Mediafax.biz Exclusiv

Drăgoi, Finanţe: În primul trimestru testăm piaţa cu o emisiune de obligaţiuni în lei pe 15 ani

Autor: Razvan Voican

10.01.2012, 13:17 222

"Am încheiat tatonările pe piaţă şi am constatat că există interes. Fondurile de pensii au început să acumuleze bani şi cer maturităţi mai lungi. Vom menţine scadenţa de 10 ani, introducem şi 15 ani, dar datorită cererii totuşi limitate vom ţine o cadenţă cu doar o astfel de emisiune pe trimestru.", a spus Drăgoi.

Drăgoi şi-a mai propus şi în 2011 să să emită obligaţiuni de stat pe 15 ani - cea mai lungă scadenţă din portofoliul statului, dar el afirmă că de această dată chiar va lansa o astfel de primă până la sfârşitul trimestrului I.

Valoarea cuponului aferent bondurilor pe 15 ani va fi stabilită după sfârşitul lunii ianuarie, respectiv după ce piaţa va asimila noul reper de dobândă dat de BNR.

Noile obligaţiuni vor contribui la extinderea maturităţii datoriei publice, în condiţiile în care investitorii şi analiştii reclamă de ani de zile acest handicap al pieţei locale.

"Maturitatea medie a portofoliului de titluri de stat va avansa în mod cert anul acesta", spune Drăgoi fără a indica o ţintă anume.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO