Opinii

Bucureştiul trebuie să atragă în următorii zece ani cel puţin 1 milion de oameni, pentru ca proiectele de dezvoltare imobiliară actuale şi cele care sunt în lucru să nu ajungă precum celebrele "circuri ale foamei"

Opinie Cristian Hostiuc, director editorial ZF

Bucureştiul trebuie să atragă în următorii zece ani cel puţin 1 milion de oameni, pentru ca proiectele de dezvoltare imobiliară actuale şi cele care sunt în lucru să nu ajungă precum celebrele "circuri ale foamei"

Autor: Cristian Hostiuc

19.01.2020, 21:04 14321

În luna mai 2020 suntem chemaţi la vot pentru alegerile locale.

Până acum, temele în discuţii - cel puţin în Bucureşti - sunt legate de aglomeraţie, lucrările de la metrou întârziate cu anii, gunoiul, apa caldă, noul spital de 1 miliard de euro - pe hârtie, cum toacă Gabriela Firea, actualul primar, banii din buget pe proiecte electorale ca să-i susţină imaginea, eterna dispută dintre RADET şi ELCEN şi lipsa apei calde şi a căldurii, lupta dintre tramvai şi BMW etc.

Dincolo de aceste teme din viaţa noastră de zi cu zi, în Bucureşti ar trebui să se înceapă o discuţie legată de cum atragem încă cel puţin 1 milion de oameni în următorii zece ani şi cum se reorganizează oraşul în funcţie de noile dezvoltări imobiliare care vor apărea.

Discuţia pentru a atrage oameni într-un oraş sau într-o ţară nu este numai a noastră, ci este a întregii Europe, unde declinul demografic este ireversibil în lipsa unor măsuri care să reverseze acest trend - fie de deschidere a porţilor, fie de încurajare a natalităţii.

De ce n-ar fi această discuţie şi în Bucureşti, un oraş care deţine 25% din PIB-ul României, cu aproape 1 milion de angajaţi din 5 milioane cât are România şi cu un salariu mediu de 3.500 de lei, faţă de 3.100 de lei cât este media naţională şi care în ultimii ani a avut un ritm de creştere economică sub media naţională.

Orice procent de creştere în Bucureşti este mai valoros decât în oricare alt oraş şi poate susţine dezvoltarea şi altor zone.

În acte, Bucureştiul are 2 milioane de locuitori, dar în realitate sunt spre 4 milioane, aici incluzând şi zonele limitrofe aflate în alte judeţe.

Pentru următorul deceniu, în Bucureşti sunt proiecte de dezvoltare imobiliară - comercial, birouri şi rezidenţial - care pot ajunge şi la 20 miliarde de euro. 

Toate aceste proiecte au nevoie însă de clienţi, de consumatori, de locuri de muncă, de angajaţi, de corporatişti, de profesori, de medici, de asistente, de constructori, de IT-işti, de bucătari, de picoli, de bone, de curieri, de femei de serviciu etc.

Problema nu este legată de bani sau de interes, pentru că sunt miliarde şi miliarde de euro care stau degeaba în conturi (spre exemplu, în România raportul dintre credite şi depozite este de 70%, ceea ce arată că 30% din bani nu au contrapartidă în investiţii) şi de investitori care de-abia aşteaptă să pună pe masă nu 1 milion de euro, ci sute şi miliarde de euro. Pe lângă o dezvoltare imobiliară, se ridică şi alte afaceri din zona de producţie şi de servicii. Uitaţi-vă ce s-a întâmplat în Iaşi după apariţia Palace sau ce va fi în Timişoara după punerea pe picioare a Iulius Town.

Finanţarea va fi ieftină cel puţin încă un deceniu în lume, conform previziunilor analiştilor.

Iulian Dascălu, cel mai mare proprietar român de malluri, are în plan proiectul vieţii lui, un complex mixt la Romexpo, în centrul capitalei, de 1,2 milioane de metri pătraţi de birouri, locuinţe, retail-comercial, entertainment, unde vor lucra peste 20.000 de oameni. Tot acest proiect imens, care se va întinde pe 10 ani, are la bază investiţii de peste 2 miliarde de euro. Şi banii nu sunt o problemă, ci dimpotrivă, sunt resursa cea mai ieftină şi cea mai uşor de găsit.

IKEA, prin divizia imobiliară Vastint, are lângă lacul Străuleşti un proiect de peste 10.000 de apartamente, o investiţie care probabil se va duce la 1 miliard de euro. De asemenea, Vastint discută pentru încă un teren de dezvoltare imobiliară lângă Carrefour Orhideea, pe lângă proiectul pe care deja îl are acolo.

Nici pentru IKEA banii nu sunt o problemă, având în vedere că celebrul retailer de mobilă stă pe câteva zeci de miliarde de euro, cu care nu are ce face.

One United - grupul de dezvoltare imobiliară controlat de Victor Căpitanu şi Andrei Diaconescu -, care a avut o creştere exponenţială în ultimii cinci ani, are 1 milion de metri pătraţi de rezidenţial, comercial şi de birouri în diverse stadii de execuţie sau de intenţie, pentru că deţin deja terenurile. Toate aceste proiecte depăşesc 1 miliard de euro.

Fraţii Nicolae, de la traderul de produse petroliere Oscar Downstream, care au ajuns cei mai mari dezvoltatori din sectorul 6, au câteva mii de apartamente în lucru. Tocmai au cumpărat şi un teren de la Codrin Ştefănescu, celebrul personaj politic al PSD, conform Rise Project.

Grupul israelian AFI Europe vrea să-şi continue dezvoltarea rezidenţială şi de birouri de lângă mallul AFI Controceni. AFI tocmai a cumpărat clădirile de birouri deţinute de fondul de investiţii NEPI pentru 300 de milioane de euro. Iar dacă va reuşi să desţelenească contractul cu Casa Radio, semnat pe vremea lui Adrian Năstase şi pe care l-a cumpărat anul trecut, în joc este un proiect mixt de peste 1 miliard de euro.

Lângă Politehnică, grupul suedez Skanska, cel mai mare constructor din lume, lucrează non-stop pentru a livra încă o tranşă de birouri, proiect pe care este deja aproape să-l vândă.

Lângă Politehnică mai sunt câteva terenuri libere care sunt aproape să fie cumpărate de noi dezvoltatori.

În Piaţa Vitoriei, Ion Ţiriac, cel mai bogat român, cu o avere estimată la 5 miliarde de euro, de-abia aşteaptă să inaugureze în această viaţă clădirea de birouri Ţiriac Tower, iar constructorul lucrează zi şi noapte (în fiecare seară trec pe acolo venind de la redacţie, iar betonierele livrează ciment în continuu).

Plus că Ţiriac mai are un proiect rezidenţial lângă celebrul complex La Stejarii, un etalon al pieţei rezidenţiale din Bucureşti, unde cererea este mai mare decât oferta.

Eyal Offer, fiul celui care a fost Sammy Offer care, născut în Brăila, a ajuns cel mai bogat om din Israel, cu peste 10 miliarde de dolari, de-abia aşteaptă să-şi reia investiţiile imobiliare în zona de Nord, unde deţine terenuri de mai mulţi ani. Eyal Offer a investit peste 600 de milioane de euro în România înainte de criză, construind complexul rezidenţial Oxford Garden din Pipera, clădirea de birouri Willbrook şi controversata clădire Cathedral Plaza, pe care i-a vândut-o lui Ioannis Papalekas. Nici pentru el sutele de milioane de euro în investiţii imobiliare nu sunt o problemă.

Grupul Impact, controlat de Gheorghe Iaciu, are sute de mii de metri pătraţi de teren deja în portofoliu, pe lângă proiectele Luxuria şi Greenfield, unde sunt câteva mii de apartamente.

Fraţii Negoiţă, dintre care unul este patronul clubului de fotbal Dinamo iar celălalt este primarul sectorului, au în proiect de peste 2.000 de apartamente în estul Capitalei, o zonă care începe să iasă la lumină după venirea magazinului IKEA.

Tot acolo, Raul Ciurtin, fostul proprietar de la Albalact, are un proiect mixt de peste 100 de milioane de euro alături de alţi investitori.

Iar în jurul IKEA Pallady, ca să dăm ca punct de reper, sunt alte mii de apartamente care de-abia aşteaptă să iasă la suprafaţă.

Ioannis Papalekas, cel care a făcut din Globalworth cel mai mare proprietar de clădiri de birouri din România, nu poate sta degeaba şi să-şi numere banii pe care i-a făcut în criză, cel puţin 200 de milioane de euro. Aşa că toată lumea aşteaptă să vadă unde-i va băga.

Martin Slabeck, sud-africanul care în criză a făcut din fondul de investiţii NEPI cel mai mare proprietar de malluri din România prin construcţie şi prin achiziţie, construieşte de zor parcuri comerciale în jurul Capitalei.

Fraţii Pavăl, care au făcut din Dedeman un grup de peste 2 miliarde de euro, stau pe cel puţin 300 de milioane de euro cash pentru noi investiţii, asta după ce au cumpărat în ultimii doi ani două proiecte de birouri în Bucureşti şi Cluj de peste 300 de milioane de euro.

De peste un deceniu, statul stă şi se uită la câteva proiecte care ar putea deveni reper de dezvoltare imobiliară în Bucureşti şi ar atrage investiţii de peste 2 miliarde de euro: Esplanada din mijlocul Bucureştiului - bulevardul Unirii, şi un proiect care să refacă Gara de Nord şi să o introducă într-un complex de clădiri de birouri şi mall.

Dar ca la stat, toată lumea pune proiectele în sertar, preferând să se uite la mizeria care se strânge. În timp ce investitorii privaţi curăţă terenuri, construiesc malluri, centre comerciale, clădiri de birouri şi proiecte rezidenţiale, toată lumea se uită la bălăriile care cresc în zona Esplanada, care a ajuns loc de filmare pentru secvenţe de groază, sau la Gara de Nord, care este plină de aurolaci şi de cerşetori.

De ce avem nevoie ca trenul să intre la parterul unui mall, cu peroane încălzite, cu magazine de jur împrejur, cu un food court, când foarte bine toată lumea poate să stea în frig şi în mizerie?

Să nu credeţi că ducem lipsă de investitori care să pună pe masă peste 1 miliard de euro pentru refacerea Gării de Nord într-un proiect public-privat.

Dacă cineva mai hotărât - pentru că susţinători sunt - s-ar ridica în picioare având ca proiect dărâmarea zidurilor care înconjoară Casa Poporului (poate aşa, figurativ, dărâmăm şi zidul de securitate care ne înconjoară), s-ar putea da o altă atracţie celei mai mari clădiri din lume după Pentagonul din SUA şi ar crea o zonă de entertainment, printre cele mai mari din Europa.

Dacă nişte investitori austrieci au putut face din Therme, construit în mijlocul câmpului şi la ieşirea din Bucureşti, cel mai complex de acest gen din Europa, nu văd de ce toată zona din jurul Casei Poporului nu ar putea deveni o zonă de entertainment, de concerte, de ieşit la picnic etc. După ce ieşi de la biserică, de la Catedrala Neamului, toată lumea se poate aduna în acest parc. 

Pe lângă aceste proiecte, Bucureştiul are nevoie de celebra sală de sport despre care se discută de un deceniu şi nimeni nu mai ştie în ce stadiu se află. Pe lângă asta, deşi România este cu festivalul George Enescu în top 3 la nivel mondial, Bucureştiul nu are o sală de concerte din acest secol, autorităţile preferând să-i vadă pe cei mai mari muzicieni ai lumii - asta dacă se duc la concerte - în celebra Sală a Palatului, simbol al congreselor de partid trecute şi actuale.

Acestea sunt proiectele de dezvoltare imobiliare mai mari, dar în Bucureşti sunt mii de proiecte de câteva milioane de euro fiecare, care se ridică între case părăsite.

Dacă le-am aduna cu totul, sunt proiecte de aproape 20 de miliarde de euro pentru următorul deceniu.

Dar toate aceste proiecte din Bucureşti trebuie să atragă încă 1 milion de oameni ca să le ocupe, asta ca să nu ajungă precum celebrele circuri ale foamei, lăsate de izbelişte peste un deceniu după căderea comunismului.

Investiţiile, fie că sunt româneşti, fie că sunt străine, se vor duce acolo unde sunt oameni, acolo unde este forţă de muncă, acolo unde sunt zone care oferă locuri moderne de shopping, rezidenţial şi birouri, acolo unde sunt universităţi şi şcoli care pot livra o forţă de muncă mai calificată.

Treaba viitorilor primari, cel puţin din Bucureşti, este de a se uita în viitor şi de a face astfel încât Bucureştiul în ansamblu să devină un aspirator de oameni atât din ţară, cât şi din străinătate.

Pe lângă vietnamezii din construcţii, srilankezii din HoReCa, Bucureştiul trebuie să atragă şi populaţie din vestul Europei, din zonele sărace din Italia, Spania, Franţa, Marea Britanie. Ca să-l cităm pe Antonio Passarelli, bucătarul italian care şi-a făcut o carieră în România după 1990, într-o discuţie cu HotNews: “Când dai cu piciorul la o piatră în România, descoperi o comoară! În Italia, piatra rămâne tot piatră!”

Asta ca să nu mai vorbim că am putea atrage şi mai mulţi turci.

Bucureştiul, care are o putere de cumpărare peste media Uniunii Europene, trebuie să devină unul dintre cele mai cosmopolite oraşe ale Europei.

Nu cred că România mai poate ajunge Polonia ca economie, deşi amândouă au pornit de la acelaşi nivel în 1990, de 40 de miliarde de dolari, dar sigur Bucureştiul poate fi mai puternic şi mai cosmopolit decât Varşovia.

Şi despre asta trebuie să se discute în campania electorală.

AFACERI DE LA ZERO