Media & Advertising

Pro TV si InfoPro au imagini noi pe Internet

09.12.2005, 20:54 10

Pro TV si postul de radio national InfoPro si-au

lansat la inceput de decembrie, in preajma aniversarii lor, pagini de Internet, moderne si cu un grad mare de interactivitate, din dorinta de a se apropia de

publicul lor.

Noul site Pro TV vine cu un concept modern care, potrivit reprezentantilor postului, promoveaza valorile de brand caracteristice televiziunii: dinamism, simplitate si performanta.

Site-ul Pro TV, www.protv.ro, creat de compania specializata TreeWorks, este primul site al unei televiziuni romanesti care ofera feed-uri RSS pentru programul zilei, filmele saptamanii si transmisiile cu caracter sportiv.

Astfel, utilizatorii beneficiaza de o modalitate facila prin care pot obtine in timp real informatii de interes.

Site-ul Pro TV este organizat in sectiuni specifice marilor situri de media: vedete, emisiuni, seriale, filme, program TV, noutati, putandu-se adauga si alte sectiuni, in functie de necesitati. In plus, arhitectura site-ului permite inserarea de materiale multimedia si de galerii de imagini in paginile relevante.

Site-ul contine si o varietate de modalitati de interactiune cu telespectatorii: un newsletter, un forum, recomandari zilnice, precum si posibilitatea de alertare prin email in momentul in care Pro TV difuzeaza filme cu actorii sau regizorii preferati de utilizatori.

"Noul www.protv.ro creste extrem de mult interactivitatea. Practic, utilizatorii nu simt ca navigheaza pe niste pagini inghetate. stiri zilnice despre vedete sau emisiuni, alerte pentru actorii favoriti, Çacum la Pro TVÈ, concursuri online, poll-uri, un forum care creste exponential, galerii foto si video plus o gaselnita importanta : feed-uri de RSS pentru programul zilnic. E o lista de optiuni care se mareste continuu pentru un site foarte dinamic, cu update-uri la cateva ore si o interactivitate puternica", a declarat Robert Berza, PR la Pro TV.

InfoPro si-a lansat site-ul Internet www.infopro.ro, unde oricine poate sa asculte live InfoPro si sa afle informatii despre realizatorii emisiunilor si echipa redactiei.

De asemenea, pe pagina de Internet a postului se vor putea citi stiri din toate domeniile: eveniment, international, politic, sanatate si social. In plus, horoscopul lui Neti Sandu si pastilele "Ce se intampla, doctore?", cu Oana Cuzino, "Vorbesc... deci exista!" si "Vedete-n k**uÕ gol" vor putea fi ascultate in format audio, pe site-ul InfoPro. In curand, pe site vor putea fi ascultate cele mai importante declaratii din sport, iar publicul va putea vota stirile, se va putea abona la newsletter, va putea intra pe forum si va putea scrie la info@infopro.ro.

Postul InfoPro poate fi receptionat, pana in acest moment, in Bucuresti, Iasi, Constanta, Oradea, Sighisoara, Sfantu Gheorghe, Brasov, Ploiesti, Pitesti, Targoviste, Buzau, Slatina, Urziceni, Alexandria si Giurgiu.

TreeWorks, compania de web-development care a realizat cele doua site-uri, are sediul in Bucuresti si este specializata in organizarea continutului in media virtuale (Content Management Systems).

Compania are o experienta pe piata de aproape patru ani, avand atat clienti din Romania, cat si din strainatate.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO