Scaderea dobanzilor pe piata bancara este mediatizata ca un mare succes de politica economica. Un cotidian care se vrea modern titreaza ca "BNR scade dobanzile bancilor in favoarea clientilor" iar autoritatea centrala a pietei monetare declara ca "le-a venit si bancilor vremea de intarcare". Mai mult, doua asociatii patronale ai caror membri sunt confidentiali au solicitat public nici mai mult nici mai putin decat "dobanzi europene". In sfarsit, voci mai lucide semnaleaza ca exista pericolul "sa ajungem la dobanzi reale negative". Ce se intampla de fapt?
(1) Domneste mai intai o mare confuzie. Institutii si persoane amesteca de-a valma "dobanzile" cu "bancile" pe singurul motiv ca obiectul de activitate al bancilor este administrarea banilor. Toti par ca uita sau nu stiu ca dobanzile nu sunt ale bancilor. Dobanzile reprezinta pretul (chiria) banilor, iar banii nu sunt ai bancilor. Bancile sunt intermediari financiari specializati si autorizati sa colecteze bani de la cei care-i economisesc (in principal populatia, dar si intreprinderile) si sa-i plaseze celor care au nevoie (in principal intreprinderile, dar si populatia). Bancile platesc pentru banii pe care-i colecteaza un pret (dobanda) suficient de acoperitor pentru ca si cei care plaseaza banii la banca sa nu piarda din valoarea principalului. Aceasta inseamna ca ei trebuie sa-si acopere cel putin deprecierea banilor in timp si sa faca si un castig (dobanda real pozitiva). Daca dobanda este mai mica decat inflatia (dobanda real negativa), atunci ei pierd. Pierderea (diferenta dintre dobanda no-minala la depozite si rata inflatiei) celor care se sacrifica sa faca economii este in acelasi timp un castig pentru cei care folosesc banii si nu pentru banci, care numai intermediaza plasarea acestor bani catre cei care-i folosesc (in principal intreprinderile). Cu alte cuvinte populatia si societatile care economisesc bani ii subventioneaza pe cei care folosesc banii (clientii bancilor, beneficiarii de credite). Evident ca dobanzile scad in "favoarea clientilor" (de regula societatile comerciale), dar scad "pe spinarea" deponentilor;
(2) Bancile comerciale nu stau niciodata cu banii "in casa" pentru ca astfel ar trebui sa suporte un cost, care este dobanda la depozite. Atunci ele folosesc banii pe care ii colecteaza de la public pentru nevoile celor care investesc in activitati economice, au novoie sa-si sustina productia si distributia sau platesc sa achizitioneze anumite bunuri sau activitati. Adica bancile acorda credite din banii populatiei sau intreprinderilor si au grija ca banii sa se intoarca la cei care i-au depus cand acestia ii cer inapoi (administreaza riscul plasamentului). Ca institutii de administrare a riscurilor, bancile calculeaza costul banilor pe care ii acorda cu imprumut (credite) beneficiarilor persoane juridice sau persoane fizice plecand de la dobanda la depozite (ca mai sus) plus prima de risc functie de performanta economica si situatia financiara a beneficiarului (solvabilitatea) precum si riscul si lichiditatea pietei. Diferenta dintre dobanda la depozite si dobanda la credite, care include si comisionul bancar de intermediere, reprezinta ecartul (marja). Castigul bancilor vine din comision si eventual din prima de risc, daca analiza de credit s-a dovedit intemeiata. Daca analiza de credit se dovedeste superficiala si ecartul nu acopera riscul de neplata, atunci bancile inregistreaza pierderi. Dar bancile nu pierd niciodata din scaderea dobanzilor la credite/plasamente, pentru ca ele scad corespunzator dobanzile la depozitele populatiei si intreprinderilor care tin banii la banca. Atat dobanda la depozite cat si dobanda la credite se formeaza pe piata intre cei care au disponibilitati (economisesc) si cei care au nevoie de bani (beneficiarii). Masa critica ar trebui sa se formeze in economia reala. Bancile influenteaza numai "ecartul" din care poate castiga sau pierde. Daca ecartul nu acopera costurile de administrare a banilor, inclusiv prima de risc, atunci bancile pot intra in pierdere. Adica "le vine vremea de intarcare". Banca centrala poate influenta ecartul "in sus" prin costuri administrative (rezerva obligatorie, sistemul de plati, normele de raportare etc.) sau "in jos" prin stimularea concurentei, largirea si adancirea pietei, liberalizare, dar niciodata prin masuri administrative.
(3) Nivelul european al dobanzilor solicitat de unii comercianti arata cat de putin a evoluat mediul economic romanesc in ultimii 15 ani. Daca dobanzile/ costul banilor pentru beneficiarii de credite ar fi la nivelul europietelor, asta inseamna ca atat Romania ar avea un nivel de risc (rating) european (AAA in loc de BB) iar intreprinderile romanesti ar fi la fel de performante ca cele europene (productivitate, datorii, tehnologii, export etc.) care ar uniformiza "prima de risc". Or, diferentele sunt notabile. Deci "ecartul" in structura dobanzii trebuie sa fie mai mare. Pe de alta parte Romania va fi o tara net importatoare de capital pentru urmatorii 15-20 ani. Pietele financiare libere functioneaza pe principiul vaselor comunicante : banii merg acolo unde sunt mai bine valorificati. Cine are nevoie mai mare (cum suntem noi) plateste mai bine. Deci dobanda la depozite trebuie sa fie mai mare (si este mai mare) decat in tarile dezvoltate, dar in nici un caz sub nivelul inflatiei! Nimeni nu va subventiona economia Romaniei cu "dobanzi reale negative". Daca investitorii financiari straini se "acopera" prin curs (castiga cand schimba moneda locala apreciata), "victimele" sunt tot investitorii locali. Incurajand nivelul dobanzilor in jos, sub nivelul inflatiei se incurajeaza neperformanta economica si se distorsioneaza mecanismele economiei de piata. Remediul este evident "dobanda de echilibru" care sa reflecte capacitatea de absorbtie a economiei reale si raportul dintre cererea si oferta de bani pe o piata libera. Nivelul dobanzilor si costul banilor poate ajunge la "nivel european" intr-un proces de ajustare continua a intregii economii.
Nivelul actual al dobanzilor este artificial. Nu are legatura cu economia reala, ci se formeaza exclusiv in economia nominala. Dar introduce distorsiuni masive si determina transferuri de resurse de la cei care muncesc si fac bani catre cei care nu performeaza si au pierderi. Nu bancile au o problema. Ele pot sa aiba castiguri mai mici din administrarea banilor proprii. Publicul larg are insa o problema si este penalizat. Dar publicul nu este aparat de nimeni. Asociatiile de lobby pledeaza in favoarea "clientilor". Si castiga. Cineva insa plateste!
* Misu Negritoiu este director general adjunct al ING Bank Romania si fost ministru al reformei in guvernul Vacaroiu
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
