităţi de învăţământ în care învaţă 82.719 elevi.
MECTS menţine deschisă linia specială Tel Verde 0.800.816.ABC (unde ABC reprezintă indicativul telefonic al judeţului) rămâne la dispoziţia părinţilor, elevilor şi cadrelor didactice pentru a afla în timp real informaţii referitoare la desfăşurarea cursurilor din fiecare unitate de învăţământ.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO