Romania nu este in criza. Cresterea economica depaseste copios media Uniunii Europene, iar rata somajului este foarte scazuta. Investitiile raman semnificative - cazul Nokia este o buna ilustrare; iar daca se va incheia favorabil afacerea Ford, asa cum se prefigureaza de cateva zile, efectele in industria orizontala vor fi importante si de durata.
Totusi, economia noastra a continuat sa acumuleze dezechilibre, cel mai serios fiind cel extern. Romania consuma cu mult mai mult decat produce, iar structura finantarii s-a inrautatit dramatic in ultimul an. In 2006, deficitul contului curent a fost de 10% din PIB, dar a fost acoperit aproape in intregime de investitii straine directe; in 2007, deficitul a urcat la 14% din PIB, in timp ce acoperirea din investitii straine a coborat la jumatate. Adica, in anul aderarii la UE consumul intern s-a marit frenetic, pe toate canalele posibile: salarii, pensii, credit bancar, deficit public - toate au crescut fata de anul anterior, cu valori care pun in pericol un echilibru economic ce era oricum precar.
Poate ca amplitudinea dezechilibrului ar mai fi fost escamotata o vreme, daca nu s-ar fi produs criza de pe piata financiara internationala, care a pus capat intrarilor masive de capital. Semnalul extern a fost dat inca din vara, dar reactia interna a fost prudenta de partea bancii centrale si nula de partea guvernului. Astfel, Banca Nationala a inceput sa mareasca incetisor dobanda de referinta (cea a tranzactiilor efective) inca din septembrie, dar abia in decembrie aceasta a ajuns la 7,5%, cat fusese in luna mai; dobanda de politica monetara a fost marita in doua randuri, in noiembrie 2007 si ianuarie 2008.
Pe partea guvernului, nunta a continuat netulburata. Dupa ce majorase salariile in sectorul bugetar cu valori excentrice (cresterea a fost de peste 23% in noiembrie 2007 fata de noiembrie 2006), guvernul "a gasit resurse" si pentru a majora anticipat pensiile, iar deficitul bugetar anualizat din lunile noiembrie si decembrie a depasit un neverosimil 15% din PIB. Asadar, in plina criza pe piata financiara internationala si in conditiile unui deficit de cont curent de 14% din PIB, guvernul apasa pe acceleratie. (Sa consemnam in treacat ca Bulgaria, tara ce se confrunta cu probleme asemanatoare, a incheiat anul 2007 cu excedent bugetar, pentru a stavili cat de cat deficitul extern.)
Economia noastra nu a intrat in criza, dar semnalele de atentionare s-au inmultit: inflatia a tot urcat, cu mult dincolo de tinta BNR, leul s-a depreciat intr-o zi cat crestea altadata intr-o luna, Comisia Europeana a solicitat autoritatilor sa reduca deficitul public, iar agentia de rating Fitch a urmat gestul facut de Standard & Poor's, adica a pus Romania sub outlook negativ - ultimul pas inainte de scaderea ratingului de tara. La fix, cand guvernul isi propune sa rostogoleasca o datorie externa veche!
Nu sunt adeptul scenariilor catastrofice. Totusi, in absenta unor masuri convingatoare de politica economica, exista riscul inrautatirii perceptiei externe de o magnitudine care sa forteze reducerea brutala a deficitului de cont curent. Asta s-ar traduce prin inflatie cu doua cifre, deprecierea in continuare a leului, scaderea productiei si a veniturilor bugetului. Adica, o criza in toata regula.
Acest scenariu a fost indepartat, pentru moment, de decizia Bancii Nationale de a strange surubul politicii monetare dincolo de cat se asteptau operatorii in piata. Avertismentul dat de guvernatorul bancii ("vom lupta cu inflatia cu sabii de otel") se dovedeste a nu fi o simpla figura de stil. Marirea costului creditului ar trebui sa calmeze avantul consumului si sa stavileasca deprecierea leului - nu numai pe seama opririi hemoragiei generate de investitorii de portofoliu, ci si prin schimbarea comportamentului detinatorilor interni de valuta. Este exact dusul rece pe care banca centrala avea datoria sa il administreze.
Ce urmeaza? Pe termen scurt, calmarea pietei valutare si atenuarea cresterii creditului. Inflatia insa este mai putin probabil sa raspunda la fel de prompt, iar aici actioneaza nu doar decalajul normal dintre masurile monetare si efectul lor asupra cererii agregate. Veniturile populatiei - prea mari, in raport cu productia - si majorarea pretului la gazele naturale sunt principalele cauze pentru care astept ca inflatia sa urce in continuare, catre 10% in primavara, fiind posibil a scadea in a doua jumatate a anului. De aceea, cred ca banca centrala nu se va opri aici cu inasprirea politicii sale monetare.
Conduita guvernului este decisiva in acest joc primejdios. Din pacate, marja lui de manevra este drastic limitata, atat de contextul electoral, cat si de marimea cheltuielilor bugetare ce nu pot fi modificate, cum sunt cele pentru protectie sociala sau pentru salarii in sectorul public (in ambele cazuri, guvernul culege ce a semanat). Totusi, iesirea publica a primului-ministru, impreuna cu ministrul finantelor si guvernatorul BNR, este un gest de bun augur. Ramane ca, dincolo de retorica, guvernul sa si actioneze cum declara ca va face. Si sa ascuta astfel sabiile de otel...
Eugen Radulescu este analist economic, fost presedinte al CEC, Raiffeisen Bank si fost director de politica monetara in cadrul BNR.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
