Mediafax.biz Exclusiv

Piaţa de suplimente alimentare rămâne pe plus şi ajunge la 175 mil. euro

Autor: Ioana David

27.01.2012, 10:40 112

"Estimez că în 2011 piaţa de suplimente alimentare derulată prin canalul de farmacii va ajunge la 160 mil. euro, ceea ce poate reprezenta o creştere de aproximativ 20% faţă de anul trecut", a spus Cătălin Vicol, directorul general pe regiunea sud-est europeană în cadrul producătorului ceh de suplimente alimentare Walmark.

Vicol este şi preşedintele Patronatului Român al Industriei Suplimentelor Alimentare, care s-a înfiinţat în septembrie 2011, şi din care fac parte 17 firme, printre care Walmark, Labormed, Biofarm, Amway România Marketing.

Potrivit datelor citate de Walmark, compania a avut o cotă din piaţa suplimentelor alimentare de 17,3% în valoare în primele zece luni ale anului 2011, ceea ce îi asigură primul loc. În portofoliu are produse precum Arthrostop, GinkoPrim, Urinal, MemoPlus, Prostenal, Minimarţieni, Varixinal, Clarinol.

În valoarea de 160 mil. euro din 2011 nu sunt luate în calcul celelalte canale de distribuţie ale suplimentelor alimentare, cum sunt magazinele naturiste, supermarketurile, vânzările prin internet, MLM (metodă de business care foloseşte o reţea de întreprinzători autorizaţi independenţi pentru vânzarea de produse către clienţii finali - n. red.), care nu sunt monitorizate.

Vicol este de părere că piaţa creşte pe fondul lansării de noi branduri, al noilor campanii pentru brandurile existente şi pentru că segmentul suplimentelor alimentare este generator de cash pentru farmacii.

Potrivit unor estimări anterioare ale lui Vicol, producătorii de suplimente alimentare investesc anual în jur de 25-30 mil. euro net în promovare.

Suplimentele alimentare nu se eliberează pe bază de prescripţie, sunt plătite cash de către pacienţi şi de aceea sunt atractive pentru farmacii.Pe de altă parte, medicamentele de pe reţetă sunt plătite integral sau într-un anumit procent de către stat după 300 de zile, astfel că banii farmaciilor rămân blocaţi în tot acest timp.În ultimii ani, farmaciile au încercat să mărească ponderea medicamentelor care se pot elibera fără prescripţie, pentru a rămâne cu mai mult cash la dispoziţie.Aceeaşi tendinţă se manifestă şi la nivelul producătorilor.La nivelul pieţei suplimentelor acest lucru înseamnă creşterea concurenţei.

"Principala tendinţă este de intrare pe această piaţă a numeroşi jucători în ultimul an, ceea ce duce la creşterea competiţiei. Totodată, o altă tendinţă este de promovare agresivă a numeroase branduri", a mai spus Vicol.

El aminteşte că există aproximativ 130 de companii care vând către farmacii, dar că la nivel total, dacă se iau în calcul şi celelalte canale de distribuţie, numărul este mai mare.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO