Eveniment

Transco a vandut patru retele de distributie cu 5,8 miliarde lire sterline

01.09.2004, 00:00 10



Actiunile principalului distribuitor de gaze naturale si energie din Marea Britanie, National Grid Transco, au crescut dupa ce a anuntat ca a ramas cu un disponibil de doua miliarde de lire sterline din cele 5,8 miliarde obtinute pentru vanzarea a patru retele de distributie. National Grid Transco a decis sa vanda cele patru active pentru a putea sa acopere o parte din datorii si pentru a-si sustine proiectele de extindere in strainatate.



Compania a anuntat ca printre cumparatori se numara firme importante in domeniul utilitatilor ca Scottish & Southern Energy si United Utilities. Licitatia a atras interesul multor firme din domeniul utilitatilor, pentru ca activele celor patru retele de distributie pot creste capacitatea de generare de electricitate a companiei cumparatoare. Un consortiu condus de Cheung Kong Infrastructure Holdings (CKI)si de firma britanica United Utilities a cumparat reteaua de distributie din nordul Angliei, pentru 1,4 miliarde lire sterline. Un alt consortiu, care include grupul britanic Scottish & Southern, va prelua retelele din sudul Angliei si din Scotia, pentru 3,2 miliarde lire sterline. Banca australiana Macquarie va plati 1,2 miliarde lire sterline pentru capacitatile din vestul Angliei si tara Galilor. Actiunile National Grid Transco au crescut, marti, cu 2,75%, dupa ce dealerii au spus ca sumele obtinute din vanzare au fost mai mari decat valorile prognozate de analisti. Compania a anuntat ca disponibilul de capital este echivalent cu 65 de pence pentru fiecare actiune,si ca va acorda in acest an dividende mai mari cu 20%. Planurile National Grid Transco includ o crestere cu 7% pe an a valorii dividendelor pana in 2008. Reprezentantii Scottish & Southern au declarat ca, dupa achizitie, compania va deveni a doua firma de distributie de energie din Marea Britanie, iar veniturile sale vor creste. Mediafax

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO