Mediafax.biz Exclusiv

Armăşelu, Ursus Breweries: Defazajul dintre momentul ieşirii din recesiune şi revirimentul consumului va fi de 6-9 luni

Autor: Ioana David

14.07.2011, 12:55 126

UrsusBreweries are în portofoliu mărci precum Ursus sauTimişoreana.

"Îngeneral, consumatorul român are o anumită "inerţie" în a percepe şia se comporta ca atare la apariţia unor factori perturbatorieconomici, probabil şi pentru că aceste cicluri creştere -recesiunecreştere nu sunt încă o lecţie învăţată de consumator şide economia românească în ansamblu", a spus Armăşelu.

Companiamizează pe un avans al consumului în lunile următoare, pe fondulcreşterii economice îregistrate în primul trimestru, de 0,7% (faţăde trimestrul patru din 2010).

Armăşelua dat ca exemplu anul 2008, când toate economiile de piaţă eraudeja în recesiune, inclusiv cea românească, şi totuşi consumatoriinu au reacţionat decât tardiv, începând cu 2009.

De aceeaeste posibil ca inerţia manifestată la scădere să existe şi în ceeace priveşte revirimentul consumului, prognoza lui Armăşelu fiind de6-9 luni de defazaj de la momentul ieşirii din re cesiune, înfuncţie de specificul categoriei.

Vânzările celor mai mari 20 de jucători de pe piaţa berii, aapelor minerale şi a sucurilor ajung la 1,5 mld. euro, potrivitunor calcule ale ZF. Consumul cel mai ridicat se înregistrează pepiaţa berii, unde fiecare român consumă 78 de litri, în timp ce pepiaţa apelor minerale consumul este de 50 de litri pe cap delocuitor.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO