Mediafax.biz Exclusiv

Ministrul Anca Boagiu mută declarativ zborurile low-cost pe Otopeni din martie 2012. Aeroporturile nu ştiu nimic de calendarul ministrului, iar operatorii low-cost afirmă că e prima dată când aud că „se mută“ din martie

Ministrul Anca Boagiu mută declarativ zborurile low-cost pe Otopeni din martie 2012. Aeroporturile nu ştiu nimic de calendarul ministrului, iar operatorii low-cost afirmă că e prima dată când aud că „se mută“ din martie

Autor: Mirabela Tiron

13.11.2011, 19:59 282

ZF a solicitat Companiei Naţionale de Aeroporturi Bucureşti încă din 31 octombrie calendarul transformării aeroportului Băneasa şi data la care a fost stabilită mutarea operatorilor low-cost de pe acest aeroport, însă nu a primit niciun răspuns oficial.

Contactat ieri de ZF, Valentin Iordache, purtătorul de cuvânt al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti, a spus că nu există un calendar foarte clar dat fiind faptul că nici măcar nu s-a ajuns la faza studiului de prefezabilitate pe aeroportul Băneasa.

"Nu am informaţia legată de data la care vor fi mutate companiile aeriene low-cost de pe aero portul Băneasa, întrucât nu s-a demarat încă studiul de prefezabilitate", a spus el. Iordache nu a dorit să comenteze declaraţiile Ancăi Boagiu. Purtătorul de cuvânt al celor două aeroporturi a mai transmis că nu are informaţii cu privire la transmiterea către operatorii low-cost a unei date legate de mutarea zborurilor.

Ce spun companiile low-cost

Fără nicio notificare primită de la compania care administrează cele două aeroporturi din Capitală, care nu dispune de un "calendar clar" al planificării mutării zborurilor, companiile aeriene low-cost Wizz Air şi Blue Air au postat pe propriile site-uri orarul zborurilor de vară, care nu iau în calcul curse de pe Otopeni.

"Zborurile low-cost vor fi mutate de pe aeroportul Băneasa pe cel din Otopeni în luna martie a anului viitor. Îmi dau seama că acele companii low-cost care s-au obişnuit să câştige foarte mulţi bani în timp ce pasagerii erau trataţi în condiţii de autogară sunt acum nemulţumite că trebuie să facă un efort minim pentru a-şi muta operaţiunile pe Otopeni", a spus vineri Anca Boagiu.

Companiile low-cost au crescut traficul de pe aeroportul Băneasa de la 400.000 de persoane în 2005 la 2,1 milioane de pasageri anul trecut. În 2005, aero por tul Aurel Vlaicu a avut o cifră de afaceri de 3,9 mil. euro şi un profit zero, iar în 2009 cifra de afaceri trecea de 21 mil. euro, iar profitul era de 3,4 mil. euro. Oficialii aeroportului sus ţin că acesta a fost proiectat pentru o capacitate de 300.000 de pasageri.

Decizia legată de mutarea curselor low-cost pe aeroportul din Otopeni, care a făcut subiectul unor discuţii încă din 2007, vine în contextul în care se doreşte transformarea aeroportului Băneasa într-un city airport pentru curse VIP. Anul trecut, Boagiu declara că proiectul transformării aeroportului Băneasa într-un aerodrom pentru curse business va fi implementat până în 2015.

Zboruri mai scumpe

Iordache a mai precizat că aeroportul Otopeni are capacitatea de a primi până la 6-7 milioane de pasageri anual. În 2010, traficul pe Otopeni a fost de 4,5 milioane de pasageri.

Aeroportul Băneasa a avut 2,1 milioane de pasageri în 2010.

"Zborurile low-cost se pot muta oricând pe aeroportul Otopeni dat fiind capacitatea pe care o are acesta. Vorbim de o diferenţă de taxă pe pasager de 4,5 ca diferenţă dintre nivelul taxelor de pe Otopeni şi cel de pe Băneasa." Boagiu preciza că diferenţa între taxe pe cele două aeroporturi este de 4 euro, fără a preciza cum a fost calculată. Potrivit ultimelor date disponibile, taxa de pasageri pe aeroportul din Otopeni este de 22 de euro, iar cea de aterizare de 8 euro pe tonă, în timp ce pe Băneasa taxa de pasager este de 17 euro, iar cea pe aterizare de 6 euro pe tonă.

Florentina Tatu, directorul de relaţii publice al companiei aeriene Blue Air, a transmis că a fost lansat orarul de vară pe anul viitor, însă acesta poate suporta modificări. Ea a susţinut că Blue Air nu face alte comentarii cu privire la discuţiile legate de mutarea zborurilor.

Pe de altă parte, Jozsef Varadi, CEO al companiei aeriene Wizz Air, prezent la o conferinţă de presă joia trecută, declara că forţarea mutării pe aeroportul Otopeni nu este o decizie bună. Oficialii Wizz Air nu deţin nicio informaţie cu privire la data la care vor fi nevoiţi să îşi mute zborurile. Varadi a mai precizat că în situaţia în care Wizz Air va trebui să se mute pe Otopeni va reduce capacitatea de zbor şi va mări tarifele cu 5-7 euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO