Mediafax.biz Exclusiv

Clujenii de la EVW Holding şi-au majorat de opt ori profitul

Autor: Laurentiu Cotu

30.09.2011, 10:24 375

Totodată, EVW Holding a ajuns la un business de peste 247 mil. lei (circa 59 mil. euro) în anul 2010, mai mult cu 13,5% faţă de rezultatele obţinute în exerciţiul financiar anterior, conform site-ului Ministerului Finanţelor Publice. Evoluţia pozitivă a vânzărilor EVW Holding s-a datorat în mare parte relansării în 2010 a transporturilor internaţionale şi a segmentului de distribuţie, potrivit declaraţiilor anterioare făcute de reprezentanţii companiei.

Importatorul DAF şi-a bugetat pentru 2011 o creştere a vânzărilor cu 15-20% faţă de anul trecut.

Compania comercializează autovehicule DAF noi, piese de schimb DAF, desfăşoară activităţi post-vânzare pentru autocamioane noi şi second hand (reparaţii, garanţii), vinde anvelope pentru autocamioane şi autoturisme.

Totodată, prin departamentul EVW Camioane Rulate, compania comercializează diverse mărci de camioane, tractoare, remorci şi semiremorci second-hand. EVW Holding are reprezentanţe în Cluj, Arad, Bacău, Bucureşti, Constanţa, Suceava, Braşov, Craiova, Iaşi şi un centru de vânzări şi service în Chişinău, Republica Moldova. În acest an, EVW Holding a finalizat o investiţie de peste 7 mil. euro în construcţia unui nou centru de vânzări şi service cu o suprafaţă de 5.700 mp în localitatea Gilău, judeţul Cluj. Compania dispune în prezent la Gilău de un centru de vânzări camioane, anvelope şi piese, un centru de service, birouri, spaţii de depozitare, spălătorie pentru camioane. Banii necesari dezvoltării acestui proiect au provenit în mare parte din fondurile proprii ale EVW Hol ding. Totodată, investiţia de la Gilău a generat 33 de noi locuri de muncă.

EVW Holding a mai deschis în acest an un magazin de piese auto la Piteşti şi un centru de vânzări şi service la Craiova. Anterior, conducerea companiei şi-a anunţat intenţia de a demara în acest an şi construcţia unei reprezentanţe la Braşov, investiţie de peste 2 mil. euro.

EVW Holding a achiziţionat în ultimii ani mai multe terenuri în Cluj, Braşov şi Constanţa în vederea dezvoltării unor centre de vânzări.

Compania avea în prima parte a anului 429 de angajaţi.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO