Eveniment

Ucraina cere explicatii ambasadorului Canadei

24.09.2004, 00:00 14

Ambasadorul canadian la Kiev, Andrew Robinson, a fost convocat la Ministerul ucrainean de Externe, dupa ce a criticat campania electorala ucraineana pentru alegerile prezidentiale din octombrie, a anuntat ambasada Canadei. "Ambasadorul a fost convocat la minister dupa ce miercuri a acordat un interviu in care aprecia ca neregularitatile din campania electorala prefigureaza un scrutin prezidential nedemocratic", a precizat purtatorul de cuvant al ambasadei. Ministerul ucrainean de Externe a anuntat ca aceste declaratii sunt tendentioase si ridica semne de intrebare despre informatiile trimise de ambasada la Ottawa, precizeaza Interfax.
La rindul sau, purtatorul de cuvant al Ministerului canadian de Externe, Reynald Doiron, a precizat ca remarcile ambasadorului au fost facute la recomandarea Guvernului de la Ottawa.  Canada face parte dintr-un grup de 25 de tari care au trimis reprezentanti pentru a monitoriza procesul electoral din Ucraina. In grup sunt incluse si Statele Unite, Marea Britanie, Germania si Uniunea Europeana. Mediafax



 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO