Mediafax.biz Exclusiv

Fuziunea dintre Omniasig şi BCR Asigurări, la jumătatea drumului: companiile mai aşteaptă aprobarea CSA şi votul final al acţionarilor

no title

Fuziunea dintre Omniasig şi BCR Asigurări, la jumătatea drumului

Autor: Ciprian Botea

17.01.2012, 10:53 374

Procesul de fuziune urmează să se finalizeze în prima jumătate a acestui an, în condiţiile în care planul de fuziune a fost deja redactat, iar cele două companii mai aşteaptă doar aprobarea CSA şi votul final al acţionarilor, două etape mai degrabă formale.

Numele companiei rezultate din fuziune va fi Omniasig, decizia fiind luată de acţionari pe baza unui studiu din care a rezultat că acesta este brandul cu cea mai mare notorietate.

Procesul efectiv presupune însă preluarea Omniasig de către BCR Asigurări.

Cea mai mare necunoscută rămâne totuşi numele celui care va prelua conducerea viitoarei companii, care va fi cel mai mare asigurător local cu afaceri anuale de circa 330 milioane de euro şi o cotă de piaţă de peste 20%.

Şeful noii companii ar putea fi unul dintre cei doi directori generali actuali, Artur Borowinski (Omniasig) şi Mihai Tecău (BCR Asigurări), dar nu este exclus ca austriecii de la Vienna Insurance Group (VIG) să vină cu un nume nou, eventual un expat, având în vedere anvergura afacerilor asigurătorului rezultat din fuziune.

Borowinki conduce afacerile Omniasig abia din vara anului trecut, el fiind adus de la subsidiara poloneză a grupului VIG după ple carea lui Constantin Toma, cel care a fondat practic compania şi a condus-o timp de 16 ani. Tecău, în schimb, are o experienţă mai îndelungată pe piaţa locală, el fiind directorul general al BCR Asigurări din 2005, după ce anterior a lucrat la CSA.

Arthur Borowinski spunea în vara anului trecut că strategia după care se ghidează austriecii este "no winners-no loosers" (fără învingători şi fără învinşi), ceea ce înseamnă că poziţiile cheie din viitorul asigurător nu vor fi împărţite în urma unei înţelegeri între cele două companii, ci vor fi ocupate pe bază de competenţe.

Omniasig este în prezent a doua companie din piaţa asigurărilor generale şi a fost evaluată, conform planului de fuziune, la 996 milioane de lei (232 mil. euro), în timp ce valoarea partenerei sale de fuziune este de aproape cinci ori mai mică, fiind stabilită la aproape 208 mil. lei (48 mil. euro). Motivul pentru care procesul de fuziune presupune însă absorbţia Omniasig de către BCR Asigurări este unul de ordin fiscal. Omniasig este unul dintre puţinii asigurători care au raportat profit în mod constant, în timp ce BCR Asigurări a consemnat pierderi de zeci de milioane de euro în ultimii ani.Compania astfel rezultată va plăti câţiva ani un impozit pe profit mai mic pentru a-şi acoperi pierderile din trecut.

Omniasig şi BCR Asigurări sunt controlate de asigurătorul austriac Vienna Insurance Group (VIG), care a luat anul acesta decizia surprinzătoare de a fuziona operaţiunile celor două companii. Austriecii, care mai deţin companiile Asirom şi BCR Asigurări de Viaţă, au insistat în trecut asupra strategiei multibrand pe care o aplică pe toate pieţele unde operează.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO