Neasezata decat intr-o mica masura, in fond nesemnificativa, pe articulatia unei schimbari in structura productiei, si deci a ofertei pe pietele externe, cresterea exporturilor de la inceputul acestui an este mai mult conjuncturala si mai putin preludiul unei tendinte durabile. In ciuda unor firave semne, ruptura de anchiloza structurala a trecutului nu s-a produs.
Perioada postdecembrista a adus schimbari in structura exporturilor care trebuie judecate calitativ si nu doar cantitativ. Luand ca baza anul 1993, cand economia si comertul exterior s-au mai asezat dupa socul enorm pe care l-a reprezentat pierderea pietelor asigurate politic in spatiul fostului CAER, se pot observa cateva tendinte structurale.
Daca, pentru usurinta delimitarilor analitice, exporturile sunt cotate "rele" si, respectiv "bune", cele din urma sunt foarte putine.
Este vorba, in primul rand, de cresterea ponderii exporturilor de aparate electrice de la 9% in 1993 la 11,8% in primele cinci luni ale anului 2000.
Este vorba, in al doilea rand, de scaderea ponderii exporturilor de produse minerale (combustibili, uleiuri si altele) de la 11,7% la 5,9% in 1999. Sunt produse energointensive care nici macar nu incorporeaza energie din resurse interne, ci energie importata.
Mostenire din perioada comunismului, exporturile de produse petroliere, in cele mai multe cazuri in dauna aprovizionarii pietei interne, realizate in urma rafinarii titeiului importat, au reprezentat cea mai proasta afacere din punct de vedere financiar care se putea face si este bine ca dimensiunile ei s-au redus. Din pacate, o revenire grava a acestor exporturi a avut loc in primele luni ale anului in curs, ponderea lor in total crescand brusc la 8,3%.
Alte doua tendinte - scaderea ponderii exportului de produse chimice si respectiv de metale comune - ar fi fost strict pozitive daca ar fi fost insotite de o crestere a exporturilor de mase plastice si, respectiv, de produse prelucrate din metale, ceea ce, din pacate, nu s-a petrecut.
In ansamblu, toate acestea n-au afectat decat in proportie de circa 10 procente din total structura exporturilor.
In rest, este vorba numai de tendinte "rele": cresterea ponderii exportului de lemn brut, scaderea severa a ponderii exportului de mobila, de mijloace de transport, de produse vegetale. Acestea au afectat in proportie de peste 12 puncte procentuale structura exporturilor. Iar, daca se adauga arhicontroversata crestere a exporturilor in lohn din industria de textile si pielarie, adica de produse realizate din materiale si accesorii straine, aportul romanesc fiind doar de forta de munca ieftina, tendintele nu tocmai pozitive au schimbat intr-o proportie de peste 26 puncte procentuale structura exporturilor.
In esenta, se poate spune ca, inainte de '89, Romania avea aparent o structura de exporturi mai moderna decat in prezent. Partea "moderna" din exporturi era mai mare decat este acum. Cantitativ asa se prezentau lucrurile. Calitativ, aprecierea trebuie insa amendata cu realizarea absolut remarcabila ca s-a reusit comutarea grosului exporturilor de pe pietele est-europene si asiatice pe pietele vest-europene. Aceasta comutare a fost obtinuta insa aproape exclusiv pe componenta "nemoderna". In trecut, se reusea plasarea componentei "moderne" doar pe pietele neexigente (tarile CAER sau tari subdezvoltate). Dupa 1990 nu s-a reusit comutarea acestei componente pe pietele vest-europene, din motive de calitate si de competitivitate, respectiva componenta fiind in cea mai mare parte pierduta. Patrunderea pe pietele tarilor dezvoltate doar cu componenta "nemoderna" din exporturi a dezvaluit si accentuat conditia de economie periferica a Romaniei, generand incertitudini asupra capacitatii ei de mentinere macar a locului actual, chiar daca marginal, pe care a reusit sa-l obtina pe aceste piete.
In orice caz, cu structura anchilozata actuala a exporturilor, acestea nu au posibilitati reale de expansiune pe termen lung. Doar o noua structura a ofertei de export poate asigura baza unei eventuale expansiuni, dar acest lucru nu poate interveni decat in urma unui proces treptat si indelungat de investitii interne si externe in Romania.
Pentru anul in curs, o crestere a exporturilor de peste 10% pe ansamblul anului este aproape sigura, avand in vedere sporirea deja de aproape 30% in primele cinci luni. Problema - marea problema - este ce se va intampla anul viitor, cand, indiferent de stimulativitatea cursului valutar si de facilitatile in impozitarea profitului rezultat din livrari externe, capacitatea de antrenare a exporturilor venind din aceste zone se va epuiza si va ramane ca eventuala lor expansiune sa nu mai poata fi generata decat de o innoire a ofertei.
Pentru a fi pe deplin realisti, exporturile sunt in momentul de fata unicul pai de care se poate agata Romania pentru a schimba perspectiva economica. ai acest agatus, indiferent daca bun sau rau, trebuie folosit pentru a incerca schimbarea. Trebuie insa sa fim constienti ca exporturile, in structura lor actuala, nu reprezinta cheia rezolvarii problemelor economiei romanesti.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
