Mediafax.biz Exclusiv

Brinel face un portal informatic de 1,6 mil. euro pentru primăria din Cluj-Napoca

Autor: Laurentiu Cotu

27.10.2011, 18:34 291

Din valoarea totală a proiectului, circa 1,2 mil. lei (280.000 de euro) reprezintă contribuţia primărieiCluj-Napoca, iar partea nerambursabilă se ridică la circa 5,5 mil. lei (1,3 mil. euro).

Reprezentanţii primăriei au spus că în prezent contestaţia depusă de ANRMAP (Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice) a fost soluţionată, iar proiectul a fost demarat.

"ANRMAP ne-a anulat prima licitaţie în urma unei contestaţii, am refăcut documentaţia şi am lansat a doua licitaţie, la care a fost desemnat câştigător consorţiul Net Brinel, CP Consultant Services şi Software Development & Consulting", au declarat reprezentanţii primăriei Cluj-Napoca.

Proiectul primăriei pentru realizarea unui sistem informatic integrat de tip e-administraţie este susţinut din fonduri europene.

Scopul proiectului este facilitarea accesului cetăţenilor la serviciile publice oferite de către primărie, prin intermediul unui portal pus la dispoziţia acestora. Termenul de finalizare a proiectului este 28 iunie 2012.

"Se va realiza o infrastructură care să poată face faţă cerinţelor actuale şi viitoare ale primăriei. Un avantaj al noului sistem va fi eliminarea timpilor morţi în activitatea primăriei în deservirea cetăţenilor şi reducerea timpului de răspuns la problemele sesizate", au mai spus reprezentanţii municipalităţii clujene.

De exemplu, potrivit acestora, afişajul cultural şi de evenimente se va putea face online, la fel şi autorizarea manifestărilor publice, stadiul lucrărilor pentru proiectele primăriei, completări on line în ceea ce priveşte dosarele pentru locuinţe, urbanism, restituiri şi situaţia la zi.

Totodată va putea fi urmărit online programul manifestărilor pentru toate instituţiile culturale sau sportive administrate de primărie, putându-se rezerva bilete la cinematografe sau sala polivalentă.

Clujenii vor putea prin intermediul portalului informatic al primăriei să solicite atribuirea unor locuri de parcare, plata abonamentelor pentru parcări, însă şi permise de liberă trecere pentru transportul greu prin oraş.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO