Info

Preţurile de transfer din perspectiva dreptului penal

Opinia specialistului

Preţurile de transfer din perspectiva dreptului penal

Politicile fiscale ale statelor şi strategiile fiscale ale societăţilor comerciale au ca efect în plan internaţional concurenţa fiscală. Fenomenul este unul circular: firmele construiesc strategii fiscale ţinând seama de particularităţile jurisdicţiilor fiscale cu care au legătură, în timp ce statele îşi adaptează sistemele fiscale pentru a deveni mai atractive pentru investitori. Concurenţa fiscală generează o serie de consecinţe, atât pozitive, cât şi negative.

Vom analiza astăzi preţurile de transfer – privite ca şi consecinţe negative, generate de diferenţele între politica fiscală a statelor cu fiscalitate normală (”state industrializate”) şi cea a paradisurilor fiscale.

Termenul indică totalitatea tehnicilor şi metodelor folosite de firmele multinaţionale pentru stabilirea preţurilor plătite pentru bunuri şi servicii în relaţiile dintre diverse entităţi afiliate care operează în state diferite.

Este vorba, concret, despre preţuri practicate între firme din cadrul aceluiaşi grup de interese (societatea-mamă şi filială, filiale ale aceleiaşi societăţi-mamă, o societate controlată de o alta prin prisma numărului de acţiuni deţinut de aceasta etc), cu scopul de a creşte profitul celei care este impozitată într-un paradis fiscal şi a scădea profitul celei care este impozitată într-un stat cu regim fiscal normal.

În cazul României există tendinţa de a supraevalua importurile şi de a subevalua exporturile. Un producător din România, de exemplu, exportă marfa produsă, la un preţ foarte mic, apropiat de costul de producţie, către o firmă afiliată dintr-un stat cu un sistem de impozitare mai relaxat. La rândul său, aceasta vinde mai departe produsele, dar la preţul practicat pe piaţă, considerabil mai mare, către destinatarul real al mărfii.

Un alt exemplu este acela al unei subscrieri de capital, deghizată ca împrumut cu dobândă. O firmă din România primeşte de la o entitate afiliată din străinătate un împrumut, deşi situaţia economică a acesteia nu justifică folosirea acestui tip de instrument. Lunar, firma românească plăteşte dobândă. Avantajul este evident, pentru că dobânda se va plăti indiferent de raportul profit-pierdere din compania românească,  în timp ce pentru plata dividendelor este necesară obţinerea de profit.

Pentru a combate un astfel de fenomen, art. 11 din Codul fiscal prevede posibilitatea  organelor fiscale de a opera corecţii în cazul unor astfel de preţuri. Potrivit acestui text de lege, la stabilirea sumei unui impozit, a unei taxe sau a unei contribuţii sociale obligatorii, autorităţile fiscale pot să nu ia în considerare o tranzacţie care nu are un scop economic, ajustând efectele fiscale ale acesteia sau pot reîncadra forma unei tranzacţii/activităţi pentru a reflecta conţinutul economic al tranzacţiei/activităţii.

În practica judiciară s-a pus problema dacă înregistrarea în evidenţele contabile a unor operaţiuni între entităţi afiliate, derulate la preţuri supraevaluate sau subevaluate, constituie sau nu evaziune fiscală. Altfel spus, pot fi aceste operaţiuni calificate ca fiind fictive ori cheltuielile pe care i le implică  apreciate ca nereale?

Din unele perspective,  fapta este infracţiune – de exemplu, o societate comercială cumpără produse agricole de la producătorii individuali la preţuri modice, dar înregistrează în contabilitate achiziţii de la alte firme, la preţuri mai mari. În acest caz achiziţia există, dar preţul ei  este diferit, iar înregistrarea în contabilitate a unui preţ mai mare decât cel real înseamnă  creşterea cheltuielilor diminuarea profitului - deci implicit a impozitului pe profit.

Noi credem însă că  acest punct de vedere este greşit, câtă vreme operaţiunile se realizează efectiv, mărfurile sunt livrate, iar sumele de bani sunt plătite, dar în unele cazuri preţurile sunt supraevaluate, mai mari deci decât preţul pieţei, acela practicat între persoane neafiliate.

Potrivit legii, vorbim  despre operaţiuni fictive atunci când avem de a face cu o disimulare a realităţii prin crearea aparenţei existenţei unei operaţiuni care în fapt nu există. În consecinţă,  în cazul preţurilor de transfer nu este vorba despre tranzacţii fictive, ci despre operaţiuni care nu au un scop economic, ci tind la  a genera avantaje fiscale.

Mai mult decât atât, Codul fiscal prevede posibilităţi de corecţie în cazul unor astfel de practici; potrivit art. 11 din Codul fiscal, se ajunge la plata impozitelor la nivelul la care acestea ar fi fost stabilite dacă operaţiunile nu se desfăşurau între entităţi afiliate, ci la preţul pieţei. Aceasta este, în opinia noastră, sancţiunea unor astfel de conduite, iar nu încadrarea lor ca infracţiuni.

Altfel spus, prevăzând o sancţiune specifică, ce constă  în ajustarea sau estimarea preţurilor potrivit valorii de piaţă, legiuitorul şi-a manifestat opţiunea de a nu include practicarea preţurilor de transfer în sfera ilicitului penal.

O astfel de abordare este, de altfel, conformă practicii Curţii Constituţionale, care a statuat că legiuitorul trebuie să ţină seama de un principiu important:  incriminarea unei fapte ca infracţiune trebuie să aibă loc doar ca ultim resort în protejarea unei valori sociale, ghidându-se după principiul "ultima ratio".

 
AFACERI DE LA ZERO