Mediafax.biz Exclusiv

Crivii, Darian: Companiile de stat ar trebui privatizate, iar autorităţile să păstreze “acţiunea de aur”

Autor: Crenguta Nicolae

19.10.2011, 13:05 137

"Aceste active ar trebui în schimb privatizate, iar statul să rămână cu «acţiunea de aur» pentru a controla unele decizii", a spus Crivii.

Opinia lui este similară cu cea exprimată de reprezentanţiiFranklin Templeton, care susţin că statul îşi poate păstra controlul în deciziile unei companii şi dacă are doar o participaţie minoritară.

Managerul a precizat că în paralel ar trebui să existe şi autorităţi de reglementare puternice pentru sectoarele cu monopol, ca energia, transportul feroviar.

"Înlocuirea privatizării companiilor de stat, ca soluţie, cu numirea unor manageri veniţi din mediul privat este "o mare prostie şi semnalul că statul nu vrea să piardă controlul asupra unei părţi din economie", a mai spus Crivii.

Printre primele companii de stat care vor avea management privat se numără Poşta Română, Tarom, CFR Marfă, Electrificare CFR, Societatea Naţională a Lignitului Olte­nia, Hidroelectrica sau Electrica Furnizare.

Head-hunterii care vor să recruteze manageri din privat pentru companiile de stat vor primi în două săptămâni caietul de sarcini pentru marea licitaţie din proiectul "CEO privat la stat", pentru a putea participa la selecţia firmelor responsabile de plasarea executivilor de top.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO