Media & Advertising

Inviorarea economiei se va vedea si pe piata outdoor

04.02.2005, 00:00 23



In perioada 2000-2002, piata romaneasca de publicitate outdoor a avut o valoare constanta de 12 milioane de dolari, conform estimarilor companiilor. Gradul mediu de ocupare a panourilor la nivelul intregii piete a fost estimat la 30-40% pentru aceasta perioada.



Piata a inceput sa creasca din 2003, ajungand in prezent la o valoare estimata de 18-20 de milioane de dolari. Si gradul mediu de ocupare a panourilor a crescut, ajungand la 50-60%, in unele perioade de varf chiar la 80-90%.



Publicitatea outdoor din Romania a avut o evolutie pozitiva in 2004. Companiile din acest sector s-au reasezat strategic si se preconizeaza o tendinta de afiliere la mari retele internationale din acest domeniu.



Atat Dierk Zeigert, director general News Outdoor, cat si Cristina Soldan, director general Wizard Media sunt de parere ca dezvoltarea multinationalelor va duce la o evolutie pozitiva a publicitatii outdoor.



"Cuvantul care caracterizeaza evolutia pietei este dinamismul", a spus Radu Baitoiu, director comercial Klass Prodexport.



"S-a resimtit o crestere semnificativa la nivelul anului trecut fata de perioadele precedente", a adaugat el spunand ca semnalele pentru anul 2005 sunt pozitive.



Ilona Fodoroiu, director vanzari la Media Advertising este de parere ca piata de outdoor in 2004 a inregistrat o "dinamica pozitiva".



Piata romaneasca a publicitatii outdoor s-a dezvoltat anul trecut, iar maturizarea sa va continua si anul acesta a apreciat si Valeriu Colt, Sales Manager MV.com.



"Piata de outdoor din Romania anului 2004 a avut un trend constant ascendent. Inviorarea economiei se va reflecta constant si pe piata de outdoor, iar 2005 va fi un an mai bun decat 2004 ", a spus Mugurel Georgescu, director general Ultravision.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO