Media & Advertising

Eugen Nicolăescu vorbeşte duminică, la Pro TV, despre situaţia sistemului sanitar

Eugen Nicolăescu vorbeşte duminică, la Pro TV, despre...

Autor: Departamentul Social

13.04.2013, 13:13 21

Ministrul Sănătăţii Eugen Nicolăescu va vorbi, la emisiunea "După 20 de ani", difuzată de Pro TV duminică, de la ora 10.00, despre creşterea eficienţei sistemului sanitar, posibilitatea acordării unor salarii decente personalului medical şi despre crearea unor condiţii civilizate în spitale.

Avându-i ca parteneri de dialog pe Cristian Leonte, moderatorul emisiunii, şi pe jurnaliştii Claudiu Pândaru şi Cristian Hostiuc, ministrul Nicolăescu se va referi inclusiv la depistarea "găurilor negre" din domeniul sănătăţii.

Alte subiecte vor viza legea malpraxisului, care va fi adoptată cel târziu în toamna acestui an, plata medicilor conform unor criterii de performanţă, bugetul pentru programul de transplant, dar şi coplata văzută ca o modalitate mai bună de control al banilor.

De asemenea, Eugen Nicolăescu va vorbi despre atmosfera din USL.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO