Orice forma de organizare sociala presupune existenta unei evidente si a unui control - adica, o anumita birocratie. Ceea ce s-a putut observa in timp este insa capacitatea extraordinara a birocratiei de a se autoalimenta, de a se transforma dintr-un mijloc in scop in sine, de a inlocui fondul cu forma, nu de putine ori golita de continut.
Nu avem noi, romanii, vreun monopol in materie. Pe la altii insa exista mecanisme care monitorizeaza evolutiile si, din timp in timp, tund excrescentele birocratice. Am avut ocazia sa asist din interior la un asemenea demers in cadrul Fondului Monetar International. A existat o evaluare independenta si o comisie interna, lucrurile au fost intoarse pe toate fetele, iar in final au fost eliminate cateva sute de posturi (care nu s-au regasit intr-o noua subsidiara a institutiei, asa cum se intampla la noi, atunci cand ne facem ca facem...). Nu am mai urmarit evolutiile ulterioare, dar mai mult ca sigur birocratia a reinceput sa isi intinda tentaculele, iar managementul - sa restructureze din cand in cand institutia.
Si la noi se intampla asemenea lucruri in sectorul privat. Competitia ii forteaza pe conducatori sa reduca cheltuielile, iar primele pe lista sunt cele legate de birocratia interna. Potentialul de crestere a productivitatii pe seama acestui factor - minor, la prima vedere - a fost enorm, intrucat am pornit de la un nivel infernal al birocratiei, realizata aproape integral manual. Am avut experiente personale in acest sens. Astfel, la Banca Agricola existau peste 400 de raportari realizate din teritoriu si centralizate la diferite intervale de timp - totul, transmis prin fax si prelucrat manual. Dupa o triere riguroasa, au ramas vreo 70 de raportari, care erau transmise prin intranet si prelucrate electronic. La CEC, am pornit cu mai bine de 2.500 de contabili, din care 130 se ocupau exclusiv de calcule salariale; informatizarea si eliminarea birocratiei inutile a redus numarul de contabili la vreo 200, din care doar 8 se ocupa cu calcule salariale.
Nu acelasi lucru este valabil in administratia publica. Si aici birocratia se autogenereaza, ca peste tot, dar nu exista practic nicio parghie prin care aceasta sa fie controlata si demantelata. Asa am ajuns la aproape 100 de plati anuale de impozite - ceea ce consuma fara rost resurse, atat de la contribuabili, cat si de la autoritati. Niciun guvern de pana acum nu a miscat vreun deget pentru a aborda aceasta problema. Dimpotriva, chiar: diverse grupuri de interese au actionat pentru a introduce noi si noi reguli, noi si noi restrictii - a caror respectare trebuie bineinteles monitorizata cumva; adica, o paine de mancat pe spinarea intreprinzatorului sau a cetateanului.
Avem aici doua urmari. Una, usor masurabila, este cresterea cheltuielilor de personal de la buget. Numai in ultimul an am avut o crestere de o jumatate de procent din PIB, ceea ce nu e catusi de putin neglijabil, fara a putea observa vreo imbunatatire a serviciilor publice. Mai importanta este insa cealalta urmare a birocratiei: franarea cresterii economice. Iata un exemplu ce poate sa para minor, dar diavolul se ascunde in detalii. Orice unitate bancara trebuie, potrivit reglementarilor in vigoare, sa aiba casierii cu geam antiglont si sisteme sofisticate de protectie. In aparenta, perfect justificat. Din pacate, numai in aparenta. Sunt unitati mici, in zone rurale, unde costul total al masurilor preventive ajunge sa fie mai mare decat rulajul din acea unitate intr-un trimestru! Nu mai vorbesc despre faptul ca operatiunile cu numerar tind in mod natural sa scada, iar riscul de frauda este cu mult mai ridicat in cazul operatiunilor prin cont ale bancii. Regulile de azi vizeaza preponderent numerarul, iar costul protectiei este atat de ridicat, incat descurajeaza bancile sa deschida unitati in zone rurale, ceea ce dezavantajeaza atat potentialul de crestere economica in zona, cat si pe locuitorii de acolo. Am dat un exemplu simplu, din industria bancara. Sunt convins ca in orice ramura sunt zeci daca nu sute de situatii in care suprareglementarea sufoca initiativa.
Sau un alt caz. Un cetatean avea doua terenuri agricole, la o oarecare distanta unul de celalalt, si a decis sa cumpere si loturile mici care le separau pe cele doua. Din momentul in care i-a convins pe proprietarii acelor loturi sa vanda pana s-au incheiat formalitatile a trecut aproape un an, iar costul total al hartiilor a fost mai mare decat al terenurilor cumparate! Iar asta, in conditiile in care cetateanul in cauza este un influent om politic si a putut sa intervina pentru a limita piedicile birocratice. Mi-am amintit aceasta intamplare cand l-am auzit de curand pe primula-ministru vorbind despre nevoia de investitii in zona rurala. Cat timp ramanem la stadiul de dorinta pioasa, fara a fi luate masuri concrete pentru a darama zidurile birocratice, vor mai trece ani, poate decenii, iar noi ne vom tot mira de ce nu se misca lucrurile.
Poate ca nu as fi scris acest articol daca nu as fi fost nevoit, zilele acestea, sa pierd ore bune pentru a merge la un capat al orasului unde sa imi platesc un impozit: eram deja la a treia calatorie, depusesem mai inainte hartii care, de altminteri, existau de mult la dosarul meu. O schimbare in bine tot am consemnat: pana anul trecut, nu ajungea ca eram impozitat, trebuia sa lipesc si un timbru fiscal de cativa lei pe un document (timbru care, desigur, era de negasit!); obligatia aceasta a disparut. Dar cand am intrebat daca se poate plati electronic sau prin cont, un functionar, amabil, mi-a raspuns: "Se poate, dar nu v-as sfatui..."
Eugen Radulescu este analist economic, fost presedinte al CEC, Raiffeisen Bank si fost director de politica monetara la BNR
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
