Mediafax.biz Exclusiv

Piaţa de camere foto va creşte cu 25%

Autor: Laurentiu Cotu

24.02.2011, 18:46 56

Skin prognozeazăcă piaţa totală de camere foto, estimată la circa 250.000 deunităţi, va creşte în acest an cu 25%, după un uşor avansînregistrat în 2010. Importatorul spune că de ţine 30% din piaţafoto.

"În ceea ce priveşte afacerile companieinoastre, am încheiat anul trecut pe creştere şi privim cu optimismurmătoarea perioadă", a declarat pentru ZF Transilvania RaduNiculescu, managerul care răspunde de vânzările Nikon în cadrulSkin.

Compania a înregistrat anul trecut un avansal afacerilor cu 10%, conform datelor preliminare ale companiei.Potrivit site-ului Ministerului Finanţelor, compania a încheiatexerciţiul financiar din 2009 cu afaceri de peste 86,2 mil. lei(circa 20 mil. euro).

Skin este prezent pe piaţa locală cu douămagazine dedicate în exclusivitate mărcii japoneze Nikon, primulfiind deschis în anul 2009 în complexul comercial Băneasa ShoppingCity pe o suprafaţă de 50 mp.

Cel de-al doilea magazin a fost inauguratjoi în cadrul Polus Center Cluj, în parteneriat cu Intend Computer,unul dintre distribuitorii locali importanţi de soluţiiIT.

Magazinul Yellow Store de la Cluj este ceade-a doua unitate exclusivă Nikon din Europa Centrală şi deSud-Est, după cea lansată în 2009 la Bucureşti.

"În magazin am expus întreaga gamă de modelea producătorului japonez, putând fi testate oricare dintreaparatele foto, obiectivele, bliţurile, optica şi accesoriileNikon. În funcţie de cerere şi de evoluţia pieţei este posibil caîn viitor să mai deschidem magazine în Iaşi sau Braşov", a spusRadu Niculescu.

Investiţia în amenajarea spaţiului (osuprafaţă de 40 mp) şi în stocurile de marfă pentru magazinul de laCluj s-a ridicat la 200.000 de euro. Preţurile pentru aparatelefoto Nikon încep de la 300 de lei şi ajung la peste 20.000 delei.

Skin Media este distribuitor şi furnizor almagazinelor Auchan, Carrefour, Cora sau Domo. Compania esteprezentă pe piaţădin anul 2000.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO