Mediafax.biz Exclusiv

Valul de eoliene a mai crescut în trei luni cu parcuri de 900 mil. €

Autor: Roxana Petrescu

10.11.2010, 09:24 20

Operatorul reţelei naţionale de transport al energiei mai dăcâteva date. Comparativ cu revoluţia din domeniul "morilor devânt", investiţiile în celelalte surse verzi, apa şi soarele,biomasa şi biogazul abia fac primii paşi. Care sunt cauzele acestuidecalaj? La începutul acestei luni, datele Transelectrica arată că143 de proiecte eoliene au contracte de racordare la reţea cu ocapacitate instalată totală de circa 4.100 MW, echivalentă, doar caputere instalată, nu ca nivel al producţiei de energie, cu aproape7 reactoare ale cen tralei nucleare de la Cernavodă. Obţinerea unuicontract de racordare la reţea este considerat de spe cialişti cafiind unul dintre paşii importanţi în ceea ce priveşte realizareaunui parc eolian. Astfel, majoritatea experţilor spun că dacă uninvestitor a trecut de acest prag, cel mai probabil va merge maideparte cu investiţia sa.

Statisticile Transelectrica arată o creşteredestul de mare faţă de situaţia prezentată de companie la începutullunii august, când erau înregistrate în această etapă de avizare133 de proiecte cu o capacitate de circa 3.600 MW.

În timp ce dezvoltarea accelerată aproiectelor eoliene nu mai reprezintă o surpriză pentru nimeni,datele Transelectrica arată că încep să prindă contur şi proiectevizând alte modalităţi de a produce energie verde.Comparativ însă cu miile deMW din statisticile eoliene, datele prinvind alte tipuri deregenerabile arată că aceste proiecte sunt abia laînceput.

Astfel, la începutul acestei luni 6 proiecterealizate de doi investitori vizau realizarea de microhidrocentralecu o capacitate cumulată de 4 MW. Pe partea solară erauînregistraţi patru investitori şi tot atâtea proiecte, cu ocapacitate instalată de aproape 4 MW. Toate aceste proiecte aucontractele de racordare la reţea.

Într-o fază şi mai incipentă de avizare suntproiecte vizând producerea de energie electrică din biogaz (unproiect pentru o centrală de 14 MW) şi biomasă (două proiecte cu ocapacitate cumulată de aproape 3 MW).

Certificate puţine

"Dacă cei care au decis să facă o investiţieeoliană au putut să-şi înceapă proiectele chiar şi în contextul încare primesc un singur certificat verde, pentru investiţiile înenergia solară lucrurile stau complet diferit. Nu face sens pentrunimeni să investească în energia solară şi să primească un singurcertificat verde. În vechiul text al Legii 220 erau acordate patrucertificate, iar după noile mo dificări vor fi acordate 6certificate. În aceste condiţii au toate motivele să pornească cutot elanul şi acest tip de investiţii", explică Ionel David,consultant pe relaţii publice din cadrul Asociaţiei Române pentruEnergie Eoliană. Pentru a fi atractive, investiţiile în domeniulenergiilor regenerabile sunt susţinute în fiecare ţară carepromovează astfel de proiecte prin anumite sisteme.

În România, sistemul de sprijin estealcătuit din certificate verzi alături de cote obligatorii deenergie regenerabilă pe care fiecare furnizor de energie trebuie săle aibă în coşul vândut clienţilor săi.

Aceste sisteme au fost puse la punct dindouă motive: investiţia într-o sursă regenerabilă de producere aenergiei este mai scumpă faţă de o investiţie într-o termocentrală,de exemplu, iar randamentul acestor proiecte este mult mai mic faţăde energiile convenţionale.

Modul de funcţionare al acestui sistem înRomânia este următorul: pentru fiecare MWh produs de un proiect deenergie verde, producătorul primeşte un anumit număr de certificateverzi. Acest certificat verde este mai de parte vândut cătrefurnizorul de energie care prin acest document face dovadaîndeplinirii cotei de energie regenerabilă pe care trebuie s-ocomercializeze. Acesta este primul câştig al unui investitor înenergii regenerabile. Apoi el iese în piaţă şi vinde la preţulpieţei energia pe care o produce. În funcţie de tipul de energieregenerabilă şi numărul de certificate variază. De exemplu, o investiţie într-un MW eolian este mai mică decât o in vestiţie într-ocapacitate similară în solar, deci investitorul în energie solarăva primi mai multe certificate.

România nu e Sahara, iar iarna nu-i cavara

Numărul de certificate verzi a fost stabilitiniţial în 2008 prin Legea 220, care a fost modificată anul acesta,documentul nefiind încă aplicabil în lipsa legislaţiei secundare.Până va deveni aplicabilă legea, investitorii vor primi doar uncertificat verde pe megawattul de energie produs.

"Pentru a instala un megawatt în energiesolară costurile sunt de circa 3,1 milioane de euro, aproape dublucomparativ cu unul eolian. Mai mult, pentru a instala acestmegawatt ai nevoie de un teren de circa două hectare şi jumătate,în timp ce la eolian montezi un stâlp şi poţi avea o capacitate depână la 3 MW. Mai mult, la eolian vorbim de un randament de circa25%, adică atâta energie este produsă din capacitatea instalatătotală, în timp ce la solar randamentul este undeva la 15%.Jumătate din timp e noapte, iar noi nu suntem în Sahara. Avem ploi,zăpadă, nori", mai spune Ionel David, explicând astfel o serie defactori care i-au ţinut până în acest moment pe investitorii înenergia solară la distanţă. Dezvoltarea sectorului de energiesolară este aşteptată şi de furnizorii de echipamente pentru acesteproiecte, marile companii din domeniu, precum General Electric,susţinând că pe termen lung proiectele de acest tip s-ar puteabucura de aceeaşi popularitate precum cele eoliene.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO