Cresterea economica in sine este are importanta redusa sau chiar deloc daca dinamica pozitiva a indicatorilor economici cum sunt formarea de capital fix, investitii, exportul net si consumul intern nu se traduce in progres real tehnologic sau competitivitate.
Romania a traversat doua perioade de crestere economica din 1990 incoace.
Modelele economice neoclasice (in aceste modele factorii determinanti ai cresterii economice sunt forta de munca, capitalul fizic si uman si productivitatea- n.red) nu explica cresterea economica din primii ani ai deceniului trecut (1991 - 1995), cand s-a inregistrat o corelatie negativa intre volumul investitiilor si cresterea economica si o corelatie pozitiva intre cheltuielile guvernamentale si cresterea economica, insa acestea isi pun amprenta din ce in ce mai puternic asupra perioadei post-tranzitie (1996 - prezent).
In cazul Romaniei, corelatia negativa dintre investitiile straine directe si cresterea economica se mentine in anii 1996 - 2002, ceea ce induce ideea ca ne aflam inca in perioada transformarilor sistemice, in care rolul calitatii institutiilor publice si a eficientei organizarii, modelate de efectele integrarii in UE, constituie puternice variabile explicative ale cresterii economice.
Dinamica macroeconomica a Romaniei post-comuniste a abundat, totodata, in iluzii ce se cuvin constientizate. Este elocvent sa amintim in acest sens supraaprecierea monedei nationale (pana in 1996 inclusiv), cresterea economica eratica si mai ales finantata inflationist, operarea multor plati intr-o quasi-moneda (arieratele), cresterea salariului real in vreme de declin economic si promovarea exporturilor fortate (1998), evitarea intrarii in incapacitate de plata prin transformarea datoriei externe in datorie interna (1999), explozia exporturilor, mult peste cresterea productiei industriale (2000, 2003), scaderea incasarilor din colectarea taxelor intr-un an de crestere accelerata (2001) s.a.m.d. In calea urmata de transformarea dinamicii macroeconomice, putem identifica trei perioade diferite de evolutie:
? 1990 - 1993 - etapa declinului pronuntat al economiei romanesti, datorita modificarilor de sistem in conditiile prezentei masive a dezechilibrelor pe pietele interne, in special pe pietele marilor exportatori, dar si etapa restrictiilor externe derivate din localizarea Romaniei intr-o zona geografica instabila din punct de vedere politic si economic;
? 1994 - 1998 - etapa eforturilor de macrostabilizare economica cu reforme industriale ezitante: "sindromul exporturilor fortate", a integrarii Romaniei in structurile OMC, a preaderarii Romaniei la UE, a monedei romanesti puternic subevaluate comparativ cu puterea sa de cumparare, a cresterii zonei de comert liber CEFTA, dar si aparitia institutiilor specifice economiei de piata, necesare protectiei consumatorilor si cresterii unui sistem concurential fiabil;
? 1999 - 2004 - etapa privatizarilor reale din sectorul industrial si a autorestructurarii sectoarelor ineficiente, a eforturilor cu grad mai ridicat de simultaneitate si concertare in crearea unui mediu economic mai liberal, a dezinflatiei si al incercarilor de adaptare la oportunitatile create de atragerea investitiilor straine, dar care continua sa fie inca devorata de flagelul coruptiei infiltrate pana la cele mai inalte niveluri.
Cresterea exporturilor nu trebuie sa induca iluzia cresterii performantelor comertului exterior - s-a produs un efect de antrenare, neinsotit insa de un efect relevant de convergenta. In comertul exterior cu UE, principalul partener comercial al Romaniei, 70% din exporturi si 35% din importuri sunt generate de industriile intensive in forta de munca si in resurse naturale, in timp ce mai mult de jumatate din deficitul comercial cu UE este generat de industriile intensive in tehnologie. In plus, impresia ca exporturile par tot mai intensive in tehnologie este usor demontabila- chiar si in cadrul grupei de masini si echipamente, Romania exporta de facto subcomponente, parti si accesorii, adica produse intensive tot in forta de munca.
Finantarea balantei comerciale prin banii trimisi acasa de romanii care lucreaza in strainatate (transferurile private curente) se poate dovedi oricand iluzorie - aceste transferuri sunt aleatoare, depinzand de factori exogeni, iar utilizarea lor in consumul curent atrage, in principal, stimularea importurilor. Mai mult, in absenta acestor transferuri, deficitul contului curent ar fi atins in repetate randuri niveluri greu sustenabile. Economia iluziei poate atrage insa investitori, si a facut-o, chiar daca timid sau in salturi. Pe de alta parte, costurile protectionismului au dovedit ca nu se transforma automat in beneficiile liberalizarii economice.
Eu pledez insa cu cerbicie pentru functionarea economiei pe principiile liberale, insa functionalitatea lor va fi puternic distorsionata in conditiile unui sistem economic canceros, adica in care sunt promovate artifical ineficienta si necompetitivitatea, clientelismul sau coruptia, pe fondul legalitatii precare ("rule of law") a mediului economic.
In definitiv, este nevoie de transformarea iluziei in realitate pentru a stimula competitivitatea durabila a cresterii economice, prin investitii masive in educatie si cercetarea competitiva (reformarea acestora conform celor mai bune practici internationale), prin favorizarea liberei initiative si cresterea calitatii mediului de afaceri, mentinerea fluxurilor de capital strain net pozitive. Toate trebuie sa inceapa insa cu o ampla si reala reforma institutionala si juridica.
* Andreea Vass este cercetator la Institutul de Economie Nationala
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
