Mediafax.biz Exclusiv

Avioanele lui Tender au zburat mai puţin: Jetran Air a avut afaceri în picaj cu circa 20%

Autor: Mirabela Tiron

11.02.2011, 11:44 37

Astfel,compania a raportat afaceri de 26 milioane de lei (6,1 mil. euro)în 2010, faţă de un nivel de 32,6 milioane lei în 2009.

"Cauzele acestei scăderi auconstat în declinul generalizat al pieţei internaţionale detransport aerian", au declarat oficialii companiei aeriene. Printrecompaniile care au închiriat avioanele deţinute de Jetran, conformdeclaraţiilor reprezentanţilor firmei, se numără Blue Air,controlată de omul de afaceri Nelu Iordache, sau Air Bucharest,aflată în proprietatea familiei Yapici, care deţine şi agenţia deturism Kusadasi.

Grupul Tender, care rulează anualafaceri de aproape 250 de miloane de dolari (187,5 milioane deeuro) în energie, agricultură, turism şi telecomunicaţii, a preluatîn 2008 controlul companiei Jetran Air, înfiinţată de americanulDouglas Morris Jaffe, printr-o tranzacţie de aproximativ 45 demilioane de dolari.

La scurt timp de la intrarea îngrupul lui Tender, compania Jetran Air, care îşi în chiriazăaeronavele către alte companii aeriene, a intrat în insolvenţă lacererea companiei JAA Airport Service şi a Zona Concept, potrivitdatelor de pe Tribunalul Bucureşti.

Planul de reorganizare acompaniei a fost aprobat în februarie anul trecut, potrivitoficialilor companiei. "Planul de reorganizare va dura treiani.În prezentcompania se află la zi cu plata datoriilor." La sfârşitul lui 2009,compania aeriană avea datorii totale de 50,9 milioane de lei,potrivit datelor de pe site-ul Ministerului de Finanţe.

Oficialii Jetran Air nu au precizat dacăfirma a trecut pe profit anul trecut, în condiţiile în care în 2009a încheiat cu pierderi de 3,6 milioane de lei, la o cifră deafaceri de 32,6 milioane de lei şi 152 de angajaţi, potrivitdatelor de la Registrul Comerţului.

Jetran Air are în proprietate şapte aeronaveMcDonnel Douglas 82, care operează în sistem charter şi în sistemACMI (închirierea aeronavelor cu tot cu echipaj şi celelalteservicii, pentru a opera în numele companiei care preia aeronava)în ţări din Europa şi Africa.

Pentru anul în curs compania are deja semnatun contract pe trei ani cu o companie aerienă din Africa şi uncontract cu o companie nou-înfiinţată din Uniunea Euro peană, careva efectua zboruri către Orientul Apropiat şi Mijlociu."Pe baza acestorcontracte şi a semna lelor venite din piaţă estimăm o îmbună tăţirerelevantă a afacerilor la sfârşitul acestui an." Jetran Air estedoar una din multele firme pe care le controlează Ovidiu Tender,care s-a lansat în afaceri imediat după Revoluţie, când şi-adeschis propria microîntreprindere care se ocupa cu turismul înIugoslavia.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO