Media & Advertising

CNA a retras licenţa audiovizuală a OTV; postul lui Dan Diaconescu nu mai poate emite

CNA a retras licenţa audiovizuală a OTV; postul lui Dan Diaconescu nu mai poate emite

Autor: Madalina Cerban

22.01.2013, 15:44 2713

Licenţa OTV, care ar fi expirat de drept pe 28 martie 2013, a fost retrasă la propunerea Laurei Georgescu, preşedintele CNA, cu unanimitate de voturi.

Licenţa OTV a fost retrasă din cauză că societatea Ocram Televiziune SRL, care deţine licenţa televiziunii, nu a făcut dovada plăţii unor amenzi aplicate de Consiliu pentru încălcări ale legislaţiei audiovizualului, în anii 2009, 2010, 2011 şi 2012.

Potrivit articolului 57, alineatul 1, litera d din Legea audiovizualului, "Licenţa audiovizuală analogică se retrage de Consiliu în următoarele situaţii: titularul nu depune la Consiliu, în termen de 6 luni de la data aplicării unei amenzi, dovada achitării acesteia".

Asociaţii societăţii Ocram Televiziune SRL sunt: Dan Diaconescu - asociat principal (80,1%) şi GMG Media Box SA (19,9%). Acţionarii GMG Media Box SA: PSV Company SA (99,996%), Enache Sorin şi Druică Constantin (cu câte 0,002%). Acţionarii PSV Company SA sunt: Elbahold Limited (Cipru) - 54,422728%, Asociaţia salariaţilor din SNP Petrom SA (25 asociaţi) - 25%, PSV Company SA - 10,010714% şi Acţionari persoane fizice (8577) - 10,566558%. Acţionar unic al Elbahold Limited (Cipru) este Berhill Limited (Cipru), al cărei acţionar unic este Luca Liviu.

Societatea Ocram Televiziune SRL este în insolvenţă.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO