Mediafax.biz Exclusiv

Henkel vrea să construiască în 2011 a treia fabrică de adezivi din România

Henkel vrea să construiască în 2011 a treia fabrică de adezivi din România

Autor: Ioana Mihai

11.03.2011, 14:20 19

Adevărul este că involuţia din ultimiidoi ani şi ceva şi-a cam făcut cheful; e cazul să începem să vedemsemnale pozitive", spune Liviu Sfrija, director general al HenkelRomânia. El precizează însă că prea multe indicii încurajatoare nuexistă, iar previziunile sunt bazate mai degrabă pefler.

Pe lângă detergenţi şi cosmetice,compania pe care o conduce are activităţi în domeniul materialelorde construcţii şi plănuieşte să înceapă construcţia celei de-atreia fabrici de adezivi din România în viitorul apropiat. "Faptulcă facem fabrica spune clar ce aşteptări avem de la piaţă", declarăSfrija.

Pentru noua fabricăbugetul de investiţii este de 10 mil. euro, o parte din sumă, adică2,85 mil. euro, urmând să fie acoperită prin finanţare europeană.Valoarea totală a investiţiilor realizate până acum pe piaţaromânească pentru capacităţi de producţie ajunge la 30 mil. euro.Noua unitate ar putea începe producţia la finalul anului viitor şivor fi angajaţi în jur de 50-60 de oameni. La începutul anuluitrecut Henkel a cumpărat terenul pentru această nouă unitate deproducţie, în Roznov, judeţul Neamţ.

Planurile iniţialevizau începerea producţiei în cursul acestui an, dar semnalelepozitive s-au lăsat aşteptate. Sectorul construcţiilor aînregistrat şi anul trecut o scădere (17%) faţă de 2009, an în carereducerea vânzărilor s-a plasat între 15 şi20%.

În plus,investiţiile în real estate au fost anul trecut mai mici cu 30%faţă de 2009, iar cererea a scăzut dramatic pe segmentul clienţilorindustriali. "Persoanele private nu vor începe să construiască maidevreme de 2012", apreciază Sfrija, care precizează că se aşteaptătotuşi ca spre finalul acestui an să demareze investiţii deanvergură.

În aceste condiţii,Henkel România a realizat anul trecut o cifră de afaceri de 133 demilioane de euro, după ce în 2009 bifase o scădere de 16% (minus 3%în lei) faţă de 2008. Cu alte cuvinte, scăderile s-au oprit.Rezultatele sunt considerate cu atât mai bune cu cât efectelenegative asupra cifrei de afaceri au venit dinspre cursul de schimbşi scăderea dramatică a construcţiilor.

Mai mult, pe fondulcrizei, efectele măsurilor de austeritate au avut urmări ample anultrecut. Conform companiei de cercetare de piaţă GfK, anul trecutconsumul casnic a scăzut cu 5%. Cele mai mari reduceri s-auînregistrat pentru cheltuielile cu produsele de îngrijirepersonală, în lei scăderea fiind de aproape11%.

Printre categoriilecu cele mai drastice reduceri în volum se numără deodorantele(-19%), şamponul (-14%), dar şi pasta de dinţi şi săpunul detoaletă (-12% fiecare). Pe piaţa produselor cosmetice, care are ovaloare anuală apropiată de jumătate de miliard de euro, Henkel seduelează cu Nivea, L'Oréal, P&G şi producătorul român Farmec.În segmentul detergenţilor şi al produselor pentru igienalocuinţei, principalii competitori sunt P&G şiUnilever.

Sfrija spune căveştile care vin din vestul Europei nu sunt cu totul şi cu totulbune. Recesiunea acolo s-a sfârşit. În schimb, "preţurile lamaterii prime pentru detergenţi şi cosmetice cresc, în unele cazurişi cu procente de două cifre", spune şeful Henkel. Plusuri care,mai devreme sau mai târziu, se regăsesc şi pe rafturi. "Noi amînceput deja să creştem preţurile la unele produse", declarăSfrija. El crede că şi competiţia este forţată să procedeze la fel,pentru a nu-şi periclita şi mai mult profiturile. "Marjele noastreau fost deja erodate puternic şi nu ne permitem să suportămdiferenţa de cost", spune Sfrija.

Liviu Sfrija seaşteaptă ca prima jumătate a acestui an să fie şi mai slabă decâtperioada similară din 2010. Spre finalul anului "ar trebui să vedemo îmbunătăţire în consum, dar nu pe baze macro, ci politice, datfiind că anul viitor este unulelectoral".

În acest context,Henkel se aşteaptă ca în 2011 să treacă pe plus, cu o creştere acifrei de afaceri în jurul a zece procente. "Şi anul trecut, şi2011 reprezintă pentru noi o perioadă foarte agitată, nu ne-amplictisit nicio săptămână", spunedirectorul.

În 2010, compania aavut nu mai puţin de 40 de noi produse şi nu intenţionează săîncetinească ritmul nici acum. În plus, numărul de promoţii acrescut foarte mult. Este un cerc vicios - în decizia de cumpărarepromoţia joacă un rol tot mai mare. Cu toate acestea, în ianuarieşi februarie s-au înregistrat scăderi de până la 20% faţă deperioada similară a anului trecut.

Sfrija, care deţinefrâiele companiei de 17 ani, crede că industria este cea care va dacel mai judicios semn de revenireeconomică.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO