Mediafax.biz Exclusiv

Fraţii Buzoianu aşteaptă o creştere de 5% a veniturilor la Opera Plaza

Autor: Laurentiu Cotu

08.03.2012, 18:48 149

Anul trecut, Opera Plaza a avut un grad mediu de ocupare de 59%, iar veniturile obţinute s-au menţinut la nivelul celor din anul precedent, la aproximativ 2,4 milioane de euro.

Hotelul a înregistrat o scădere semnificativă a gradului de ocupare în lunile noiembrie şi decembrie a anului trecut, pe fondul restrângerii activităţii industriale din Cluj odată cu închiderea operaţiunilor Nokia, unul dintre principalii clienţi ai Opera Plaza.

În hotelul de cinci stele din Cluj-Napoca erau cazate o parte dintre persoanele aflate în boardul de conducere al fostei fabrici Nokia de la Jucu.

"Pentru acest an estimăm o menţinere a pieţei la nivelul anului trecut, în condiţiile unei concurenţe în creştere. Ne-am propus o creştere a gradului de ocupare cu 3% şi un plus de 5% al veniturilor faţă de anul trecut", a declarat pentru ZF Transilvania Călin Buzoianu, administratorul hotelului Opera Plaza.

Potrivit conducerii hotelului clujean, activitatea de restaurant şi evenimente a reprezentat circa 37% din totalul veniturilor realizate de Opera Plaza în 2011. Reprezentanţii hotelului spun că vor inaugura în luna mai a acestui an, în incinta Opera Plaza, restaurantul Opera Garden.

Hotelul de cinci stele din Cluj oferă în proporţie de 90% servicii clienţilor din domeniul afacerilor.

Construit pe fostul amplasament al fabricii de dulciuri Feleacul, Opera Plaza include 64 de camere şi apartamente şi a fost finalizat în iulie 2006, în urma unei investiţii de 4,5 milioane de euro.

Hotelul Opera Plaza a fost dezvoltat de Octavian şi Călin Buzoianu, iar compania care administrează unitatea clujeană se numeşte Hold Invest şi îi are ca acţionari pe fraţii Buzoianu.

Compania Hold Invest a realizat în 2010 o cifră de afaceri netă de 10,2 milioane de lei (circa 2,4 milioane de euro), cu un număr mediu de 64 de angajaţi, conform site-ului Ministerului Finanţelor Publice.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO