Mediafax.biz Exclusiv

Românii se pregătesc de sărbători mai cumpătate

Românii se pregătesc de sărbători mai cumpătate

Autor: Anca Barbulescu

10.12.2010, 14:46 14

An de an,Roxana şi Andrei pleacă în străinătate de Revelion. După Crăciunulîn familie, tânărul cuplu bucureştean decolează spre o ţară cutemperaturi mai generoase în această perioadă, de obicei Turcia sauGrecia. Anul acesta însă, planurile s-au schimbat. "Este prima oarădin 2003 încoace când rămânem acasă de sărbători", mărturiseşteRoxana, specialist în centrul local de suport al uneimultinaţionale din domeniul IT, în BusinessMagazin.

Situaţia ei la serviciu nu s-a schimbat nici în bine,nici în rău în ultimii doi ani, însă Andrei, care este agentimobiliar, a avut destul de mult de suferit de pe urma crizei, iarveniturile lui s-au redus aproape la jumătate."N-ar fi principalul motiv, dar suntem oricum maicalculaţi", intervine el cu o explicaţie pentru decizia de apetrece Revelionul în ţară, deşi ofertele agenţiilor de turism îipar mai bune decât anul trecut. Şi nu sunt singurii în aceastăsituaţie.

Cei mai mulţi dintre români, circa 88%, vor petrecesărbătorile din acest sfârşit de an acasă, cu familia sauprietenii, reiese dintr-un studiu realizat în noiembrie de companiade cercetare de piaţă Mednet Marketing Research Center, pe uneşantion reprezentativ efectuat în Bucureşti şi în oraşele cu peste100.000 de locuitori.

Restul de aproape 12% vor pleca, dar mai degrabăîntr-o staţiune balneară sau montană din ţară decât în străinătate.Doar unul din zece şi-a stabilit bugetul disponibil pentrucălătorii sau excursii cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Agenţiileau resimţit din plin situaţia. "În Antalya, de exemplu, au fost întotal cu 4% mai mulţi turişti pe vremea asta anul trecut, darafacerile din turism s-au diminuat cu 12%", comentează Dan Goicea,directorul general al agenţiei CocktailHolidays.Iar previziunile pentru acestfinal de an sunt mai puţin optimiste, de vreme ce "majoritatea nuvor mai circula în afara ţării, ci vor merge cel mult în excursiide weekend la munte. Pe ansamblu, cei care pleacă în afară vor fiprobabil cu 5-10% mai puţini decât anultrecut".

Din punctul de vedere al banilor disponibili pentruvacanţele de sărbători însă, lucrurile par să stea un pic mai bine,poate şi pentru că cei care urmează să plece în aceste săptămânifac parte dintr-o categorie socială nu foarte afectată de criză.Călătoriile de lux nu au avut aproape deloc de suferit de pe urmaclimatului economic instabil, în timp ce ofertele cu preţuri maidecente nu au mai avut la fel de mulţi cumpărători, după spuselelui Goicea.

Bugetul mediu de familie alocat anul acesta pentrucălătoriile de sărbători se situează în jurul a 1.350 de lei (314euro), pe când în 2009 erau disponibili 1.312 lei (305 euro),rezultă din calculele Mednet. "În mod normal, noi am fi avut ladispoziţie cam 1.000 de euro pentru biletele de vacanţă, dar cusuma asta nu doar că acoperim acum toate cheltuielie cu Crăciunul,Revelionul şi cadourile de rigoare, dar ne vom descurca inclusiv înprima parte din ianuarie", spune Roxana.

Pentru aproape 62% dintre locuitorii din mediulurban, cheltuielile cu sărbătorile vor fi mai mici ca în alţi anişi chiar decât în 2009, când impactul scăderii veniturilor pentru obună parte din populaţie a determinat recalculări de bugete şităierea de pe listă a cumpărăturilor mai puţin necesare. "Practic,s-a adâncit criza şi chiar şi cei care au o situaţie mai bunăpreferă să cheltuiască mai prudent", apreciază Lăcrămioara LauraVoinea, managing director al firmei decercetare.

Ce-i drept, Roxana şi Andrei par să fie unul dintrecazurile fericite, cu o asemenea sumă de cheltuit, având în vederecă bugetul mediu pentru cumpărăturile de Crăciun şi Reveliondepăşeşte doar cu puţin 1.050 de lei (245 de euro), în timp ce în2009 suma era de aproape 1.525 de lei (355 de euro), potrivitstudiului Mednet Marketing ResearchCenter.

Faptul că multe familii trag lună de lună linie cubani mai puţini şi datorii mai mari se reflectă în atitudinea faţăde cheltuielile de sezon. Mai puţin de jumătate dintre respondenţiau avut resurse să se pregătească din timp, făcând economii pentrua avea bani de sărbători, iar 7,4% afirmă că au în plan să seîndatoreze cu această ocazie pentru că nu fac faţă cheltuielilor -o pondere mai mare decât 6,1% din 2009.

În ce se reflectă însă lipsa celor 110 euro dinbuget, comparativ cu anul trecut? Cu siguranţă nu din banii pentrumâncare. Masa de Crăciun va fi aproape la fel de plină, cu un coşde cumpărături care va ajunge să coste aproape 500 de lei (115euro), în scădere cu doar 10% faţă de anul trecut. Mai degrabă, numai încap în discuţie băuturile alcoolice şi îşi fac mai greu loccele răcoritoare, cumpărate în cantităţi mai mici, dar carnea,produsele tradiţionale şi mai ales legumele şi fructele nu se vorîmpuţina foarte mult.

Cadourile sunt primele tăiate de pe listă. O treimedintre români nu vor scoate din buzunar niciun ban pentru cadourilede Crăciun, după cum reiese dintr-un sondaj realizat recent de GfKAcademy din Bruxelles pentru publicaţia The Wall Street JournalEurope în 12 ţări din Europa şi SUA, în rândul a 12.750 deconsumatori. Cam la fel se întâmplă şi în Olanda, dar nu din cauzabanilor puţini, cum e în România, ci pentru că olandezii obişnuiescsă ofere cadouri mai mult de Moş Nicolae decât deCrăciun.

Cei care totuşi vor cumpăra anul acesta cadouri aupregătit sume mai mici, în medie de 414 lei (96 de euro), potrivitMednet, pe când în 2009 bugetul era de 526 de lei (122 de euro).Mai exact, cadourile vor fi mai puţin costisitoare pentru mai binede jumătate dintre respondenţi, în timp ce 38,1% spun că vor reuşisă aloce o sumă comparabilă cu cea din2009.

Agentul imobiliar Andrei, spre exemplu, a renunţat laplanul de a-i lua Roxanei un telefon mobil nou care să-lînlocuiască pe cel folosit deja de mai bine de patru ani şi se varezuma la o pereche de cizme, de care ea chiar are nevoie. "Iar euîi croşetez deja de mai bine de o lună un fular şi o căciulă",mărturiseşte ea, cât Andrei este prins într-o conversaţietelefonică. Cu alte cuvinte, locul cadourilor cu valoare mare,precum electronicele sau bijuteriile, pare să fie luat de obiectemai practice, mai puţin spectaculoase şi mai ieftine, precum haine,cosmetice, jucării sau cărţi, lucru confirmat şi de studiul MednetMarketing Research Center.

Şi la bradul de Crăciun suntdispuşi să renunţe destui. Aproape un sfert spun că nu vor aveadeloc brad, iar peste 38% îl vor folosi pe cel de anul trecut,probabil din plastic ori în ghiveci. Iar pentru ceilalţi au apărutsoluţii adaptate crizei, precum închirierea brazilor sau vânzarealor în câteva rate, cu plata începând cu luna ianuarie - metodeprin care comercianţii încearcă să se ferească de o diminuare aafacerilor şi de posibilitatea de a rămâne cu marfanevândută.

Este cel puţin cazul lui FlorinMărginean din Alba Iulia, proprietarul firmei Toskana Garten, însăe de aşteptat ca numărul celor care alături de brad vor pune înbraţe clienţilor şi un contract de închiriere sau de plată în ratesă se înmulţească în următoarea perioadă. Şi, de ce nu, ar putea fiincluse în ofertă chiar şi ornamentele.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO