Opinii

Directive pentru un leu mai atractiv

08.09.2000, 00:00 9



Premierul Isarescu s-a intalnit miercuri cu reprezentantii Ministerului Finantelor si ai Bancii Nationale a Romaniei pentru a stabili o politica, conform purtatorului de cuvant al Guvernului, prin care depozitele bancare in lei sa devina mai atractive decat cele in valuta.

Adica, o intalnire a "responsabililor financiari-bancari", dupa expresia purtatorului de cuvant, in care sa se decida cum sa sa faca leul mai tare ca dolarul. Mai mult, in cursul intalnirii au fost facute si calcule: dobanzile la lei vor fi de peste 3% lunar, adica 43-44% annual, iar deprecierea monedei nationale sensibil sub aceasta cifra. Pacat ca nu a fost data si o directiva!

Prin urmare, povestile cu economia de piata probabil ca sunt bune pentru poporul muncitor. La varful piramidei, "responsabilii" cauta inca parghii sa mareasca dobanzile sau sa le scada dupa dorinta cosmetizarii unor indicatori macroeconomici-niste cifre dupa virgula la crestere economica sau incadrarea in inflatie.

Grija Guvernului si a "factorilor responsabili" pentru banii populatiei are insa o cauza reala.

Finantandu-si o parte mai mare din deficit cu bani externi, Finantele si-au permis sa nu mai imprumute de la banci si sa puna chiar conditii, astfel incat dobanzile la titlurile de stat au scazut de la 70% la inceputul anului la circa 40% in aceasta vara.

Obisnuite sa scoata bani, majoritatea, din simpla manipulare a banilor populatiei catre titluri de stat, bancile au tot redus dobanzile la depozite pana la 30-33%, acestea ajungand astfel sub inflatia lunara, care in iulie, spre exemplu, a fost de 4,2%, adica o rata anualizata de 70%.

Dobanzile la credite nu au scazut in acelasi ritm, astfel incat intre ratele dobanzilor pasive (la depozite), si cele active( la imprumuturi), s-a cascat o gaura de 25-30% procente, absolut neuzuala intr-o economie cat de cat normala, chiar comparata ca raport intre acest spread si dobanda pasiva.

Prin urmare, banii deponentilor, in loc sa fie la banca la adapost, sunt in bataia vantului inflatiei.

Situatia a ajuns astfel complet atipica. Pe piata sunt bani, dobanzile pe o zi pe piata interbancara au ajuns chiar la 20%, dar banii acestia raman prea scumpi pentru investitori, fie acestia persoane fizice sau juridice. O dobanda de 45-50%, de exemplu, indexabila, la creditele pentru masini, este inca prohibitiva, insemnand, pe doi- trei ani, practic o dublare a sumei imprumutate.

Initiativa Guvernului se potriveste astfel, de minune, cu interesele bancilor, care nu mai au ce face cu banii. Circulatia banilor in natura depozite la banci-titluri de stat emise pentru acoperirea, eventual, a gaurilor din banci- nu va fi deloc deranjata, cum nu a fost deranjat pana acum deloc pactul banci-guvern.

Deranjul de acum este aparent. Imediat ce Finantele vor ridica dobanzile la titluri de stat cu 5-10 procente, bancile vor fi multumite ca au de unde trai din diferenta la dobanzile acordate populatiei, care sa acopere totusi rata inflatiei.

Ca orice sistem, si acesta evolueaza spre echilibru. Din pacate, acest echilibru nu foloseste cu nimic economiei reale, care nu absoarbe mai multe credite. Investitiile pe primele sase luni au fost insignifiant mai mari decat cele de anul trecut, deja la o cota foarte redusa din PIB, astfel incat cresterea s-a bazat numai pe exporturi, in conditiile in care consumul a scazut cu 0,5%.

Intalniri de acest gen, cu orice scop ar fi, este putin probabil sa aiba aiba vreun efect. Piata o ia si o va lua inaintea oricaror indicatii venite de sus, iar autoritatile nu vor putea decat sa carpeasca pe ici, pe colo, asa incat caruta sa mai mearga, scartaind, mai departe, cum a facut-o dealtfel si pana acum, cu succes.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO