In urma cu vreun an, exprimam o opinie care parea excentrica: leul se va aprecia pana spre 3,10-3,20 unitati pentru un euro, iar la momentul adoptarii monedei europene cursul de schimb va fi sub 3 lei/euro.
Atrageam insa atentia ca aceste previziuni se vor indeplini daca nu apare o criza pe plan international si daca politicile autoritatilor romane raman rezonabile, cum fusesera pana atunci.
Din pacate, cei doi daca s-au dovedit a fi prea tari: piata financiara internationala este inca afectata de criza imprumuturilor subprime din SUA, iar politicile urmate de guvernul roman au derapat sever in ultimele luni, odata cu decizia de majorare a pensiilor dincolo de putirinta economiei. Daca adaugam si efectele secetei din anul 2007, avem intreaga paleta de cauze care explica deprecierea leului din ultimele saptamani. Ceea ce mi se pare cu adevarat ingrijorator este faptul ca guvernul pare sa nu inteleaga nimic in continuare. Daca politicile nu vor fi ajustate de urgenta, ma tem ca economia va fi afectata mult mai mult decat ar justifica o depreciere cu cateva procente a leului, petrecuta pana acum.
Primul lucru de semnalat este ca deprecierea aceasta nu are nimic extraordinar. Cursul mediu din 2006 a fost de 3,5245 lei/euro, adica aproape cat cursul anuntat de BNR pentru 22 noiembrie 2007. Daca tinem seama si de diferentialul de inflatie intre zona euro si tara noastra (de peste 3 puncte procentuale in ultimele 12 luni), constatam ca de fapt leul s-a intarit in termeni reali fata de media cursului din 2006. Emotia este generata de faptul ca aprecierea leului a inceput de demult, din 7 ianuarie 2004 (cursul cel mai slab a fost de 41.438 de lei vechi pentru un euro), iar apoi leul s-a tot apreciat - cu mici fluctuatii zilnice - pana in 2 iulie 2007, cand a atins varful de 3,1112. Este clar ca fiecare din noi considera aprecierea ca un fel de bun castigat - in pofida faptului ca ea era tot mai slab sustinuta de datele fundamentale din economie. Mai intai, deficitul de cont curent, iar apoi cresterea salariilor fara corespondent in dinamica productivitatii (ceea ce a alimentat, printre altele, adancirea severa a deficitului de cont curent), au fost semnele care au aratat ca echilibrul se deterioreaza si situatia devine nesustenabila. Corectia cursului este, de aceea, un fapt normal.
Este neplacut ca am ajuns aici. Ar fi fost ideal daca economia noastra ar fi avut forta de a-si ajusta productivitatea la nivelul cel mai apreciat al cursului - dus acolo in special de intrari de capital asociate cu statutul de membru al UE. Avantajele ar fi fost mari pentru noi toti, pe termen mediu si lung. Aveam posibilitatea de a recupera ceva mai repede decalajul fata de celelalte tari din UE. Guvernul nostru nu s-a ridicat insa la inaltimea sansei istorice pe care a avut-o. Cred ca nici macar nu a realizat ca exista o asemenea sansa, necum sa faca ceea ce ar fi trebuit pentru a o fructifica: sa liberalizeze piata muncii, sa nu creasca numarul functionarilor publici, sa urmeze o politica de venituri prudenta, sa consolideze echilibrul bugetar pentru a reduce presiunea cererii agregate interne. In treacat fie spus, aceste politici ar fi fost in perfecta consonanta cu filozofia liberala. Actiunea guvernului a fost insa in directia diametral opusa.
Cu toate acestea, cele intamplate pana aici au afectat mai degraba economia nominala. Investitiile straine nu au scazut, productia in ramurile neagricole se mentine destul de vioaie (chiar daca departe de cresterea agregata de aproape 8% din 2006). Dar toate acestea se sprijina pe ceea ce s-a intamplat pana acum. Riscul major este de intrare intr-un cerc vicios al inflatiei, cum s-a intamplat in multi ani din 1990 incoace. Iar o asemenea alternativa ar afecta sever investitiile, ar reduce cresterea reala si ar intarzia cu cativa ani procesul de recuperare a decalajelor.
O raspundere enorma revine guvernului. Daca acesta adopta imediat un program de austeritate, scade deficitul bugetar catre zero - fara a afecta investitiile! -, atunci lucrurile ar putea reintra mai rapid pe fagasul normal. Economia reala ar putea sa isi reia cursul ascendent. Guvernul nostru insa nu a dovedit in nicio situatie ca stie sa adopte decizii responsabile, chiar daca impopulare: cand inflatia urca peste 6%, guvernul decidea devansarea cresterii pensiilor; rectificarea bugetului, pentru a o acoperi, a pastrat un deficit primejdios in conditiile date; salariul minim pe economie a fost majorat dincolo de nivelul pe care fusese fundamentat bugetul pentru 2008 - un buget oricum nesustenabil, chiar si fara actualul puseu inflationist. De aceea, exista toate sansele ca tavalugul pornit de deprecierea leului sa nu se opreasca aici. El poate antrena o spirala inflationista, care la randul ei va compromite cresterea viguroasa si sanatoasa a economiei. Iar asta este cu mult mai rau decat cateva procente de depreciere a leului.
Eugen Radulescu este analist economic, fost presedinte al CEC, Raiffeisen Bank si fost director de politica monetara in cadrul BNR
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
