Autoapărarea este unmod de viaţă; trebuie să fii pregătit, dar nu obsedat", spuneCostin Mihăilă, managerul de la Samurai Club. Un poştaş şi-a pus înmod decisiv amprenta pe viaţa lui când i-a dăruit, în urmă cu 48 deani, o carte despre judo, în franceză. "Am învăţat franceza ca săpot citi cartea, care mi-a schimbat viaţa. Sunt foarte energic şiîncă din copilărie eram predispus la dinamism excesiv", spuneMihăilă, în vârstă acum de 60 de ani. Mihăilă este manager alSamurai Club şi vreme de peste patru decenii a fost un adevăratMiyagy pentru elevi de toate vârstele, dornici să ia lecţii deautoapărare. Mai cu seamă în ultimul an şi jumătate, spune Mihăilă,s-a cristalizat un interes sporit pentru lecţiile de autoapărare,"poate pentru că oamenii au început să perceapă mai acut violenţasporită din societate".
Lecţiile de judo saukarate, de autoapărare şi de tir, abonamentele la firme deprotecţie şi pază, bodyguarzii, vânzările de arme şi muniţie pentruautoapărare sau securitatea informatică intră, deopotrivă, subaceeaşi umbrelă. Sunt toate răspunsuri la întrebarea: "Cum îmiprotejez afacerea şi familia?". Numai piaţa serviciilor desecuritate, care include şi procesarea de cash şi securitateainformatică, se plasează în jurul a 700 de milioane de euro, spuneDaniel Timofei, director general al firmei de protecţie şi pazăRosegur. La această sumă se adaugă însă toate celelalte feliuţe maimici, cum sunt cursurile de toate felurile şi vânzările de arme,astfel încât valoarea totală anuală a afacerilor legate desecuritate se plasează în jurul a un miliard de euro. Toată aceastăindustrie se leagă strâns de felul în care a evoluat sentimentul denesiguranţă, spun, la unison, managerii din cele mai variateafaceri legate de securitate.
Numitorul comun:infracţiunile.
În perioadă de crizăeconomică sunt câteva tipuri de infracţiuni care se înmulţesc,subliniază comisarul-şef Niculae Marinescu, director generaladjunct la Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti(DGPMB). Concret, creşte numărul de tâlhării şi de furturi, "dar înBucureşti nu sunt infracţiuni cu grad deosebit de complexitate",explică Marinescu. El exemplifică, în rândul infracţiunilor"complexe", spargerile la bănci cu mod deosebit de operare, faptegrave cu victime multiple sau cele în care sunt utilizate arme defoc. Altfel spus, infracţionalitatea în Capitală, un oraş care arepeste două milioane de locuitori, "este de mică amploare,dezavantajul fiind că este sâcâitoare", spune directorul generaladjunct al DGPMB. În Bucureşti au avut loc anul trecut 23 deomoruri faţă de 22 în anul precedent, fără a fi implicate arme defoc. Cel mai mare număr de omoruri (30) în Capitală a fostînregistrat în 2005. "În cazul infracţiunilor de mare violenţă suntfolosite nu arme de foc, ci violenţa fizică: pumnul, piciorul şiobiectele contondente sau arme albe", spune Marinescu. Anul trecutîn Capitală au fost cercetate peste 900 de persoane care deţineauarme albe; acestora li s-a întocmit dosarpenal.
Chiar dacă, spredeosebire de SUA de pildă, pistolul nu joacă un rol important înviaţa de zi cu zi, armele pentru autoapărare trezesc un interes totmai mare din partea românilor mai ales în ultimii ani. "Vânzărilede pistoale cu gaz iritant lacrimogen şi cele cu gloanţe de cauciucau crescut cu 30-40% în ultimii doi ani", spune Cristian Rotaru,armurier la Hunter Vip, cel mai vechi magazin privat de arme dinBucureşti. Deschis în 1994, spaţiul plasat în inima Capitalei areun contract de securitate semnat cu BGS, care ar putea ajunge, încaz de spargere, în numai două minute şi jumătate lamagazin.
Pragul magazinuluiîl trec zilnic 15-25 de clienţi, dar numărul celor care cumpărăceva, efectiv, este mai mic: cel mult zece. "Fluctuaţia de vânzărieste foarte mare, nu e la fel ca la un magazin alimentar. Într-o zivânzările pot fi de câteva sute de lei, în alta de câteva mii sauchiar mai mult", explică Rotaru. Doar o treime dintre clienţi suntfemei, majoritatea celor care caută arme de autoapărare în prezentfiind oameni de afaceri, cu statut mediu, care iau decizia săcumpere un pistol după un eveniment - un vecin sau o cunoştinţă afost prădată sau atacată. Ce anume poate cumpăra cineva care are înbuzunar, obligatoriu, nu numai bani, ci şi autorizaţia de portarmă? Rotaru spune că sunt două categorii de pistoale: cu gaziritant lacrimogen şi cele cu gloanţe de cauciuc, cu diferitecalibre. Pentru cele cu gaz, intrate pe piaţă din 1994, care suntdepăşite moral şi ca eficienţă, preţurile sunt plasate între 500 şi1.300 de lei. Armele cu gloanţe de cauciuc, disponibile în magazinede patru ani, au preţuri care pleacă de la 1.500 de lei şi ajung,la Hunter Vip, la 2.800 de lei. Pe lângă pistol, şi cartuşele(4-7,5 lei), tocul (de la 90 la 165 de lei), hamurile (320 de lei)şi uleiul pentru curăţat arma (50 de lei) pot ajunge în coşul decumpărături al unei persoane care caută o armă pentru autoapărare.Toţi furnizorii pentru pistoale de autoapărare sunt străini, HunterVip având pe rafturi doar arme de vânătoare produse de o firmă dinCugir, Alba, care făcea, până în 2001, şi pistoale cugaz.
Din totalulvânzărilor Hunter Vip, armele de autoapărare reprezintă 60%, iarcele mai multe dintre acestea (80-90%) sunt pistoale cu gloanţe decauciuc, spune Rotaru, care are studii superioare de profileconomic şi povesteşte că lucrează ca armurier de şapte ani: "Numai avusesem contact cu armele decât în armată, dar când am venitla Hunter Vip am urmat un curs special cu un profesor emerit detir, iar ulterior am mai urmat un cursspecial".
Pistolul trebuieţinut, în mod obligatoriu, ascuns - de pildă în poşetă, în toc subhaină - pentru că doar militarii, magistraţii şi forţele de ordinele pot ţine la vedere. Câte arme deţinute legal pentru autoapărareau românii? Oficial mai puţin de 200.000, arată dateleInspectorarului General al Poliţiei Române (IGPR), din care cea maimare parte se regăsesc în Capitală. 27.900 de persoane deţin legalarme pentru autoapărare în Bucureşti, dintre care 8.386 sunt armeletale, cu gloanţe adevărate.
"Cu siguranţă că înBucureşti este cel mai mare număr de permise port-armă, fiindjudeţe în care nu sunt mai mult de 3.000 de deţinători de arme deautoapărare", spune Marinescu care a fost vreme de patru aniDirector al Direcţiei Arme şi Muniţii din cadrul IGPR. În mediulrural, explică el, sunt foarte puţine persoane care deţin arme, celpuţin comparativ cu zona urbană. El povesteşte că, în Capitală,numărul de solicitări pentru permise de armă de autoapărare nu acrescut pe parcursul ultimilor doi ani, dimpotrivă, tendinţa fiinddescendentă: de la 4.877 în 2008 la 3.930 în 2009, pentru a ajunge,anul trecut, la 3.806. Toate solicitările sunt, de regulă,aprobate, pentru că cineva care nu îndeplineşte regulile - depildă, un cazier imaculat - nici măcar nu se oboseşte săalcătuiască dosarul. "Demersurile sunt acum mai complexe; în urmăcu câţiva ani se acordau permise mult mai lejer, doar buletinul şiun cazier erau suficiente", afirmă Marinescu. Acum însă, suntposibile chiar şi verificări la domiciliu, explică reprezentantulDGPMB, politica de obţinere a unui permis port armă fiind mult maiaspră. Tot el precizează că în România există o controversă întrecei care doresc liberalizarea portului de arme şi cei care suntîmpotrivă.
Anul trecut s-auînregistrat în jur de 100 de altercaţii între persoane în care s-aufolosit arme albe sau de foc. Marinescu spune că "doar în 13 cazuriau fost folosite arme de foc, în 11 dintre ele fiind vorba de armeneletale". Neletale, adică arme cu aer comprimat, cu gaz (iritantsau lagrimogen) sau cu gloanţe de cauciuc. Doar într-un singur caza fost vorba de autoapărare, în rest fiind situaţii în careproprietarii au făcut abuz de arme. Mai precis, a fost vorba dealtercaţii care au degenerat, pe "motive clasice, ca ocuparealocului de parcare sau neacordarea de prioritate întrafic".
În privinţa posesieide arme ilegale, directorul general adjunct al DGPMB spune că înRomânia, comparativ cu alte ţări, nu sunt probleme majore. Deregulă, acestea aparţin străinilor care le procură din lumeainterlopă din afara ţării.
Cum o armă înseamnăgriji şi răspundere, mult mai la îndemână, pentru protecţia casei,este un contract cu o firmă de pază. Acestea oferă deopotrivăservicii pentru persoane fizice şi juridice. 90% din cifra deafaceri Rosegur este realizată de contractele încheiate cu firmele,spune Daniel Timofei, care precizează că anul trecut cererea deservicii de profil a înregistrat o stagnare, iar la începutul lui2011 s-au făcut simţite "primele semne de revigorare". Firma aînregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 18,6 milioane deeuro, faţă de 17,5 milioane de euro în 2009. Pentru anul în cursRosegur şi-a propus o creştere de 24% a încasărilor. Previziunilese sprijină pe planurile firmei de a-şi extinde activităţile însegmente ca transportul de valori, monitorizare şi intervenţiepentru clienţi rezidenţiali, instalare de sisteme integrate desecuritate şi stingerea incendiilor. "În plus, în 2011 vrem săîncepem activitatea de procesare de cash", susţine Timofei. Elapreciază că piaţa ajunge la 700 milioane de euro, inclusivprocesarea de cash şi securitatea informatică, fiind foartefragmentată: primele 10 companii au mai puţin de 25% dintotal.
Doar firmele deprotecţie şi pază (în jur de 1.300) au încasări de 250 de milioanede euro, cele mai mari zece firme de profil adjudecându-şiaproximativ jumătate din valoarea totală a contractelor, estimeazăBogdan Oprea, preşedintele BGS. Tot el spune că în ultimii anipiaţa a stagnat, până în perioada 2007-2008 ritmul de creşteremediu fiind de 10% pe an. "Pe termen mediu, potenţialul se plaseazăîn jurul a jumătate de miliard de euro", spune preşedintele BGS.Compania pe care o conduce este a doua din domeniul ei în funcţiede cifra de afaceri şi are în jur de 100 de echipaje de intervenţieîn Capitală şi zonele limitrofe; firma are însă sucursale şi înoraşe din ţară. "Numărul de contracte a crescut cu 50% din 2008până în prezent, pe fondul creşterii numărului de infracţiuni",afirmă Oprea. Numai BGS prinde în fiecare lună nu mai puţin de 70de infractori în flagrant şi are în jur de 8-9.000 de intervenţiipe lună. Cel puţin jumătate dintre ele sunt însă apeluri false,pentru că abonaţii fie apasă greşit tastele, fie uită căţelul încasă, fie nu ştiu să armeze corect alarma. "Cu alarmele falsepierdem 300.000 de euro pe lună", spune reprezentantulBGS.
Durata medie în careajung echipajele la un abonat în cazul în care porneşte o alarmăeste de 2,5 minute (prin lege termenul maxim este de 7 minute),spune Oprea, care precizează că acest timp reprezintă o medie aperioadei de reacţie; cel mai adesea primul echipaj ajunge însă înmai puţin de un minut. Cum se întâmplă, de fapt? În momentul încare se declanşează sistemul de alarmă, informaţiile ajung îndispecerat; acesta transmite informaţia către cele mai apropiatetrei echipaje de zona respectivă. În mod normal, la o intervenţieajung 2-3 echipaje, dar numărul maxim nu are o limită, existândcazuri în care sunt trimise câteva zeci, pentru a descuraja. "Dinpăcate, oamenii sunt obişnuiţi să meargă la cazinouri în grupurimari, de zeci sau chiar sute de persoane", explică Oprea, carespune că în asemenea situaţii numărul mare al echipajelor îidescurajează pe cei care sunt puşi peceartă.
Compania a avut anultrecut o cifră de afaceri de 25 de milioane de euro, faţă de 22 demilioane de euro în 2009, din serviciile de securitate. La nivel degrup, cumulat cu serviciile de ambulanţă şi firma de detectivi, BGSa ajuns anul trecut la 30 de milioane de euro şi pentru anul încurs previziunile vizează o cifră de 35 de milioane deeuro.
Compania are 15.000de clienţi, jumătate dintre ei fiind persoane fizice, valoarea unuicontract de supraveghere şi intervenţie, ce include şi abonamentulpentru ambulanţă, variind între 30 şi 100 de euro pe lună. "Deregulă cei care au abonament pentru birou îşi fac şi pentru acasă",spune Oprea. Judecând la rece, aceste costuri sunt comparabile cucele ale unei asigurări de tip Casco pentru o maşină cu preţmediu.
Cine sunt, în acestecondiţii, clienţii? În cazul persoanelor fizice sunt familiile carecâştigă peste 2.500 de lei pe lună. Lor li se adaugă firmele mici,cu sedii în apartamente, magazine de toate felurile şi dimensiunileşi până la coloşi economici. "Pentru monitorizare şi intervenţiipreţul unui abonament nu depăşeşte, de regulă, 150 de euro", spuneOprea care precizează că spaţiile cu cel mai mare grad de risc suntcasele de schimb valutar, cele de pariuri şimagazinele.
La casele de schimbvalutar, unde politica patronilor este de profit maxim în condiţiide investiţii minime, "nu numai că nu au geam antiglonţ, dar nuîndeplinesc condiţii minimale pentru camere video şi adeseori n-aunici măcar un grilaj mai ţeapăn/solid", declară reprezentantulDGPMB. Din acest motiv, spune Marinescu, poliţia are un veritabilmeci cu firmele care sunt obligate, chiar prin lege, să ia măsuride securitate: băncile, spaţiile de schimb valutar, magazinele deamanet sau casele de pariuri. De exemplu, bancomatele din zonelerurale sunt ţinte facile, mai cu seamă că instituţiile financiare"iau, de regulă, măsuri minimale de securitate", afirmă Marinescu.De pildă, camerele de luat vederi sunt depăşite, oferind imagini decalitate proastă. şi asta pentru că pe bancheri "îi intereseazădoar să-şi recupereze banii pierduţi de la asigurător. Pentru noieste mai relevant să identificăm suspecţii", spune Marinescu. Elcompletează că nu poate estima evoluţia numărului de bandeorganizate, în jargon poliţienesc "grupuri infracţionale", darprecizează că "infractorii din Bucureşti sunt identificaţi şiprinşi mai degrabă în ţară". Cu alte cuvinte, bandele îşi fac delucru mai degrabă în afara Capitalei, unde găsesc"tentaţii".
Cu totul altăimagine se vede însă din contractele firmelor de pază şi protecţie.În condiţiile în care activitatea bandelor, care cer bani nu pentruprotecţie, ci pe modelul "ca să nu te bat", este tot mai agresivă,micii antreprenori care au, de pildă, magazine, preferă unabonament cu o firmă de protecţie, pentru care plătesc 50 de europe lună. Spaţiu de manevră pentru hoţi este suficient, dat fiind căsunt alese, de obicei, exact spaţiile neprotejate. "Chiar şistickerul descurajează ("obiectiv protejat BGS" - n.r.)", spunereprezentantul BGS care dă ca exemplu faptul că în Pipera, recent,a fost spartă o vilă care avea şi în stânga şi în dreapta locuinţesupravegheate de firme de pază.
"Avem un client alcărui magazin a fost jefuit de mai multe ori în doar câteva luni",spune Oprea, care povesteşte că, după ce proprietarul a făcutcontract cu BGS, hoţii au fost prinşi în flagrant, iar comentariullor, pe ton de reproş a fost "de ce nu aţi pus stickerul pe geam,ca de obicei?".
Pentru gărzi de corpnu există o cerere reală în acest moment, spune Bogdan Oprea, careadaugă că firma are în acest moment un proiect de pregătire a 15agenţi de acest tip, iar contractele vor avea "preţuri de plecarede la 2.000 de euro pe lună". O astfel de gardă de corp nu facenimic altceva decât să protejeze clientul, "stând în umbră, gata săintervină în forţă numai atunci când este cazul", spunepreşedintele BGS care estimează că se pot număra pe degete gărzilede corp din România care au un nivel de pregătire la fel deridicat. Cei 15 agenţi au fost recrutaţi din rândul angajaţilor,criteriile fiind foarte stricte. De exemplu, la capitolul"trebuie", viitoarele gărzi de corp bifează următoarele: conducfoarte bine, sunt prezentabili şi devotaţi ("avem teste psihologiceperformante pe care am plătit bani grei"), cunosc cel puţin o limbăstrăină, au o pregătire fizică excelentă ("toţi agenţii facsăptămânal cel puţin două antrenamente foarte dure, pentru că nuvrem ca, la o intervenţie, după ce urcă zece etaje, să fie bătuţide o femeie"). La toate acestea se mai adaugă însă un stagiu depregătire foarte complex, care include, de pildă, pregătiretactică.
Dacă un contract cuo firmă de pază sau o armă de autoapărare nu sunt tocmai pe gustuloricui, mai există o serie de alternative mai la îndemână. Unadintre acestea sunt cursurile de autoapărare. Managerul SamuraiClub spune că numai pe internet a primit în ultima perioadă peste140 de solicitări din partea celor interesaţi, dar nu a putut să ledea curs pentru că, în acest moment, clubul nu are o sală adecvatăpentru toate grupele de cursanţi. Mihăilă povesteşte că a existat ovreme când cursurile de tip karate sau similare erau o veritabilămodă în rândul tinerilor, dar acum nu mai e aşa. Cei care vor săurmeze cursuri de autoapărare o fac dintr-un interes clar definit:să ştie cum să iasă cu bine dintr-o situaţie periculoasă, deşipentru alţii contează mai mult motivaţia legată de ideea de a facemişcare. De pildă, spune proprietarul Samurai Club, "am primitsolicitări din partea a circa zece părinţi cu copii de peste cinciani pentru a oferi lecţii private de autoapărare pentru copii". Înplus, Mihăilă are cursuri speciale şi pentru familii, aşa încât"mama, tata şi copilul învaţă cum să reacţioneze într-o situaţie deconflict cu un grup de agresori în parc, de exemplu". Sigur, oricemaestru în arte marţiale recomandă calea paşnică pentru rezolvareaunui conflict, în 75% din situaţii, spune Mihăilă citând un studiurealizat la nivel mondial, situaţia fiind încheiată fără violenţă.În restul situaţiilor se ajunge însă la "pumni şi picioare şi, dinpăcate, 12-13% dintre cazuri au consecinţe grave, de genulinvalidităţii". Din acest motiv, cea mai bună soluţie, în faţa unuipericol, este evitarea lui. Cursurile de autoapărare îmbracă foartemulte faţete care aparent n-au nicio legătură cu pumnul şipiciorul.
O altă alternativăpentru protecţie sunt sistemele de securitate, pe care cei maimulţi clienţi persoane fizice aleg să le cumpere după ce au fostdeja călcaţi de hoţi. "Asemenea investiţii au mai curând rolul de apreveni astfel de întâmplări", spune Mihai Constantinescu,proprietarul Security.ro, magazin virtual de echipamente şi sistemede securitate pentru clădiri, spaţii publice şi locuinţe. Însăchiar şi pentru o sumă de numai câteva sute de euro românii secodesc. "Este o problemă de mentalitate, pentru că ne gândim ca lao cheltuială, nu o privim ca o investiţie", explică Constantinescu.Dintre toate tipurile de produse din portofoliu, cele mai căutatesunt cele pentru securitatea imobilelor - de la sistemeantiefracţie până la cele de acces controlat, mai nou fiind căutateşi cele pe bază de amprentă sau scanarea retinei. În ultimii ani,clienţii sunt tot mai pretenţioşi, însă "interesul scade brusc cânddiscuţia ajunge la capitolul costuri", spune Constantinescu. Unsistem antiefracţie pentru o garsonieră costă în jur de 720 de leisau 870 de lei în cazul unui apartament de trei camere. La asta seadaugă şi preţul montajului, în jur de 30% din costulechipamentului. "În ultima perioadă am avut mai puţini clienţi,pentru că acum nu se mai fac investiţii, ci doar sunt acoperitenevoile primare", spune directorul Sysnet, afacere care a scăzut cu30% în ultimii doi ani, ajungând la 500.000 euro în 2010. Afacereadin zona de securitate a demarat în 2008 şi de atunci, când deţinea7-8% din încasările totale ale firmei, a ajuns acum la circa otreime din cifra de afaceri. Numărul firmelor care sunt prezente înacest segment este de ordinul miilor la nivelul întregii ţări, iarvaloarea vânzărilor lor este greu deestimat.
Mai mult, pentru aface economie, unii clienţi preferă să-şi monteze singurisistemele, deşi legea spune clar că tehnicienii care fac acesteinstalări trebuie să fie acreditaţi. În plus, spune Constantinescu,dacă un dispozitiv nu este de calitate bună ("nu se poate şi ieftinşi bun") pot merge prost o mulţime de lucruri, de pildă ca bateriade la alarmă să fie consumată sau conectările să nu fie binerealizate. Pe lângă produsele destinate securităţii spaţiilor - dela firme şi locuinţe până la vile - o felie consistentă din afacererevine sistemelor pentru bunurile mobile. Maşinile, de pildă, potfi supravegheate cu ajutorul unui GPS. De regulă, proprietariimaşinilor care îşi instalează un GPS pentru supraveghere deţinvehicule de peste 30.000 de euro, preţurile de plecare pentruastfel de sisteme fiind de 200-300 de euro. Însă cel mai mareinteres vine din partea asiguratorilor şi a firmelor de leasing,care sunt interesate "să vadă în orice moment unde se află bunuriledin proprietatea lor", explică Constantinescu. şi asta pentru căs-a întâmplat - nu numai o dată - ca maşini de multe zeci de mii deeuro să dispară şi ratele să nu mai fie plătite. "Sunt şi maşinimai scumpe, de peste 100.000 de euro, la care se montează douăastfel de GPS-uri, unul fiind <de siguranţă>, în cazul încare este demontat celălalt", spune proprietarul Sysnet. La costulGPS-ului se adaugă şi preţul abonamentelor, însă în acest moment pepiaţa românească sunt doar dispecerate pasive. Acestea pot aflaunde se află o maşină, dar nu au cum să ia nicio măsură, de pildăsă o oprească. "Avem acum negocieri cu furnizori din mai multeţări, cum ar fi Slovenia, pentru servicii mai complexe", spuneConstantinescu. Un GPS mai performant poate opri alimentarea ("darnu la viteze de 100 km/h, ci, de preferat, în momentul în carestaţionează") şi dispeceratul trebuie să anunţe poliţia unde seaflă maşina. Astfel de GPS-uri pot fi montate pe autoturisme,camioane, tiruri, bărci sau iahturi). În aceeaşi gamă se înscriu şisoluţiile de securitate personală, destinate, de pildă,cardiacilor, celor care suferă de insuficienţă respiratorie sau dediabet. Se pune la mână o brăţară şi e suficient ca posesorul săapese un buton de alarmă. Este găsit prin triangulaţie pe satelitşi în locul respectiv ajunge - în acest caz - echipajul medical,explică Constantinescu.
Pentru autoturismeînsă, de mare folos sunt şi sistemele de alarmă. şi asta pentru căîn Capitală, în ultimul an, dintre toate infracţiunile, cea maispectaculoasă evoluţie a fost în cazul furturilor de componenteauto din exterior, de tipul oglinzilor sau a capacelor de roţi.Numai plângerile înregistrate au fost mai multe cu peste 100%,ajungând la 6.072 faţă de 2.990 (în 2009), conform DGPMB. Acest tipde fapte se înmulţesc pe fondul "sărăciei, fiind cel mai uşor decomis şi asigură traiul de pe o o zi pe alta", spune Marinescu.Cele mai vizate sunt autoturismele scumpe, iar piesele furate seregăsesc, adesea, la mezat în târguri. La fel de facile sunt şitâlhăriile: peste 70% dintre ele sunt comise prin smulgerea poşeteisau telefonului din mână, fiind "uşor de realizat, mai cu seamăseara". Marinescu precizează însă că unele fapte, de genulfurturilor de componente auto din exterior, nu sunt considerateinfracţiuni în alte ţări, care au o politică puternică la capitolulasigurărilor. "În Elveţia, de exemplu, nici tâlhăriile nu suntconsiderate infracţiuni, pentru că nu prezintă un pericol socialdeosebit."
Nu în ultimul rând,la capitolul protecţie intră la fel de bine şi securitateainformatică. Chiar dacă Bucureştiul este una dintre cele mai sigurecapitale din lume din punctul de vedere al criminalităţiiinformatice, la nivel naţional numărul de cazuri este în creşterede la an la an. Mai cu seamă fraudele cu carduri de credit şi celepentru obţinerea de informaţii cu privire la instrumente de platăelectronică câştigă teren. În total, 59 de grupări organizatepândesc orice oportunitate de a păcăli utilizatorii de internet şia le fura date bancare pe care să le folosească apoi pentru a legoli conturile, potrivit IGPR. Din 529 de persoane cercetate anultrecut, 267 au fost reţinute sau închise în arest preventiv. Celmai frecvent tip de atac informatic este cel cu viruşi, careimpiedică utilizatorii să mai folosească anumite documente sauchiar calculatorul cu totul. Infractorii mizează în acest caz pelipsa unor soluţii adecvate de securitate, lucru dovedit inclusivde faptul că mai bine de jumătate dintre aplicaţiile softwarefolosite de români, unde intră şi cele de securitate, suntpiratate. Cei care au impresia că se feresc de atacuri nu înţelegcă aplicaţia în sine este vulnerabilă atunci când este piratată. Dela o economie aparentă de 25 de euro pe an, cât costă în medie osoluţie de securitate, ajung să piardă de zeci de ori mai mult încazul unui atac la care sunt zi de ziexpuşi.
Cu toate acestea,mentalităţile se schimbă zilnic. Dovadă chiar şi faptul că seschimbă mentalitatea şi în privinţa autoapărării. "Dacă te atacahoţul în casă şi murea de inimă, aveai probleme în urmă cu câţivaani", spune avocatul Cristian Sîrbu. Are 40 de ani şi a câştigattoate procesele în care a pledat, fiind cel care l-a apărat peAdrian Iovan, soţul creatoarei de modă Romaniţa Iovan, dar şi altecelebrităţi, ca Adrian Mutu, Ludovic Orban sau Giovani Becali.Adrian Iovan a fost pus sub acuzare în 2005, după ce a împuşcat înpropria casă un tânăr care venise la furat, iar avocatul a reuşitsă convingă instanţa ca Iovan a acţionat în legitimă apărare."Autoapărarea nu era deloc încurajată până în urmă cu câţiva ani",spune avocatul, care apreciază că au fost făcuţi paşi importanţi dela cazul Iovan. "Nici proprietatea nu era respectată şi chiar dacăam făcut progrese, suntem <ultimii veniţi> între europeni",spune avocatul. Este un fapt îndeobşte cunoscut că în SUA unproprietar are dreptul de a împuşca pe cineva care îi intră,neinvitat, chiar şi în curte. şi în România, în ultimii ani, s-aumai schimbat lucrurile. "Acum nu mai trebuie să demonstrez că suntîn legitimă apărare în căminul meu şi că necunoscutul nu aşteptametroul pe canapeaua din sufrageria mea."
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
