Eveniment

UE şi SUA se pregătesc să bată palma pentru un acord de privind furnizarea de gaz natural lichefiat

UE şi SUA se pregătesc să bată palma pentru un acord...

Autor: Dorin Oancea

25.03.2022, 10:27 176

Uniunea Europeană şi Statele Unite ale Americii vor anunţa vineri un acord privind aprovizionarea Europei cu mai mult gaz natural lichefiat (GNL) din SUA, în timp ce liderii blocului european se întâlnesc pentru a-şi reduce dependenţa de combustibilii fosili din Rusia, anunţă Reuters.

Acordul, care va fi anunţat de preşedintele american Joe Biden şi de preşedintele executivului UE, Ursula von der Leyen, urmează unei zile de trei summituri la Bruxelles, în care liderii au criticat invazia Rusiei în Ucraina şi au oferit un nou sprijin Kievului.

Invazia Rusiei, principalul furnizor de gaz al Europei, a dus preţurile deja ridicate ale energiei la niveluri record şi a determinat UE să se angajeze să reducă consumul de gaz rusesc cu două treimi în acest an prin creşterea importurilor din alte ţări şi prin stimularea energiei regenerabile.

Biden a promis că Statele Unite vor livra Europei în acest an cu cel puţin 15 miliarde de metri cubi mai mult GNL decât era planificat anterior, au declarat surse familiare cu acest subiect.

Liderii UE vor discuta vineri despre măsurile suplimentare pe care le pot lua pentru a ţine în frâu facturile ridicate la energie.

Spania, Grecia şi alţii vor pleda pentru plafonarea preţurilor la energie şi intervenţia pe piaţă, în timp ce un grup care include Germania şi Olanda va respinge şi va încerca să amâne astfel de măsuri, a declarat un diplomat.

De asemenea, va fi abordată şi problema divizivă a impunerii unui embargo asupra energiei ruseşti, pe lângă seria de sancţiuni care vizează deja Moscova, dar nu se aşteaptă o decizie fermă.

Rusia furnizează 40% din necesarul de gaz al UE şi peste un sfert din importurile de petrol. Cei care depind cel mai mult de această aprovizionare - în special Germania - sunt reticenţi în a lua o măsură care ar avea un impact economic major.

Cei 27 de lideri se vor angaja, de asemenea, să înceapă să cumpere în comun gaze şi să umple depozitele înainte de iarna viitoare, pentru a crea un tampon împotriva unor noi şocuri în materie de aprovizionare.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO