In spatele povestii de succes a Les Echos sta in mod surprinzator o femeie care nu a avut studii superioare in jurnalism, dar a pus suflet in tot ceea ce a a facut ca director al ziarului.
Jacqueline Beytout a fost cea care a facut din cotidianul economic francez Les Echos una dintre cele mai apreciate publicatii la nivel mondial, incluzand publicatia pe care a condus-o aproape 25 de ani in randul celor mai credibile si cautate ziare din lume.
Jacqueline Egger s-a nascut in februarie 1918, tatal sau fiind de origine germana, iar mama sa fiind atasat al ambasadei din Turcia. Egger are o dubla nationalitate: franceza si elvetiana. Merge la scoala in Marseille, urmeaza cursuri de literatura franceza la Cairo. De la primul sau sot, un ofiter de marina, va avea un fiu, Jean-Louis Gueydon de Dives. Se casatoreste a doua oara, la Dakar, cu un danez bogat, Viggo Qvistgaard Petersen, care moare de cancer dupa numai 17 luni de mariaj, scrie Les Echos.
Egger ramane cu o avere uriasa si incearca sa respecte promisiunea facuta sotului sau pe patul de moarte, si anume de a veni in ajutorul celor suferinzi, in special in domeniul reumatologiei. In 1951, Egger fondeaza Fundatia Viggo Petersen, cu activitati in sectorul sanitar, cat si in domeniul cercetarii medicale, apoi participa la crearea unui centru de diagnosticare a cancerului in cadrul spitalului Lariboisiere.
Il intalneste pe Pierre Beytout, presedinte al Laboratoires Roussel, vaduv si tata a sase copii. Acesta are pregatire de farmacist, conduce propriul laborator mostenit de la tatal sau. El are 52 de ani si ea 39 in momentul in care se casatoresc in cea mai stricta intimitate in februarie 1957. Vor avea o fiica, Virginie.
Jacqueline, insa, nu are deloc temperamentul potrivit pentru a fi doar "sotia lui Beytout". Jacqueline o cunostea, de pe vremea cand calatorise in Africa, pe Marie-Claire de Fleurieu, fiica lui Robert Servan-Schreiber, fondator, impreuna cu fratele sau Emile, al Les Echos in 1908. In 1963, Marie-Claire de Fleurieu, viitoare doamna Pierre Mendes France, se gaseste prinsa intr-un conflict dintre copiii lui Robert si cei ai lui Emile, toti fiind interesati de Les Echos. Fiecare tabara detinea 50% din capital, nu putea fi ales un presedinte. In aceasta situatie, presedintele tribunalului pentru comert desemneaza pe 10 octombrie 1963 un administrator interimar in persoana lui Pierre Bevierre.
Pe 29 octombrie, Beytout achizitioneaza jumatatea din Les Echos ce apartinea copiilor lui Emile. Tranzactia a avut atunci o valoare de 3,6 milioane de franci francezi, mostenitorii lui Robert declarand ca-si vor vinde mai tarziu propriile participatii, la acelasi pret, cuplului Beytout. Tranzactia urma sa se incheie in luna noiembrie. Astfel, Pierre si Jacqueline ajung proprietarii Les Echos in schimbul a 7,2 mil. franci. In 1962, Les Echos inregistreaza o cifra de afaceri de 11,2 milioane de franci si un profit modest de 3.000 de franci dupa calcularea impozitelor.
Inca de la inceput, Jacqueline Beytout se implica total in activitatea Les Echos. Ea intra intr-o relatie directa cu toti angajatii, indiferent de pozitia ocupata de acestia. In acest timp, sotul sau isi asuma o mare parte din responsabilitatile legate de management.
Pierre Beytout moare in urma unei hemoragii cerebrale in 1976, lasand-o pe Jacqueline singura la carma Les Echos. Marturiile privitoare la stilul de conducere al Jacquelinei Beytout sunt similare in doua privinte: da dovada de o energie iesita din comun si manifesta o autoritate lipsita de complexe. Pierre Alexandre, un jurnalist bun cunoscator al microcosmosului mediatic, citeaza un comentariu facut de Robert Hersant, fost proprietar al Le Figaro: "Nu exista in Paris decat o singura persoana care stie sa conduca un ziar: Jacqueline Beytout". Marca JB in presa este simbolul feminitatii, independentei financiare si editoriale, prioritatea faptelor asupra dezbaterilor. "Sunt o inteleapta utopica", se autocaracteriza Jacqueline Beytout. Ar fi apreciat sa fie caracterizata drept paradoxala; ii placea in secret sa fie numita "baroana sau patroana rosie".
Jacqueline Beytout se gasea prezenta in medii pe atunci sortite suprematiei masculine: presa si economia. Se mandrea cu "aliatele" sale: Louise Weiss, de exemplu, militanta pentru drepturile femeilor. Jacqueline Beytout isi baza stilul de a conduce pe trei elemente fundamentale: independenta companiei, calitatea produselor si reinvestirea profitului. Se adapteaza inovatiilor tehnologice, dar tine strans carma vasului: fara pagini suplimentare introduse in mod nerational. Totusi, Beytout lanseaza suplimente incepand cu 1966, cumpara Le Panorama du meedicin in 1981, Editions Balliere in 1987 si lanseaza Dynasters in 1986, publicatie care va deveni mai tarziu Enjeux. In primii ani, Jacqueline este extrem de prezenta in redactie, participa la numeroase reuniuni. In interiorul redactiei, este exigenta, in exterior se transforma in avocata jurnalistilor sai. Ziarul este viata sa, afirma in unanimitate apropiatii sai. In vacanta in Dordogne, in apropiere de Sarlat, i se telefoneaza des pentru a fi informata despre editia de a doua zi. Jacqueline se dorea independenta de partidele politice. Ceea ce a realizat Jacqueline Beytout in cadrul Les Echos reiese si dintr-o simpla comparatie de cifre: tirajul ziarului este de 43.000 la sosirea sa in 1963, in timp ce la plecarea sa in 1988 cifra se ridica la 96.700, o crestere de 125%.
La 66 de ani, Jacqueline Beytout se gandeste sa se retraga: vestea se raspandeste repede si atrage o multime de candidati, cu atat mai mult cu cat influenta editoriala a ziarului si prosperitatea financiara a acestuia sunt argumente extrem de solide. Era totusi prea devreme. Cu toate acestea, in 1988, conditiile realizarii unei tranzactii avantajoase pareau a fi intrunite. Francois Dalle, Francois Michelin, Jimmy Goldsmith se arata interesati; Jean-Louis Servan-Schreiber propune o fuziune cu LeExpansion; Gerald de Roquemaurel, in numele Hachette-Filipacchi, face o propunere considerata nesatisfacatoare. Banca Lazard intervine si incheaga o relatie intre Les Echos si Pearson, editorul Financial Times.
Insa ministrul economiei si finantelor, Edouard Balladur, se opune incheierii tranzactiei. Pe scurt, achizitia este supusa aprobarii autoritatilor franceze. Jacqueline Beytout isi exprima indignarea in mod public. "Ministrul de stat se ascunde in spatele unor argumente juridice pentru a incerca sa justifice o decizie exclusiv politica", scrie ea. Apoi Jacqueline ia o decizie fara precedent, si anume suspenda publicarea ziarului pe 23 februarie. Redactia sustine aceasta decizie.
Doua luni mai tarziu, doua luni pline de tensiune, Comisia Europeana da unda verde achizitionarii grupului Les Echos de catre Pearson. Jacqueline Beytout si lordul Blakenham incheie tranzactia, in valoare de 880 mil. franci francezi. Fostul proprietar urma sa ramana la conducere timp de doi ani. Noua luni mai tarziu, insa, apare un conflict intre presedinte si directorul general. Jacqueline demisioneaza pe 22 ianuarie 1989. Directorul general al Financial Times preia temporar pozitia de presedinte al Les Echos si declara ca Nicolas Beytout, redactor-sef din 1986 si nepot prin alianta al Jacquelinei Beytout, va fi "garantul liniei editoriale a Les Echos". Acesta isi va pastra pozitia pana in 2004, permitand ziarului sa se dezvolte in acelasi spirit.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
