Ultimul raport asupra inflatiei a fost asteptat cu interes din mai multe motive: efectele secetei asupra preturilor (asa cum sunt vazute de banca centrala), consecinte posibile ale alegerilor politice in 2007 si 2008, impactul probabil al executiei bugetare in a doua parte a anului, mersul deficitelor externe etc. Raportul ofera informatie utila si teme de analiza serioase.
Mersul mai bun decat cel anticipat al dezinflatiei se datoreaza in larga masura aprecierii masive a leului in prima parte a anului (ca si in 2006) si acest fapt este subliniat in document. Guvernatorul Mugur Isarescu, Banca Nationala au de ce sa zambeasca, mai ales ca aducerea inflatiei anualizate la sub 4% se face dupa ce in august 2005 s-a decis trecerea la "tintirea inflatiei" (inflation targeting) ca mecanism de politica monetara. Succesul in dezinflatie, in opinia mea, isi are originea intr-o combinatie de conditii interne si externe favorabile si o viziune pragmatica asupra gestionarii politicii monetare. Asa cum am anticipat cu cativa ani in urma banca centrala nu avea cum sa nu recurga, in fapt, la o forma moale (soft) de tintire a inflatiei, care sa tina cont de conditionari structurale puternice; ma refer la transmisia monetara precara, lichiditate excesiva in piata ce este controlata si prin mijloace cantitative (ex: coeficient inalt de rezerve obligatorii minime). Aceste conditii structurale sunt ilustrate de frecventa discrepanta majora intre rata de politica monetara si dobanzile efective din piata, care nu lasa loc la comentarii. Dar in ultima instanta, ce conteaza este ca BNR sa-si amelioreze procedurile de politica monetara, conditiile structurale sa tranziteze spre ce faciliteaza mecanismul de tintire a inflatiei in Romania.
Mai jos ma refer nu la alte chestiuni strict de politica monetara. Fiindca analistii si lumea politica au asteptat sa auda opinia BNR privind efecte ale cresterii pensiilor, imi permit sa dau o interpretare celor spuse de Isarescu. Cred ca sunt doua "chei" pentru citirea afirmatiilor guvernatorului in acest sens. Una priveste relatia intre salarii si pensii; a doua se refera la dinamica salariilor, a veniturilor in general si echilibrul economic.
Guvernatorul a subliniat ca salariile au crescut foarte iute in prima parte a anului, mai precis, viteza de crestere a fost aproape dubla (20%) fata de cea prognozata (cca. 10%) in trimestrul I. Iar aceasta dinamica poate fi extrapolata la restul anului, ea fiind asemanatoare cu cea inregistrata in anul precedent. Consecinta acestei dinamici (ce este printre cele mai inalte in UE) este ca alimentarea bugetului asigurarilor sociale (BAS) se face bine, in sensul ca se inregistreaza un surplus (anul trecut excedentul fiind de peste 1,8 miliarde lei noi). Intrucat cresterea pensiilor se face in raport de salariul mediu brut prognozat, o consecinta este automata: nu ar fi probleme in a majora punctul de pensie, din banii BAS, in raport cu cresterea prognozata a salariului mediu brut. Guvernatorul Isarescu a fost clar din acest punct de vedere (unele ziare chiar s-au grabit sa declare ca BNR confirma evaluarile oficiale ale MEF ). Acest rationament este valabil pentru 2008 daca salariile vor merge substantial mai iute decat estimarile Comisiei de Prognoza (adica tot in jur de 20% fata de 10%). Dar aici intervine o problema de rationalitate. Daca in ultimii ani (mai ales in 2006 si 2007) salariile au crescut mult mai iute decat ce au spus prognozele, nu este firesc ca pentru 2008 sa se revizuiasca calculele de anticipatie? Altminteri, ar trebui sa admitem ca oamenii, organizatiile economice, institutiile publice nu invata din erori, nu-si ajusteaza predictiile. Problema de rationalitate capata mai mult relief daca ne raportam la 2009.
Guvernatorul Isarescu poate fi citit deci astfel: socoteala iese in 2008 in virtutea unui diferential considerabil intre dinamica salariilor efective fata de cele prognozate. Dar situatia se modifica in anul urmator cand - adaug eu - daca se doreste respectarea tintei pentru punctul de pensie, la circa 45% din salariul mediu brut, "nerealizarea" din 2008 ar trebui sa fie transferata in 2009. Adica, punctul de pensie in 2009 ar trebui sa creasca de la circa 32% din salariul mediu brut la finele acelui an, cat ar fi efectiv, la 45% in 2009. In aceasta situatie, ce ar castiga bugetul public ca usurare in 2008 ar pierde in 2009. Am ajunge, cu intarziere de un an, la truismul ca salariile nu pot mari punctul de pensie fara o crestere puternica a numarului de contributori. Si atunci, ce nu a mai spus guvernatorul BNR, ar trebui gasite alte surse de finantare - largirea bazei de impozitare, alte taxe si impozite, diminuare de cheltuieli, eventual crestere de impozite etc.
A doua chestiune pe care a amintit-o Mugur Isarescu priveste relatia salarii (venituri) si echilibrul economic. Intr-o economie cu crestere rapida este firesc sa creasca salariile. Nici nu ar fi posibil altfel daca se accepta ca raportul intre profituri si castigurile salariale se misca intre anumite limite. Lucreaza si alti doi factori: convergenta reala, ce misca preturi si salarii in sus si penuria pe piata fortei de munca (si din cauza migratiei). Cum salariile cresc, pensiile sunt miscate si ele in sus. Toata lumea ar avea de castigat. Dar Isarescu a facut o observatie plina de talc: ca dinamica salariilor nu este insotita de castiguri de productivitate adecvate, ca astfel se erodeaza din competitivitate. Daca adaugam aici si aprecierea cursului, treaba se complica mai mult (fata de iunie 2006 salariile si aprecierea leului insumeaza 30%, in timp ce productivitatea in industrie a crescut cu sub 10%!). Drept este ca raportul BNR face referire la un proces mai intens de formare a capitalului fix in economie in ultimul timp (ceea ce este de bun augur), dar aceasta nu poate oculta diferentialul intre dinamica salariilor si cea a productivitatii - care se vede in costul unitar cu forta de munca. Daca acest diferential va persista sau se va adanci, avem motive de neliniste. Fiindca durabilitatea cresterii economice ar fi pusa in discutie (vezi si articolele mele din ZF, 15 mai si 27 iulie, 2007); salariile nu ar mai creste, ca si pensiile. Si daca intervine o corectie brutala a cursului de schimb, un puseu inflationist major ar eroda din puterea de cumparare a veniturilor (inclusiv pensii).
Guvernatorul BNR este cumpatat la vorba si in prezentarea de cifre. Afirmatia privind salariile si pensiile, ce pare a fi o invitatie la cutezanta in planificarea bugetara este mai degraba un indemn la precautie, la judecarea faptelor in dinamica. Raportul BNR, dincolo de evolutii pozitive in economia romaneasca, vorbeste clar despre riscuri pentru dezinflatie, presiuni asupra bugetului, posibile scaderi de incasari bugetare, deficite externe in crestere.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
