România a reuşit în ultimii ani să obţină o oarecare stabilitate macroeconomică, dar cu sacrificii uriaşe suportate în mare măsură de cei cu venituri reduse. Au fost majorate cele mai importante impozite şi taxe, au fost operate tăieri brutale de salarii şi s-a dublat datoria publică. Tot acest efort realizat în scopul menţinerii stabilităţii macroeconomice poate fi însă afectat acum de instabilitatea la nivel european generată de criza datoriilor suverane.
Economia europeană este în acest moment afectată de programele de austeritate, de stocul de datorii suverane, de nivelul ridicat al şomajului, de fragilitatea sistemului bancar şi de lipsa unei uniuni fiscale. Aşa cum remarca şi profesorul Stiglitz "nu a existat niciodată, într-o ţară mare, un program de austeritate încununat de succes".
Spirala austerităţii nu a dat rezultate nici în economiile europene şi nici în România. Dimpotrivă, constrângerile impuse în scopul obţinerii stabilităţii economice au împins economiile europene pe calea stagnării, o cale pe care ne vom regăsi o perioadă lungă de timp şi greu de părăsit în contextul stocului imens de datorii acumulate. Reducerea semnificativă a datoriilor publice ca pondere în PIB necesită o perioadă de timp de ordinul zecilor de ani, un deficit structural redus şi o creştere economică medie semnificativă. Din punct de vedere teoretic, până la un anumit nivel datoria publică poate stimula creşterea economică, importantă fiind utilizarea calitativă a acesteia. În România, în Grecia, precum şi în alte ţări europene din sudul continentului acest nivel este destul de redus ca pondere în PIB pentru că economia nu este suficient de dezvoltată pentru a putea absorbi o datorie publică mai mare. Din "fericire", România e în vecinătatea acestui nivel în timp ce Grecia, Spania, Italia, Portugalia sau Irlanda l-au depăşit de mult, iar consecinţele pot fi dezastruoase pentru spaţiul european. Politicile de austeritate aplicate în perioade de criză sau stagnare economică şi prăbuşirea încrederii mediului de afaceri au condus la creşterea ratei şomajului din UE (peste 10% pe medie, cu maxime în Spania şi Grecia de peste 20%).
Austeritatea nu creează premisele înfiinţării de noi locuri de muncă, ci, dimpotrivă, amplifică rata şomajului având ca efect creşterea deficitelor bugetare. Combinaţia dintre deficite structurale mari, stocuri de datorii ce depăşesc nivelul PIB-ului şi rate de şomaj formate din două cifre însoţită de programe de austeritate poate fi letală. Efortul financiar pe care îl presupune este cu mult peste posibilităţile UE şi poate fi amplificat de riscul de contagiune. Cel mai mare risc din acest punct de vedere îl reprezintă Grecia, iar situaţia economică şi politică din această ţară poate determina turbulenţe în întreaga Europa ce se pot transmite rapid prin canalul pieţelor financiare.
Cel mai expus este sectorul bancar european chiar şi după ce BCE a injectat peste 1000 mld. euro prin operaţiuni de refinanţare pe termen scurt. Băncile europene vor fi nevoite să reducă drastic finanţările, ceea ce poate însemna întoarcerea în recesiune a economiilor ţinând cont că depind în mare parte de creditarea bancară. Mai mult, BCE trebuie să fie pregătită să salveze bănci prin operaţiuni de refinanţare pe termen lung. Un alt factor generator de instabilitate constă în faptul că economia europeană nu este o economie unitară. Este centralizată, este supravegheată şi coordonată, dar este astfel construită încât să fie sustinută doar de un singur pilon, şi anume, politica monetară.S-a dovedit că un singur pilon de susţinere nu este suficient şi că îi lipseşte cel de-al doilea pilon, politica fiscală. Aşa cum remarcau şi Sargent şi Sims, laureaţi ai premiului Nobel pentru economie, guvernele din zona euro trebuie să se "ndrepte către o uniune fiscală dacă vor ca moneda unică să supravieţuiască.
Pentru că moneda euro să nu dispară este nevoie şi de soluţionarea repartizării poverilor fiscale iar soluţia ar putea fi emisiunea de euroobligaţiuni. Iar moneda unică aşa cum sustine şi Stiglitz, generează o problema ţărilor puternic îndatorate care nu mai dispun de tiparniţa de bani.
România este afectată de ultimele evenimente din Grecia precum şi de situaţia economiei europene în principal prin canalul bancar, al cursului de schimb, al finanţărilor externe şi al exporturilor.
În acest context european instabil, pentru România una dintre cele mai mari vulnerabilităţi o reprezintă faptul că 80% din sistemul bancar românesc depinde de băncile din zona euro iar în jur de 15% de băncile greceşti. Acum va fi scoasă în evidenta şi mai mult lipsa capitalului autohton din sectorul bancar.
O eventuală escaladare a evenimentelor din Grecia prin contagiune ar afecta întreaga Europă iar panica ar amplifica efectul de fugă a capitalurilor. România ar fi afectată atât pe partea de creditare cât şi pe cea de depozite. Chiar dacă băncile sunt bine capitalizate iar banca centrală are o rezervă suficient de mare pentru a face faţă şi la situatii extreme, economia oricum va fi afectată de reducerea finanţării.
Depozitele populaţiei sunt garantate până la un nivel destul de ridicat dar panica poate pune presiune pe băncile greceşti. Banca centrală are mecanisme prin care poate chiar prelua active bancare în cazuri extreme dar efectele secundare vor avea impact asupra economiei şi sunt greu de evitat. Finanţarea statului va avea de suferit atât pe piaţa internă cât şi pe cea externă din punct de vedere al costului, al lipsei de lichiditate şi al creşterii aversiunii faţă de risc.
România este afectată şi de deprecierea cursului de schimb întrucât cea mai mare parte a preţurilor este exprimată în euro iar în jur de două treimi din credite sunt acordate în euro. Cursul de schimb este o variabilă foarte greu de previzionat iar modelele existente, în general, nu permit pe termen scurt o prognoză realistă cu atât mai mult în contextul actual al evenimentelor din Grecia. Modelul monetar (Engel, Mark şi West, 2007), precum şi celelalte modele existente pleacă de la ipoteza că mărimea cursului de schimb este fundamentată pe baza datelor macroeconomice şi nu pot surprinde eventualele distorsiuni interne sau externe. Situaţia din Grecia a dus la deprecierea tuturor monedelor din regiune iar intensitatea impactului nu a permis şi nu va permite decât într-o mică măsură intervenţia băncii centrale.
O alta vulnerabilitate o reprezintă dependenţa exporturilor de spaţiul european şi volatilitatea crescută a acestora. Cererea internă chiar sprijinită de creşterea salariilor nu este încă suficientă pentru a prelua din scăderea cererii externe.
Din păcate, stabilitatea macroeconomică din ţara noastră este necesară dar nu şi suficientă în contextul instabilităţii europene. În condiţiile actuale, autorităţile au resursele şi mecanismele necesare pentru a gestiona situaţiile extreme şi efectele adverse pe termen scurt dar pe termen lung va fi nevoie de un efort susţinut pentru refacerea circuitelor economice. Însă, dacă Grecia intră în default, dacă are loc o restructurare haotică a datoriei sau o ieşire necontrolată din zona euro, efectele pot fi dezastruoase. Este necesară o rezolvare ordonată a problemelor greceşti şi se doreşte acest lucru dar fără ca pieţele şi agenţiile de rating să ia în considerare acest aspect. Este un cerc vicios din care greu se va ieşi.
Practic, UE se află pe un butoi de pulbere iar scânteia nu vine numai din Grecia. În acest context, UE nu-şi permite să piardă Grecia pentru că s-ar declanşa o reacţie în lanţ cu urmări greu de evaluat dar orice este posibil.
Dan Armeanu este profesor la Facultatea de Finanţe, Asigurări, Bănci şi Burse de Valori, Academia de Studii Economice, Bucureşti
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
