Experienta anului care se apropie de sfarsit ne-a aratat - pentru a cata oara? - ca rezultatele bune in economie se obtin greu si se prapadesc usor. Dupa sapte ani de dezinflatie continua, 2007 va marca o crestere sensibila a preturilor fata de 2006 si ratarea tintei stabilite de BNR in acord cu guvernul. Fata de tinta de 4% ? 1% vom inregistra, probabil, intre 6,2-6,5% la sfarsitul anului. Parerea majoritatii analistilor pare sa fie acceptata si de banca centrala, care insa pastreaza tinta pentru 2008 - utilizata de altfel si la fundamentarea proiectului de buget - la nivelul de 3,8% ? 1%. Un obiectiv care, atunci cand a fost anuntat, parea prea putin ambitios, dar care a devenit greu, daca nu chiar imposibil de atins, avand in vedere evolutiile din acest an. Pentru realizarea unui proces dezinflationist (si inca unul destul de accentuat, pentru ca este vorba de peste o treime din nivelul din 2007) intrebarea care se pune este ce ancore anti-inflationiste il vor sprijini? Avand in vedere conjunctura, atat in economie, cat si in politica, ma tem ca nu pot identifica, propriu-zis, nici macar una singura.
Pana acum, principala ancora antiinflationista a fost cursul valutar. Cu toata corectia din ultimele luni, cursul leului a fost mai apreciat fata de euro cu 6% in 11 luni din 2007 fata de media din anul 2006, in conditiile in care si euro s-a apreciat, la randul sau, cu 8% fata de dolarul american in intervalul 1 ianuarie - 30 noiembrie 2007. Aceasta apreciere a ieftinit importurile, exercitand o formidabila presiune in jos asupra preturilor interne, in conditiile in care ponderea importurilor de bunuri si servicii in PIB a fost de 42% in 2006 si se estimeaza ca va urca la 46% in 2007.
Dar cursul valutar a avut un rol antiinflationist si indirect, prin comprimarea valorii in lei a masei monetare si a creditului, pe seama componentei in valuta. Or, in decembrie 2006 creditul in valuta era 47% in total, iar componenta valutara acoperea 28% din masa monetara. Daca s-ar fi pastrat acelasi curs valutar si in iunie 2007, creditul neguvernamental ar fi fost mai mare cu 4%, iar masa monetara, cu 2% decat au fost cele doua variabile la cursul din acel moment. Asadar, cursul a condus la o masa monetara si un volum al creditului mai scazute, ceea ce limiteaza relativ cererea agregata si indeplineste exact rolul antiinflationist al politicii monetare.
Aprecierea continua a leului a condus la un deficit de cont curent ridicat si in crestere frenetica, ce a acoperit o parte semnificativa a cererii agregate. Daca in 2006 deficitul de cont curent a fost de 10,5% din PIB (oricum, foarte mult), anul in curs pare sa se incheie cu o valoare a acestui indicator in vecinatatea lui 14% din PIB. Sau, altfel spus, o zi din fiecare saptamana Romania a trait numai din munca altor tari. Pe termen scurt, efectul a fost pozitiv - au scazut presiunile inflationiste, adica ne-am simtit bine.
Este dincolo de orice indoiala ca evolutia descrisa mai sus nu va continua in 2008. De altfel, deprecierea leului incepand cu iulie arata schimbarea traiectoriei. Dupa ce a fost vedeta clasei o buna perioada de timp, leul a fost moneda care a pierdut cel mai mult din valoare dupa declansarea turbulentelor pe piata financiara internationala. Asta arata nu numai exuberanta irationala de dinainte, ci si fragilitatea economiei romanesti, adancimea mica a pietei financiare din tara noastra, pentru care orice val putin mai mare se poate transforma in tsunami.
Cu aceasta lectie invatata, investitorii straini vor fi mult mai circumspecti, chiar daca se intampla ca piata internationala sa revina la normal, ceea ce este inca problematic. Nici evolutiile pe care le pot astepta din interiorul economiei romanesti in 2008 nu sunt dintre cele mai incurajatoare pentru investitori - fie ei interesati in investitii reale sau de portofoliu. Ca atare, influxurile externe nu vor fi, foarte probabil, la fel de ridicate ca in anii anteriori. Drept urmare, nici tendinta de apreciere a leului din cauze externe nu va continua.
Va actiona cursul ca o ancora antiinflationista, in aceste conditii? Sa admitem, pentru analiza noastra, ca leul atinge o valoare medie de circa 3,6 unitati/euro in 2008. Fata de un curs mediu de 3,32 lei/euro in 11 luni din 2007, tot avem o depreciere de 8%. Nu foarte grav, dar departe de definitia unei ancore, pe care sa poti pune baza intr-un program de scadere a ratei inflatiei.
Dar deficitul de cont curent? Va creste el in continuare pentru a acoperi decalajul intre cat producem si cat consumam? Semnalele din ultimele luni sunt neechivoce: restul lumii nu mai este dispus sa tolereze cresterea deficitului de la noi. Deocamdata nu au avut loc corectii majore. Agentia Standard & Poor's, de exemplu, nu a redus ratingul de tara, ci doar a asezat un outlook negativ. Dar semnalul este clar. Deficitul extern din 2008 nu va putea creste, ci trebuie sa se modereze. Ceea ce inseamna, printre altele si cel putin, ca nu va contribui la scaderea inflatiei fata de 2007.
Am insistat asupra factorilor externi, pentru ca acestia au jucat un rol important in evolutiile economice recente din Romania, in general, si in scaderea inflatiei, in special. Ramane sa vedem - intr-un viitor articol - cum stau lucrurile in privinta factorilor interni.
Eugen Radulescu este analist economic, fost presedinte al CEC, Raiffeisen Bank si fost director de politica monetara in cadrul BNR
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
