Impozitul pe venitul salariatilor continua sa fie un subiect fierbinte. Cand totul parea batut in cuie pentru a se introduce cota unica, a aparut un element surpriza: opozitia fatisa a presedintelui Romaniei. Si se pare ca revolutia fiscala s-a terminat inainte de a incepe.
Miza intregii dispute este, fara indoiala, electorala insa consecintele economice ale aplicarii actualului sistem fiscal sunt incalculabile. Daca domnul presedinte isi inchipuie ca vreun roman va accepta sa plateasca 80% din venitul obtinut prin truda lui, se inseala amarnic. Nu trebuie uitat ca Ministerul Finantelor Publice nu a reusit sa identifice decat o mana de oameni care platesc impozit pe venit in cota de 40%, iar in cazul unei impuneri mai mari, este foarte probabil ca nu va avea pe cine sa impuna. La acest nivel de impunere trebuie adaugate cotele exorbitante de contributii de asigurari sociale - 52%, cele mai mari din Europa pentru ca sa constatam ca am ajuns in comunism: de la fiecare dupa posibilitati, fiecaruia dupa nevoi.
Ideea domnului presedinte pare sa izvorasca din convingerile din tinerete, cand cei bogati erau dusmanii poporului. Nu este de mirare de ce mii de tineri parasesc aceasta tara, convinsi ca nu se pot imbogati aici, preferand sa isi puna inteligenta si puterea de munca in slujba altora. Acest fenomen de masa se datoreaza in parte conflictului dintre generatii, insa principala cauza este un conflict ideologic - intre doctrina marxista care domina gandirea majoritatii populatiei, in special cea in varsta, si economia de tip capitalist, asa numita economie de piata. Diversele denumiri date economiei capitaliste (economie de piata, economie sociala de piata etc.) cauta sa evite recunoasterea adevarului de catre fostii nomenclaturisti care inca domina administratia publica: economia de tip socialist a dat faliment.
Revenind la sistemul de impunere trebuie precizat din capul locului ca aceasta cota de impozitare de 80% este anacronica, chiar si modelul suedez atat de des invocat de domnul presedinte, are cote de impunere mult mai reduse (in jur de 50%). O astfel de cota de impunere nu exista nici pe timpul regimului comunist si nu vad nici o justificare, nici morala, nici economica, ca aceasta cota sa fie inclusa intr-o discutie serioasa. In acest context, trebuie precizat ca in cele mai multe tari in tranzitie s-a introdus sau se intentioneaza introducerea unei cote unice de impunere a veniturilor persoanelor fizice. Numai exemplul Rusiei cred ca este suficient pentru a demonstra succesul si eficacitatea acestei masuri pentru reducerea spectaculoasa a evaziunii fiscale si imbunatatirea incasarilor bugetare.
In fapt, situatia economiei romanesti trebuie vazuta in corelatie atat cu fenomenul evaziunii fiscale interne, cat si din perspectiva concurentei intre tarile Europei de Est in privinta atragerii capitalului strain. In acest context, initiativa guvernului de introducere a cotei unice reprezinta o decizie pozitiva. Totusi, aceasta decizie nu reprezinta decat un paleativ pentru o situatie cu potential exploziv: sectorul privat, in care lucreaza aproximativ 10% din populatia tarii, plateste impozite si contributii pentru sustinerea existentei sectorului public (regiile autonome si societatile cu capital de stat). Aceasta afimatie se bazeaza pe cifrele prezentate in urma aplicarii pachetului de legi anticoruptie: majoritatea arieratelor sunt concentrate in societatile cu capital de stat, unele dintre ele primind si subventii substantiale. Trebuie precizat ca aceste arierate reprezinta, de fapt, subventii acordate de catre guvern in afara cadrului legal: bugetul de stat. Iar colac peste pupaza, o serie de societati cu pierderi au primit in 2003 si scutire de la plata impozitelor si contributiilor sociale.
Efectele acestei situatii sunt evidente, insa solutia gasita de domnul presedinte - impozite mai mari - nu o vad decat ca un reflex ideologic. Saracia populatiei nu se datoreaza nivelului prea mic de impozitare, ci faptului ca prin supraimpozitarea fortei de munca se acorda ajutoare pentru sectoare economice, protejate de stat, in care nu se platesc nici impozite si nici contributii sociale. Si inainte de a ne lovi cu capul de pragul de jos, trebuie ca guvernul sa fie lasat sa ia masurile de ajustare a fiscalitatii pe care le considera necesare. In acest context, reactia reprezentantilor sindicatelor fata de cota unica de impozitare pare a fi desprinsa din nuvelele lui Caragiale. Acum ceva timp sindicatele au constatat ca impozitele si contributiile sociale sunt foarte mari, iar in momentul in care guvernul ia o masura de reducere a impozitului pe venit, sindicatele nu sunt de acord si vor negocieri!
Chiar daca este previzibil ca anuntata revolutie fiscala s-a terminat inainte de a incepe, ramane un gust amar pentru principalii beneficiarii acestei masuri: salariatii. Cum sa explici acestor oameni ca impozitele sunt mici cand constata ca acum banii nu le ajung sa plateasca intretinerea! Sau de ce sa muncesti mai mult daca banii castigati se duc la stat? Nu este acesta un indemn la lene si lipsa de initiativa? Sa intelegem ca aceasta este viziunea presedintelui asupra viitorului Romaniei?
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
